Ne plimbăm în bocanci prin raiul lui Dumnezeu3 min read

Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată cât de delicat este Dumnezeu în relaţia cu noi. El, gazda perfectă, dispus să accepte orice atitudine nefirească din partea noastră. Noi, simpli oaspeţi în casa Lui, mai mult sau mai puţin civilizaţi.

 

Oaspeţi de trei feluri

 Unii, atent educaţi, se sfiiesc să nu deranjeze liniştea casei. Se aşează cuminţi într-un colţ, privind timid în jurul lor, pentru a nu deranja ceva sau pe cineva de lângă ei. Alţii, joviali, distraţi, aproape nepăsători, dau impresia că nu realizează că sunt doar simpli oaspeţi într-o casă străină. Şi apoi vin ei, aroganţii, plini de sine, de aere, de auto suficienţă. Intră în casă sfidând prezenţa tuturor celorlalţi, dar mai ales a gazdei. Nu se sfiiesc să trântească uşa de perete, să intre fără să se şteargă pe picioare la intrare, ducând până în mijlocul casei noroiul pe care îl poartă mereu cu ei, pe oriunde umblă. Nici măcar nu au bunul simţ să dea bineţe celor din jur. Nici măcar „Gazda” nu-i impresionează. Se aşează confortabil în locurile centrale, care par cele mai favorabile. Iar dacă li se pare că un musafir timid sau unul jovial e prea aproape de ei, ştiu să-l lovească cu cotul pentru a-şi face locul cât mai aerisit în jurul lor.

 

 

Timizii

 

 În tot acest timp, Dumnezeu, Gazda Perfectă, se plimbă ca o adiere suavă printre invitaţi, reuşind să nu deranjeze pe nici unul dintre ei. Merge pe la fiecare, servindu-i cu bunătăţile pe care le-a pregătit dintotdeauna pentru ei, musafirii Săi. Cei timizi servesc cu sfială şi mulţumesc Gazdei pentru faptul că s-a deranjat să le pregătească atâtea bunătăţi. Se retrag apoi din nou în colţişorul lor. Îi poţi vedea cum gustă delicat din ceea ce au primit, temându-se ca nu cumva să pice vreo fărâmitură din palma lor. Nu pentru că ar fi flămânzi sau sărăci, ci pentru că sunt educaţi şi au bun simţ faţă de Gazdă. Ba unii dintre ei îşi scot şerveţelul din buzunar şi pun în pacheţel o bucăţică din acele bunătăţi. Nu pentru că ar fi lacomi. Ci pentru că ştiu că vor întâlni pe cineva pe care îl vor servi şi ei, la rândul lor, din bunătăţile primite.

 

 

 

Jovialii

 

 Cei joviali, în veselia şi joaca lor, servesc şi ei de pe platoul bogat, întins cu generozitate de Gazdă. Ei nu se sfiiesc să facă câteva glume la adresa bucatelor şi apoi la adresa Gazdei; fie sunt prea multe bucate, fie prea puţine, fie prea dulci, fie prea sărate, fie prea prăjite, fie prea necoapte… În joaca şi râsul lor nici nu bagă de seamă că Gazda S-a retras tiptil din mijlocul lor, fără a primi măcar o privire de recunoştinţă sau de mulţumire din partea lor.

 

 

 

Importanţii

 

 A venit şi rândul lor, al celor mai „importanţi musafiri”, căci aşa se consideră ei. Oaspeţii aroganţi, plini de ifose, atotştiutori, atotputernici, plini de sine. Aceştia filează de la distanţă tava cu care Gazda se apropie de ei. Deja le poţi vedea privirea plină de dispreţ. Gazda nu le oferă nimic deosebit. Mai mult decât atât. Tot ceea ce ţine Gazda în mâini de fapt ei au produs. Pâinea pe care Gazda le-o oferă este făcută din făina pe care ei au măcinat-o, din grâul pe care ei l-au semănat şi l-au stropit şi l-au udat şi l-au făcut să crească, după metode pe care numai ei ştiu să le folosească. Dacă nu ar fi făcut ei aceste lucrări, Gazda nu ar fi avut acum cu ce să-i servească. Dar şi vinul… Aceeaşi poveste. Ei au plantat, au săpat, au udat, au stropit, au făcut să crească, au stors… „Şi acum Gazda asta mă serveşte ca şi cum ar fi produse de EL? Asta e prea de tot. De ce să mai am nevoie de Gazda aceasta care nu-mi oferă nimic în plus în afară de ceea ce pot să-mi ofer eu?”

 

Şi, iritaţi la culme că cei timizi, simpli, binecrescuţi, nu contenesc a mulţumi Gazdei pentru bucuria acestei comuniuni, cei mândri şi aroganţi se hotărăsc să dea Gazdei o lecţie. Vor pleca din casă. Dar se opresc în pragul uşii. De ce să plece ei? Căci doar ei sunt cei importanţi. Mai bine să plece Ea – Gazda. Căci până la urmă şi-au dat seama că şi casa Gazdei este tot a lor. NU?

 

 O singură întrebare am acum: nu cumva şi noi suntem dintre cei care umblăm încălţaţi în bocanci prin casa lui Dumnezeu?

 

 

Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 46
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments