C

Captivi ai patimilor?

by Buna Vestire
patimi
Omul beat este inconştient de împrejurimile sale. Se poticnește fizic, mental și spiritual, abia conștient de propriul său dezechilibru. Patimile au aceeaşi capacitate de a ne orbi. La mânie suntem conştienţi în primul rând de propria noastră furie. Ceea ce vedem, vedem prin ceaţa energiei care pulsează prin mintea şi corpul nostru.
 

Toate patimile au această proprietate. Ele ne consuma şi devin lentilele primare prin care vedem lumea şi cu care reacţionăm. Astfel, sunt descrise ca fiind „amăgiri”. Cei care văd lumea prin patimile lor nu văd adevărul lucrurilor. Ei văd propriile lor patimi.

Există un aspect social al patimilor – ele nu sunt limitate la experienţa unui individ. Societăţi întregi, sau segmente semnificative din cadrul acestora, pot fi îmbătate de aceleași patimi. Astfel, o societate întreagă poate fi îmbătată cu patima rasismului (un amestec de ignoranţa, superstiţie, frică, furie, etc.). O astfel de patimă este întărită prin afirmare repetată de către cei din jurul nostru. Multe aspecte ale culturii sunt pur și simplu o comuniune a patimilor.

 

Trăim într-o epocă în care patimile sunt atent studiate şi folosite ca obiecte de marketing. Acele lucruri care ne sunt vândute (chiar și cele care fac apel la intelectul nostru) sunt marketate pentru patimile noastre. Cei ce fac computerul Apple sunt recunoscuţi pentru cercetările lor pentru „simţul” ambalajului, oferind o experienţă senzuală, care este asociată cu calitatea, precizia şi valoarea. Este o strategie de succes în întreaga noastră cultură.

 
Cu toate acestea, cei care sunt „beţi” cu patimile, susţin de asemenea că sunt victimele intoxicării lor. Partide politice toarnă sume masive de bani în campaniile lor pur şi simplu pentru a crea şi hrăni pasiunile prin care oamenii votează. Noi nu suntem guvernaţi de raţiune sau decizii în cunoştinţă de cauză. Majoritatea ideilor mele sau alte tale despre subiectele politice sunt o descriere a patimilor la care suntem sclavi. Cinismul politic al multora este, într-o măsură, o recunoaştere a dezgustului nostru față de atitudinile politice patimașe.
 
În același sens, cele mai multe dintre opiniile pe care ni le hrănim sunt în mod egal rezultatul patimilor noastre. Noi gândim, credem, decidem și acţionăm în mare măsură în acord cu patimile de care suntem captivaţi. Dezbaterile teologice sunt, în general, argumentele între patimile unei persoane şi ale alteia. Este o conversaţie între beţivi.
 
De aceea Biserica preţuieşte pe Sfinţii şi trejii Părinţi. Aceştia sunt bărbaţii şi femeile care au umblat pe calea îngustă a mântuirii „ucigând faptele trupului.” Liniștea interioară este starea de eliberare din patimile dezordonate. Părinţii niptici nu încetează să dorească (ei nu sunt budiști). Dar, dorințele lor au fost purificate şi vindecate – readuse la ordinea firească. Trezvia înseamnă dorirea lucrului corect în mod corect, la momentul potrivit. În mod tradiţional, această purificare şi vindecare vine ca urmare a unei vieţi de pocăinţă, post şi rugăciune. Ea îi ucide pe demoni şi vindecă rănile sufletului. Toate lucrurile sunt aduse în ascultare faţă de Hristos.
 
Este viața pe care Scriptura o cere:
 
 „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia staţi împotriva, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume.” (1 Petru 5:8-9)
 
Există o poveste la părinţii pustiei, care ilustrează o astfel de trezvie. O comunitate de călugări a auzit odată un zvon că unul dintre ei adăposteşte o femeie în chilia sa. S-au dus la bătrân şi s-au plâns. În timp ce ei au devenit încă mai agitaţi, bătrânul s-a furişat în celula călugărului care greşise. Găsind femeia acolo, el a ascuns-o într-un vas de lut mare. El a pus capacul pe vas şi a şezut pe el. În scurt timp călugării furioşi au ajuns la chilie şi au început să caute femeia. Din respect pentru bătrânul, ei au trecut cu vederea vasul pe care era aşezat. Negăsind nimic, ei şi-au cerut iertare călugărului care greşise şi au plecat. Bătrânul s-a ridicat de pe scaunul său şi a zis călugărului „Fii atent la tine.”
 
Este o chemare la trezire. Călugării furioşi s-au îmbătat cu propria lor auto-neprihanire. Păcatul lor a fost cel puţin la fel de mare ca şi al călugărului care greşise. Numai bătrânul era treaz. Trezvia sa a ascuns păcatul unui om de la cei care l-ar fi rănit, şi a dezvăluit păcatul celui care avea nevoie să fie vindecat. Cuvântul de vindecare a fost blând şi fără judecată. „Fii atent la tine.” Este cuvântul simplu al Sf. Petru „Fiţi treji.”
 
Pentru noi toţi, în fiecare moment al zilei cu privire la toate lucrurile și toți oamenii, este bine să acordăm o atenție cuvenită la noi înşine.
 
Această rugăciune a Sf. Isaac Sirul, cel mai mare dintre părinţii neptici, este una dintre preferatele mele:
 
“La ușa milostivirii Tale bat, Doamne; trimite-mi ajutorul Tău pornirilor mele împrăștiate, otrăvite de mulțimea patimilor și puterea întunericului. Stârnește în mine străpungere și căință la vederea rănilor din mine, măcar că ele nu vor fi pe măsura păcatelor mele, căci dacă le-aș cunoaște în toată întinderea lor, sufletul meu ar fi mistuit de amară durere pentru ele. Vino în ajutorul slabelor mele mișcări spre adevărata căință. Fie ca prin zdrobirea ei, care e un dar al Tău, să găsesc ușurare de asuprirea păcatelor, căci fără puterea harului Tău nu sunt în stare să intru în mine însumi ca să-mi cunosc întinăciunile mele și văzându-le să opresc multele mele împrăștieri.
 
(Pr. Stephen Freeman)
 

CategoriiPacate
Tags
Distribuie
0 Shares