Ştefan era unul din cei şapte diaconi aleşi de apostoli pentru a sluji la mese, un „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt”. Fiind plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor, motiv pentru care bătrânii şi cărturarii s-au ridicat împotriva lui ducându-l în sinedriu la judecată. Au pus pe unii să depună mărturie mincinoasă împotriva lui, zicând că se împotriveşte Legii şi huleşte templul lui Dumnezeu.
„Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.” (FA 6, 14-15)
Arhiereul îl întreabă pe Ştefan dacă este adevărat tot ce se spune despre el. Răspunsul lui Ştefan este unul dintre cele mai frumoase discursuri din întreaga Sfântă Scriptură, un mini-tratat de teologie, un rezumat al relaţiei poporului Israel cu Dumnezeu. Vorbele lui Ştefan izvorăsc dintr-o inimă plină de curaj, care arde de dragostea lui Dumnezeu neluând în seama consecinţele, fiind gata să şi moară pentru credinţa în Hristos. Mărturia sa se termină concluzionând:
„Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi păzit-o!”
Vrând să accentueze că pe Hristos nu L-au primit şi n-au crezut că e Mesia, pentru că aşa au făcut cu toti proorocii pe care i-a trimis Dumnezeu până-n acel moment, prigonindu-i şi omorându-i. Ştefan, evreu ca şi ei le-o spune sincer şi fără perdea: Treziţi-vă! Aţi făcut destul rău, aţi omorât destui trimişi ai lui Dumnezeu. Hristos e mai mare decât toţi, e Dumnezeu. Măcar acum în ultimul ceas credeţi şi părăsiţi mândria!
„Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” (FA 7, 54-56)
O! ce minune! S-au deschis cerurile iar Hristos S-a arătat în slava Sa în sânul Sfintei Treimi, că să întărească adevărul mărturiei lui Ştefan. Puţini l-au văzut cu ochii lor pe Hristos încă din această viaţă, pentru că doar cei smeriţi şi curaţi cu inima pot avea o asemenea şansă. Doar cei lipsiţi total de egoism, liberi de păcate, şi în care arde duhul iubirii, îl pot vedea pe Cel nevăzut.
Ce om era Ştefan! Ce bărbat! Ce tânăr curajos! O Doamne!
“Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! ”
Ştefan e cel care deschide calea muceniciei pentru Hristos. E primul ucis pentru credinţa în Mântuitorul lumii, primul care accepta să moară mai degrabă decât să-l tăgăduiască pe Mesia. După el vor urma mii şi mii, şiroaie de sânge ale martirilor, pe moaştele cărora se vor zidi toate bisericile creştinilor.
Şi ca totul să fie desăvârşit, şi frumuseţea relaţiei cu Dumnezeu să se arate şi mai pregnant, Ştefan face un gest de o nobleţe extraordinară:
„Îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit.”
Ştefan se roagă pentru cei care-l chinuiau. Nu-i vorbeşte de rău, nu-i urăşte, ci îi cere lui Dumnezeu să nu-i pedepsească, împlinind porunca iubirii vrăjmaşilor întru totul.
Asemenea lui Ştefan şi sfinţii din închisorile comuniste se rugau lui Dumnezeu pentru călăii lor, suportând toate chinurile doar pentru a nu se lepăda de Hristos. Într-o vreme în care comunismul anihila orice persoană care ar îndrăzni să vorbească despre Dumnezeu, unii au avut puterea să stea împotriva curentului, renunţând la confortul minciunii. Unii au avut puterea să fie stavilă împotriva sistemului, arătând cu degetul ce e rău.
Ştefan ca şi toţi mărturisitorii din timpurile comunismului au fost anti-sistem. Au refuzat să accepte minciuna doar pentru faptul că e susţinută de majoritate. N-au fost anti-sistem ca să fie mai speciali ci pentru a mărturisi adevărul, pentru a le arăta tuturor că adevărul este Hristos, iar Hristos este în inima celor ce mărturisesc adevărul şi le dă har şi-i întăreşte să treacă peste toate agoniile.
E la fel şi astăzi. Majoritatea tinerilor beau, fumează, fac sex înainte de căsătorie, se droghează, se-mbracă lasciv, vor să se-mbogăţească cât mai repede, etc. Dar majoritatea nu exprimă întotdeauna adevărul. Sistemul lumii de astăzi te-nvaţă să fii egoist, să cauţi plăceri şi să produci cât mai mulţi bani. Efectele sistemului sunt evidente: ură, lăcomie, violenţă, hoţie, suferinţă, patimi, foame, sete, etc.
A fi anti-sistem nu înseamnă să fii împtriva lumii, ci să-i dai o mână de ajutor. Stând împotriva curentului reduci puterea răului, eşti model şi altora, întăreşti adevărul cu propria ta viaţă.
A fi tânăr ortodox presupune de multe ori să fii un anti-sistem, adică anti-păcat.
Dacă noi, tinerii din Biserică, am fi asemenea Sfântului Ştefan, am atrage la Hristos prin viaţa noastră încă pe atât de mulţi tineri care astăzi trăiesc fn întunericul păcatului fără să ştie
Câţi tineri creştini sunt astăzi ca Ştefan? Puţini. Foarte puţin. De ce?
Pentru că şi nouă creştinilor ne place păcatul şi am vrea şi dulceaţa plăcerilor şi frumuseţea harului. Dar nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi diavolului. Aşa ca…ar fi bine să ne hotărâm în cine credem şi pe cine mărturisim.
Sfinte Arhidiacone Ştefane roagă-te pentru noi toţi tinerii !
(Claudiu Balan)
Ortodoxia tinerilor
CategoriiSf. Arh. Stefan
