Cum a salvat Sfantul Haralambie orasul Filiatra din Peloponez6 min read

Aceasta minune, pe care oamenii locului o pomenesc in fiecare an de praznicul Sfantului, a avut loc in oraselul Filiatra, in anii ocuparii Greciei de catre germani. Pentru un sabotaj reusit de luptatorii din rezistenta, Comandamentul militar din Tripolis a ordonat guvernatorului german al Filiatrei, Kontau, sa dea foc oraselului, sa ucida un numar de notabilitati si sa aresteze 1.500 de locuitori pentru a-I deporta in Germania, pe un drum fara intoarcere. Primind ordinul, Generalul Kontau a ordonat soldatilor sa-l execute intocmai, fara mila, in zorii zilei urmatoare.

Lumea fu cuprinsa de jale si mahnire mare si nu stia ce sa mai faca pentru a-I salva pe filiatreni. Aflat la Tripolis, Parintele Arhimandrit Theodor Kotakis, care se tragea din Filiatra, lua pe cineva care cunostea germana si se duse la casa generalului din Tripolis. In timp ce astepta pe hol sa fie primit, auzi din biroul generalului strigate, injuraturi, tulburare mare. O servitoare grecoaica il trase atunci de rasa si-I spuse sa plece, ca sa nu fie si el executat pe loc. Iesind de acolo, Parintele dadu de veste la toate casele din Tripolis in care locuiau oameni originari din Filiatra sa se roage in noaptea aceea sfantului ocrotitor al filiatrenilor, Haralambie, pentru a interveni. El insusi s-a inchis in camera lui si se ruga cu durere. La fel au facut si locuitorii din Filiatra, care simtisera ca li se pregateste ceva.

Si sfantul le-a auzit rugaciunea si a savarsit minuni. In noaptea aceea, pe cand dormea, generalului Kontau I se infatisa Sfantul Haralambie ca un batran grav, maret, foarte cuviincios si plin de sfintenie, in haina preoteasca si cu o barba alba-alba. Era un chip pe care protestantul (sau, mai degraba, necredinciosul!) neamt nu-l mai vazuse niciodata in viata lui. Cinstitul batran ii spuse cu glas dulce:

–  Asculta, omule! Ordinul pe care l-ai primit, sa nu-l executi!
Visul era ca viu si-l impresiona pe ofiter. El se trezi, dar se culca la loc, tot hotarat sa execute ordinul. Sfantul I se infatisa iarasi in somn si-I spuse:
–  Sa faci ce ti-am spus! Sa nu executi ordinul! Nu te teme. Voi avea grija sa nu fii pedepsit.
Neamtul se trezi din nou. In minte I se rostogoleau cuvintele rostite de sfant. Dar era imposibil sa nu execute ordinul- fiindca l-ar fi executat germanii pe el! Asa ca se culca la loc.
Pentru a treia oara I se infatisa Cuviosul batran si-I spuse:
–  Ti-am spus sa nu te temi! Voi avea eu grija sa nu fii pedepsit. O sa te pazesc pe tine si pe toti oamenii tai si o sa va intoarceti la casele voastre fara sa pateasca nimeni nimic.
La inceput, generalul a vrut sa nesocoteasca porunca Sfantului Haralambie si sa se arate mare si tare. Insa, cu toata necredinta lui, a cedat… Caci tot in noaptea aceea, dupa cum el insusi povestea mai tarziu, a auzit glasuri si plansete ca de la niste oameni asupriti undeva in curtea lui. Apoi s-au apropiat niste aratari vii, o adunare de femei multe, care-si loveau capetele si piepturile de nenorocire si durere nesuferita. Jeleau, erau furioase si aruncau blesteme pentru uciderea copiilor si nepotilor lor,  care urma sa fie. Toate glasurile s-au facut apoi un  nor si-au urcat la cer.
Si-a mai vazut in somn niste nori lungi si intunecati care ieseau din camera lui si intunecau soarele, ce se ascunsese in nori, la fel cum statura ofiterului intuneca fetele soldatilor lui – soldati care, ingroziti, cereau ajutor facandu-si cruce si alergand sa se ascunda pe dupa maslini.
Kontau se trezi ingrozit. Voia sa spuna ceva, dar nu putea. Statea cu gura cascata, coplesit de imaginea visului ce-l avusese. Il avea inca in fata ochilor pe batranul acela, care I se aratase de trei ori in vis si avea chipul unui sfant al Ortodoxiei. Trezit din cosmar, incepu sa se gandeasca la raul ce urma sa se faca: sa fie ucisi oameni ca niste caini si  sa ramana neingropati! Sa fie arse intr-o clipita case care dainuiau acolo de veacuri intregi! Desi gandurile acestea l-au ravasit pe general, tot isi mai zicea in sine:Am spus ca ard orasul si o sa-l ard!”
 Inchise atunci ochii – si batranul, Sfantul Haralambie, ii aparu din nou in fata amenintator si staruitor si, cu glas puternic si poruncitor, ii zise:
Ia aminte! Orasul nu va fi ars si locuitorii lui nu vor fi arestati. Sunt nevinovati! Auzi?
Atunci neamtul, tinandu-si genunchii care tremurau, se scula si apuca telefonul. Cu glas tremurat, telefona la Tripolis, la Comandamentul german. Acolo insa, ce sa vezi? Comandantul din Tripolis incerca sa deschida gura ca sa dea ordinul, dar sovaia. Voia sa se rasteasca sa-I fie executat ordinul, insa n-avea putere. Ce se intamplase? In aceeasi noapte si el il vazuse in vis pe Sfantul  Haralambie – la fel cum il vazuse si i-l descria acum la telefon ofiterul din Filiatra!
 Pana la urma, ii spuse Generalului Kontau:
– Scrieti! Revoc distrugerea orasului. Sa va prezentati in fata mea maine la amiaza!
Odata cu ivirea zorilor, veni si vestea revocarii hotararii nemtilor. Oamenii se revarsara atunci pe strazi si prin piete, dupa cuvantul psalmistului: “Seara se va saluslui plangerea, iar dimineata bucuria” (Psalm 29: 5).
Atunci, insotit de o trupa de soldati si ofiteri germani, Kontau, impreuna cu doi preoti ortodocsi, strabatu strazile, mergand de la o biserica la alta. Incepura de la Sfantul Ioan, trecura pe la Sfantul Nicolae, pe la Sfantul Atanasie si acum se indreptau spre biserica Nascatoarei-de-Dumnezeu: ofiterul cauta sa gaseasca icoana sfantului care I se aratase in somn. Cand I s-a deschis usa bisericii, il recunoscu printre icoane pe Sfantul Haralambie, care-l ingrozise si care-I poruncise in vis. I se taie glasul, se rusina de egoismul lui si-si acoperi fata cu mainile. Dupa ce le cobori, acest protestant necredincios isi facu cruce si rosti cateva rugaciuni in limba lui, apoi le ceru preotilor sa-I spuna cine era Batranul din icoana. I-au povestit atunci ca este Sfantul Haralambie, care a suferit multe chinuri pentru Hristos, ca a facut multe minuni si face si astazi multe altele. Bucuria filiatrenilor si recunostinta lor fata de Sfantul era de nedescris! Il slaveau pe Dumnezeu si-I multumeau Sfantului Haralambie pentru minune.
Si, asa cum i-a spus Sfantul generalului, dupa sfarsitul razboiului, acesta, impreuna cu toti oamenii lui, s-a intors in Germania – fiecare a ajuns la casa lui, fara sa pateasca ceva. Neamtul a pastrat vie amintirea minunii si i-a ramas recunoscator Sfantului, vrand sa se intoarca ca sa I se inchine.
Asa ca, dupa doi ani, si-a luat sotia si a plecat din Germania in Grecia, spre Filiatra. Insa n-a prins praznicul Sfantului, fiindca a ajuns cu o zi mai tarziu, pe 11 februarie. De indata ce l-au vazut, locuitorii s-au bucurat tare, incat s-au asternut iarasi pe sarbatoare, cantand slavoslovie, intinzand masa si bucurandu-se.
De multe ori de-a lungul anilor, generalul, impreuna cu sotia, copiii si alti compatrioti a mers in a zecea zi a lui februarie la Filatra si s-a rugat Sfantului cu credinta.
In inima lui inflorise Ortodoxia.

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments