Iertarea aproapelui este o chestiune care ţine de viaţa creştină.
Domnul Hristos ne-a lăsat o rugaciune în care ne adresam Tatălui Ceresc şi între cererile din rugăciunea Tatălui Nostru, avem o cerere formulată de Domnul Hristos în felul următor: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.
Astfel Domnul Hristos ne obligă la iertarea păcatelor noastre prin iertarea pe care o dăm noi oamenilor care ne greşesc. Aşa cum e formulată cererea aceasta înseamnă că Dumnezeu ne iartă dacă iertăm, când iertăm şi cum iertăm, deci ne obligă la iertare.
După ce a sfârşit rugăciunea Tatăl Nostru aşa cum ne este prezentată în Sfânta Evanghelie de la Matei, în capitolul VI, Domnul Hristos a reluat din cele şapte cereri ale rugăciunii Tatăl Nostru, doar cererea aceasta: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri” deci s-a referit doar la cererea aceasta şi a zis că dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor şi Tatăl Vostru cel din Ceruri vă va ierta vouă greşelile voastre iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl Vostru cel din Cer nu vă va ierta vouă greşelile voastre. Iertarea trebuie să fie din inimă şi aceasta o înţelegem dintr-o pildă a Mântuitorului pe care o citim în Sfânta Evanghelie de la Matei, din capitolul XVIII, unde Domnul Hristos a răspuns la întrebarea Sfântului Apostol Petru: de câte ori voi ierta oamenilor greşelile lor?
Şi Domnul Hristos a zis, „nu până la şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte ori” şi apoi spune o pildă cu doi datornici şi la urmă trage o concluzie din pildă şi zice aşa: „că iertarea trebuie făcută din inimă şi dacă noi nu iertăm din inimă, nici Dumnezeu nu ne iartă nouă greşelile noastre”.
La începutul postului pascal, în duminica premergătoare Postului se citeşte din Sfânta Evanghelie de la Matei, din capitolul VI, cuvintele acestea: „Dacă veşi ierta oamenilor greşelile lor şi Tatăl Vostru cel din Ceruri vă va ierta vouă greşelile voastre iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor nici Tatăl Vostru cel din Ceruri nu va ierta vouă greşelile voastre”, deci pornim la pregătirea pentru Sfintele Paşti cu datoria de a ierta.
Şi în ziua de Paşti şi în toată Săptămâna Luminată, în biserică se spune o cântare cu următoarele cuvinte: În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa în condiţia aceasta să strigăm „Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Cuvintele acestea sunt şi cuvinte de verificare deoarece am învăţat la începutul Postului să iertăm şi acum suntem verificaţi, ne verificăm pe noi înşine dacă am ţinut seama de datoria de a ierta şi vrem să ştim dacă am împlinit această datorie, dacă suntem în stare să iubim şi să iertăm pe cei care ne greşesc nouă, aşa că în Săptămâna Luminată trebuie să iertăm toate pentru Înviere.
Problema iertării este o problemă pe care trebuie s-o avem în vedere nu numai la Paşti, nu numai în Săptămâna Luminată, nu numai în timpul postului, ci în toate zilele vieţii noastre.
Sunt oameni bătuciţi pe care nu-i cucereşte nici omul nici Dumnezeu!
Însă e un avantaj din partea noastră, adică dacă noi iubim pe cei care ne-au făcut rău, pe cei care ne greşesc, pe cei care ne duşmănesc, profitul este al nostru, nu atât al lor cât al nostru: noi ne bucurăm de iubirea care se revarsă şi cu cât iubim mai mult, cu atât eşti mai fericit!
Domnul Hristos ne-a dat porunca aceasta a iubirii chiar şi faţă de vrăjmaşii noştri, în folosul nostru, pentru binele nostru, pentru satisfacţia noastră, pentru fericirea noastră care se realizează prin iubire.
Pr Teofil Paraian
