Icoana smerita a mamei2 min read

Un sfant parinte al Bisericii noastre spunea: “Dati-mi mame crestine si voi schimba fata lumii!”
 
 Si pentru a con­templa chipul unei astfel de mame crestine, iata in continuare cum isi aduce aminte Parintele Petroniu Tanase – staretul Schitului romanesc Prodromu, de la Sfantul Munte – de “icoana smerita a mamei sale”:
 

“In toata viata ei a fost profund credincioasa. Sarbatorile le tinea cu mare sfintenie, chiar si pe cele mai mici. Desi nu stia carte, avea socotelile ei si stia din vreme si fara gres toate sarbatorile, posturile si pomenirile anuale ale celor raposati. 

Milostenia ii era grija de capetenie. Pe straini ii chema de pe drum, ii ospata si-i odihnea. Nici un sarac nu pleca cu mana goala. Tata o mai mustra uneori ca-i prea cu mana sparta. Pomenirile mortilor le tinea cu mare sfintenie, in fiecare sambata de dimineata dadea de pomana pentru cei adormiti: un blid cu lapte sau cu mancare, o cofa de apa dusa unei vecine. (…)
 

Era gospodina neintrecuta. Ea torcea, ea tesea. Ne facea singura toata imbracamintea: camasi, sumane, opinci, precum si toalele si asternuturile din casa. Ea la vite, ea la ogor; pana ce au crescut copii mari, ea la toate. A avut de crescut opt copii, sase fete si doi baieti, si ne-a crescut cu frica de Dumnezeu, cu respect fata de oameni si cu cinste. Nu cruta batul cand nu eram in randuiala.

 
Evlavia, credinta, implinirea datoriilor crestinesti traditionale ii erau firesti, izvorau din toata fiinta ei. Dragostea de Dumnezeu, mila, modestia, de asemenea (…) In Joia Mare a plecat de dimineata de acasa, iar cand s-a intors si am intrebat-o, am aflat cu mare surprindere ca fusese la o vecina bolnava, ii dusese un dar si-i spalase picioarele in amintirea smereniei Domnului de la Cina. “Domnul Hristos sa spele picioarele ucenicilor, iar eu sa nu fac nimic pentru El! Am facut si eu macar atata, am spalat picioarele Marioarei lui Gavril, care zace in pat, si i-am tras o pereche de coltuni noi in picioare.” In Vinerea Mare toata ziua a fost cu ochii inlacrimati.” Cand ma gandesc – imi spunea ea – cate a indurat Domnul Hristos pentru noi, imi vine sa plang si sa racnesc de durere.”
 
Batrana si suferinda, nu lipsea niciodata de la sfanta biserica. Aveau un obicei gospodinele mai tinere, sa sarute mana batranelor si a vaduvelor si sa le strecoare cate un ban in mana. Odata m-a intrebat daca este bine ceea ce face ea. “Niciodata – mi-a zis – n-am cheltuit acesti bani pentru mine, ci cumpar cu ei lumanari si le aprind la Maica Domnului, iar acasa fac cate zece matanii de fiecare franc, pentru sanatatea cui mi i-a dat.”
 
A trecut la cele vesnice dupa o suferinta de cateva luni. Inca inainte de Postul Sfintilor Apostoli a atras atentia surorii Glicheria: “Sa chemi pe parintele Ionica sa ma spovedeasca si sa ma impartaseasca.” A postit, s-a spovedit si s-a impartasit. Sambata s-a laut dupa obicei si, in timp ce se pieptana, i-a zis Glicheriei: “Ada fuga tulpanul sa ma imbrobodesc, ca uite, vin pe carare trei femei in alb. ” “Unde-s mama?”- zise Glicheria, uitandu-se pe fereastra si nevazand pe nimeni. “Lasa – ii zise ea – ca au treaba cu mine.”(…) Apoi a devenit vesela cum nu era de obicei si a inceput sa cante cantari auzite la biserica: “Hristos a inviat”, “Cati in Hristos v-ati botezat” .”Nasterea Ta Hristoase”, Troparul Rusaliilor si altele. Si se ruga mereu: “Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatoasa”; “Doamne nu cu mania ta sa ma mustri, nici cu urgia Ta sa ma certi.”
 
In ultima zi, luni si noaptea spre marti n-a mai dormit deloc, ci s-a rugat mereu in soapta. Apoi i-a spus Glicheriei: “Sa-mi faci pomenire frumoasa, cu coliva, cu prescuri, cu flori si busuioc…” apoi a soptit “Iarta-ma!”, apoi s-a intors pe o parte si a adormit ca in somn. Sufletul ii zburase din vasul de lut atat de chinuit de dureri si de necazuri. Fata ii era linistita si un zambet ii incremenise pe buze.”
 
 
(Din volumul “Icoane smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2003.)
 
 
Aceste chipuri de mame sfinte sunt podoabele cele mai scumpe care se pot aseza in sufletul unui copil. Chipul mamei poate fi iata, icoana cea mai gingasa in care se descopera Dumnezeu.
 
La tara, batranii puneau fotografiile parintilor lor alaturi de icoane, nu pentru ca-i indumnezeiau, ci pentru ca-i stiau alaturi de sfintii la care s-au inchinat toata viata cu credinta.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments