Ce daruri aducem la Biserica ?8 min read

Buna cuviință ne îndeamnă ca, atunci când mergem la cineva, să nu ne ducem cu mâna goală ci

cu un dar. Darul, când este făcut cu inima curată, ne reprezintă, poartă în el ceva din noi, şi ne

 

ajută să ne deschidem către cel căruia îl dăruim. Primind în schimbul unui dar un alt dar, făcut cu

 

aceeaşi sinceritate, se realizează cu adevărat comuniunea dintre cei care dăruiesc.

 

Sfânta Liturghie reprezintă întâlnirea noastră cu Dumnezeu. De aceea este firesc ca, adunându-ne

 

în Biserică, să-I aducem lui Dumnezeu darurile noastre pentru ca, apoi, în cadrul Sfintei

 

Liturghii, să primim, la rândul nostru, de la Dumnezeu o mulţime de daruri, culminând cu însuşi

 

Trupul şi Sângele Lui, şi să intrăm astfel în comuniune deplină cu El. Darurile noastre la Sfânta

 

Liturghie sunt pâinea şi vinul, după cum ne-a învăţat însuşi Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea

 

de Taină (Matei 26, 26-29).

 

 

 

Pâinea şi vinul au o semnificaţie adâncă.Ele sunt alimente esenţiale, proprii omului. Sunt proprii

omului deoarece nu sunt luate ca atare din natură, ci obţinerea lor necesită un efort special de

 

prelucrare. Sunt alimente esenţiale pentru că ne întreţin şi ne bucură viaţa biologică şi, de aceea,

 

ca imagine a întregii hrane, ne şi simbolizează viaţa.

 

Aşa dar, aducând pâine şi vin la Sfânta Liturghie noi aducem şi îi dăruim lui Dumnezeu propria noastră

 

viaţă, ne dăruim pe noi înşine şi aceasta este cel mai preţios dar pe care-l putem face. „Vrei să afli,

 

spune Fericitul Augustin, ce anume ai putea să oferi lui Dumnezeu pentru tine? : oferă-te pe tine însuţi.

 

Căci ce cere de la tine Domnul dacă nu pe tine însuţi? Pentru că în toată creaţia de pe pământ n-a făcut

 

nimic mai bun decât pe tine”.

 

Sfântul Nicolae Cabasila subliniază că viaţa noastră este cel mai potrivit  dar pe care-l putem face la

 

Sfânta Liturghie, pentru că darul ce-l primim în schimb este tot viată. Îi dăm lui Hristos pâinea şi vinul

 

menite să se prefacă în trupul nostru pământesc ca să ne întoarcă pâinea şi vinul prefăcute în Trupul şi

 

Sângele Lui. În schimbul vieţii vremelnice noi dobândim viaţa veşnică, însuşi Trupul şi Sângele

 

Mântuitorului.

 

 

 

Prin actul nostru de dăruire recunoaştem că viaţa cea adevărată este la Dumnezeu.

 

Pâinea, ca imagine a întregii hrane, nu are viată în sine, pentru că Dumnezeu, şi nu caloriile, este

 

principiul vieţii. În lumea căzută diavolul a reuşit însă să acrediteze ideea că omul trăieşte numai

 

cu pâine „făcând această minciună un adevăr de la sine înţeles care nu mai poate fi pus în

 

discuţie, fundamentul întregii noastre viziuni asupra lumii, al ştiinţei. medicinii şi poate chiar al

 

religiei”. Aceasta este, de altfel, prima dintre ispitele pe care diavolul o adresează lui Iisus, în

 

pustiu (Mc. 4,3, Lc. 4,3). Dar Mântuitorul dărâmă această amăgire a diavolului încă de la

 

începutul propovăduirii Sale, arătând că: „ Nu numai cu pâine va trăi omul ci cu tot cuvântul

 

care iese din gura lui Dumnezeu „ (Mt. 4,4; Lc. 4,4). Iar Cuvântul lui Dumnezeu este Logosul

 

divin, Fiul lui Dumnezeu. Hrana în sine este moartă şi pentru cine crede că aceasta este sursa

 

vieţii şi o primeşte separat de Dumnezeu, mâncarea este de fapt o comuniune cu moartea.

 

Aşa dar, Dumnezeu este sursa vieţii şi, de aceea, pâinea cea adevărată „care se pogoară din cer

 

şi dă viată lumii” (In 6,33) este însuşi Hristos. El Însuşi se numeşte pe sine „Pâinea vieţii” (In

 

6,35) pentru că este Cel ce ne ţine în viată şi ne dăruieşte viaţa cea adevărată. „Dumnezeu ne-a

 

dat viaţa veşnică şi această viaşă este în Fiul Său” (I In V,11).

 

 

 

Rugăciunea punerii înainte din rânduiala Proscomidiei exprimă acelaşi adevăr când îl numeşte pe

 

Hristos: „pâinea cea cerească, hrana a toată lumea”. Pâinea firească este, de fapt, numai o imagine a

 

Pâinii Vieţii, a lui Hristos care este hrana cea adevărată ce ne ţine în viaţă. Dependenţa noastră de

 

pâinea firească ne descoperă faptul că nu avem viaţa prin noi înşine, ci o primim din afară, ajutându-

 

ne astfel să ne înţelegem propria condiţie. Şi dacă, aşa cum am arătat, diavolul încearcă să ne facă

 

să credem că pâinea firească este cea care ne dă viaţă, Hristos ne descoperă că Pâinea Vieţii este

 

El Însuşi. Chiar mai mult „El de aceea S-a întrupat ca să ni se dea ca pâine cerească prin

 

Trupul Său, ca pâine văzută, mijlocitoare a celei nevăzute”.

 

 

 

 

 

Pâinea şi vinul aduse la Sfânta Liturghie reprezintă, în acelaşi timp, întreaga creaţie pe care omul

 

a primit-o de la Dumnezeu în dar ca „hrană” ce îi asigură subzistenţa trupească şi pe care I-o

 

întoarce lui Dumnezeu, cu mulţumire, după o lucrare de împlinire a omului prin aceste elemente

 

şi asupra lor. Omul îşi împlineşte astfel demnitatea sa originară de preot al creaţiei.”

 

Definiţia principală, fundamentală, a omului este aceea de preot. El stă în centrul lumii şi o uneşte în

 

actul său de binecuvântare a lui Dumnezeu. Şi împlinind lumea cu această euharistie el îşi

 

transformă viaţa pe care a primit-o de la lume în viaţă în Dumnezeu, în comuniune cu El”.

 

Păcătuind, omul a încetat să-şi îndeplinească această menire închizându-se în lume şi

 

îndepărtându-se de Dumnezeu, Hristos a restaurat firea umană şi, implicit viaţa euharistică pe

 

care omul este chemat să o trăiască. În Hristos creaţia redevine un mijloc de comuniune cu

 

Dumnezeu prin primirea ei de la Dumnezeu şi prin oferirea ei lui Dumnezeu sub forma darurilor

 

de pâine şi vin care înglobează şi „sudoarea” omului, activitatea lui transformatoare asupra

 

creaţiei. Această oferire se face în Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Hristos, prin

 

jertfa sa, a oferit lui Dumnezeu tot ce se putea oferi.

 

 

 

 

 

Sfânta Liturghie este slujba în care credincioşii se afirmă ca persoane unite în Biserică. Ca

 

urmare darurile de pâine şi vin au şi o semnificaţie eclesială. Atât pâinea cât şi vinul, fiind

 

rezultatul unirii boabelor de grâu măcinate, respectiv al boabelor de struguri stoarse, sunt un

 

simbol al unirii credincioşilor în Biserică. Acest aspect este scos în evidenţă de rugăciunea

 

euharistică cuprinsă într-una din primele scrieri creştine Didahia celor 12 Apostoli (anii 50-70

 

d.Hr.): „După cum această pâine frântă era împrăştiată pe munţi şi fiind adunată a ajuns una,

 

tot aşa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în Împărăţia Ta””. Sfântul Ioan Gură de

 

Aur comentează în acelaşi sens: „După cum pâinea, deşi alcătuită din multe boabe, este, totuţi,

 

astfel unită încât boabele (de grâu) nu apar niciodată, ci, cu toate că sunt ele însele, deosebirea

 

dintre ele nu se vede din cauza unirii lor, tot aşa ne unim şi noi unii cu alţii şi toţi cu Hristos”.

 

Pâinea şi vinul fiind deci un simbol al Bisericii, aducerea lor la Sfânta Liturghie reprezintă, în

 

acelaşi timp, o jertfă adusă de Biserică şi o jertfire a Bisericii însăşi.

 

 

 

Am încercat să surprindem în cele de mai sus semnificaţia darurilor şi a oferirii lor în cadrul

 

Sfintei Liturghii. Aducerea lor la altar de către fiecare credincios reprezintă primul act al

 

participării efective a fiecăruia la Sfânta Liturghie. Acest lucru era foarte bine înţeles şi împlinit

 

de primii creştini.„În conştiinţa, în trăirea şi practica Bisericii primare, jertfa euharistică se

 

aducea nu numai din partea tuturor şi pentru toţi ci se aducea de către toţi şi, deci, baza şi

 

condiţia ei este aducerea de către fiecare a darului său, a jertfei sale”. De aceea cei lipsiţi de

 

orice mijloace aduceau apă pentru a putea participa şi ei la această jertfă. Pe de altă parte,

 

darurile celor opriţi de la Împărtăşanie pentru păcate grave nu erau primite.

 

 

 

În zilele noastre, din păcate, această conştiinţă s-a estompat. S-a răspândit în schimb obiceiul

 

aducerii darurilor doar în situaţii deosebite, de multe ori însă cu o percepţie de-a dreptul magică

 

asupra acestui act.

 

 

 

Dar experienţa ne dovedeşte că revenirea la practica normală, ca fiecare să-şi aducă darul său la

 

fiecare Liturghie la care participă, este posibilă. Preotului îi revine un rol esenţial ca, prin predici

 

şi cateheze, să-i ajute pe credincioşi să ajungă la o înţelegere justă a semnificaţiei aducerii la altar

 

a darurilor de pâine şi vin şi să-i îndemne continuu spre aceasta.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments