M

Magii de la Rasarit

by Buna Vestire
magi

Nădejdea căror bunătăţi i-a făcut să plece de la atîta distanţă ca să se închine împăratului?

Chiar dacă avea să fie împăratul lor, nici aşa plecarea lor n-ar fi fost motivată. Iar dacă Pruncul s-ar fi născut în palatele împărăteşti şi dacă tatăl Lui, împăratul, ar fi fost de faţă, atunci de bună seamă ai fi putut spune că au venit să se închine Pruncului născut, cu gîndul de a cinsti pe tatăl Lui, iar prin asta să atragă asupra lor bunăvoinţa împăratului. Dar aşa, nici nu se gîndeau că este împăratul lor, ci împăratul unui popor străin şi al unei ţări tare departe de ţara lor şi nici nu se aşteptau să vadă un bărbat în puterea vîrstei! Atunci pentru ce au făcut o călătorie atâta de lungă, pentru ce I-au adus daruri, pentru ce au făcut toate acestea cu riscul atîtor primejdii? Într-adevăr şi Irod s-a turburat şi poporul s-a neliniştit, cînd au auzit din gura magilor că au venit să se închine împăratului iudeilor, Care S-a născut.

 

Dar magii n-au prevăzut asta!

 

 N-ai nici un motiv să grăieşti aşa. Chiar de-ar fi fost tare proşti, atâta lucru puteau să-şi închipuie că se duc într-o ţară unde împărăteşte un alt împărat şi că dacă vestesc un alt împărat decît împăratul de atunci îşi vor atrage asupra lor moartea.

 Atunci ce i-a făcut să vină să se închine unui prunc înfăşat în scutece?

 

 Dacă ar fi fost bărbat în puterea vîrstei s-ar putea spune că se aşteptau la vreun ajutor din partea lui de venea peste ei primejdie. Dar şi asta ar fi fost cea mai mare prostie, ca un persan, un barbar, care nu avea nici o legătură cu poporul iudeu, să vrea să plece de acasă să-şi părăsească ţara, rudele şi cunoscuţii, ca să se ducă şi să se supună unei împărăţii străine

 

 

Dacă asta ar fi fost o prostie, apoi cele făcute de ei mai pe urmă ar fi fost o prostie şi mai mare.

 

– Care? – Să plece îndată după ce au făcut o călătorie atît de îndelungată, după ce s-au închinat Pruncului, după ce au tulburat pe toată lumea! La drept vorbind, ce simbol împărătesc au văzut? Au văzut doar o colibă, o iesle, un Copil în scutece şi o Mamă săracă. Cui i-au dus darurile? Pentru ce? Oare era pentru ei lege şi obicei să cinstească aşa pe împăra­ţii nou născuţi de pe faţa întregului pămînt? Aveau, oare, datoria să colinde mereu toată lumea şi să se închine, înainte de urcarea lor pe tro­nul împărătesc, celor despre care ştiau că vor ajunge împăraţi, chiar dacă sînt de origine joasă şi neînsemnată? Asta n-o poate susţine nimeni.

 

 

Aşadar pentru ce I s-au închinat?

 

 

Dacă s-au închinat pentru nişte cîştiguri imediate, atunci ce se aşteptau să primească de la un Copil şi de la o Mamă nevoiaşă? Iar dacă s-au închinat pentru nişte cîş­tiguri viitoare, de unde puteau şti că-şi va aminti, de tot ce-au făcut ei, Copilul Căruia I s-au închinat pe cînd era în scutece? Şi dacă şi-ar fi spus că Mama are să-I aducă aminte de toate, apoi nici aşa nu erau vrednici de laudă, ci de pedeapsă, că L-au aruncat pentru atîta lucru într-o primejdie atîta de mare. De altfel se vede din Evanghelie că Irod tulburîndu-se, îl căuta, se interesa de El şi încerca să-L omoare. Cel care vesteşte peste tot locul că va ajunge împărat cineva care în copilă­rie nu-i decît un simplu muritor, nu face altceva decît să se arunce în ascuţişul săbiei şi să aprindă nenumărate războaie împotriva lui.

 

 

Dar pentru ce Dumnezeu, ni s-ar putea spune, i-a adus pe magi prin arătarea stelei?

 

 

 

–           Şi ce-ar fi trebuit să facă? Să le trimită profeţi? Magii n-ar fi primit mărturia profeţilor! Să le trimită gras din cer? Nu l-ar fi luat în seamă! Să le fi trimis înger? Dar şi pe acesta l-ar fi trecut cu vederea! De aceea Dumnezeu lasă la o parte toate aceste mărturii şi, făcînd mare pogorămînt, îi cheamă pe o cale obişnuită lor: le arată o stea mare şi deosebită de celelalte stele, ca să-i minunezi şi prin mărimea şi prin frumuseţea înfăţişării ei, dar şi prin felul mersului ei. Pavel a făcut la fel:  elenilor le vorbeşte pornind de la altarul de pe Aeropag, aducînd ca mărturie pe poeţii lor; iar iudeilor, care trăiau pupă lege, le vorbeşte pornind de la tăierea împrejur şi de la jertfe. Pentru că fiecare om iubeşte acelea cu care este obişnuit, de aceea atît Dumnezeu cît şi oamenii trimişi de El pentru mîntuirea lumii se folosesc de ideile şi de faptele cu care lumea era obişnuită. Să nu socoteşti, dar, că e ceva nevrednic de Dumnezeu că a chemat prin o stea pe magi ca să se închine lui Hristos!

 

 

 

Dacă gîndeşti aşa, atunci ataci toate prescripţiunile iudaice: şi jertfele şi curăţirile şi începuturile de lună nouă şi chivotul şi însuşi templul. Că toate acestea şi-au luat început din pricina neputinţei lor de a se ridica cu mintea mai presus de cele materiale. Totuşi Dumnezeu, pentru mîntuirea celor rătăciţi, a îngăduit iudeilor să I se slujească prin aceste acte de cult, prin care şi paginii, cu mici deosebiri, slujeau demonilor, pentru ca, depărtîndu-se încetul cu încetul de obiceiul lor, să-i ridice la filozofia cea înaltă. Aşa a făcut şi cu magii; a vrut să-i cheme prin arătarea unei stele, ca să-i înalţe cu mintea mai sus de propria lor gîndire. Pentru că, după ce i-a condus şi i-a călăuzit şi după ce i-a adus lîngă iesle, nu le mai  vorbeşte prin stea, ci prin înger. Aşa au ajuns încetul cu încetul mai buni.

 

 

 

De unde le-a venit magilor gîndul să se ducă să se închine lui Hristos şi cine i-a îndemnat?

 

 

 

După părerea mea, lucrul acesta nu se datoreşte numai stelei, ci şi lui Dumnezeu, Care a pus în mişcare sufletul lor, aşa precum a făcut şi cu împăratul Cir determinîndu-l să elibereze pe iudei din robie. Dumnezeu n-a făcut asta nimicindu-le libera lor voinţă. La fel şi cu Pavel, l-a chemat printr-un glas de sus, iar prin aceasta a făcut cunoscut şi harul Său, dar şi ascultarea lui Pavel.

 

 

 

Dar pentru ce Dumnezeu n-a descoperit tuturor magilor naşterea lui Hristos?

 

 

 

N-aveau să creadă toţi; aceştia erau mai înclinaţi a crede decît ceilalţi. Nenumărate neamuri au pierit, dar profetul Iona a fost trimis numai la niniviteni; doi tîlhari au fost pe cruce, dar numai unul s-a mîntuit.

 

 

 

Vezi-le virtutea magilor nu din aceea că au venit în Palestina, ci şi din aceea că au vorbit cu îndrăznire cu Irod. Ca să nu-i dea impresia că sînt nişte înşelători, îi spun de steaua care i-a călăuzit, de lungimea drumului, grăindu-i cu îndrăznire:  „Am venit să ne închinăm Lui”. Nu s-au temut nici de mînia poporului, nici de tirania împăratului. De aceea eu cred că aceşti magi au ajuns şi în ţara lor dascălii concetăţenilor lor. Dacă nu s-au ferit să facă asta în Iudeea, apoi cu atît mai mult au avut curajul să vorbească acasă la ei, mai ales că acum aveau în urechile lor şi cuvintele dumnezeieşti ale îngerului şi mărturia profetului.

 

 

 

(Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilia a 6-a la Evanghelia după Matei)

CategoriiFără categorie
Tags
Distribuie
0 Shares