Un tânăr care crescuse în frică de Dumnezeu, Locuia in aceeași casă, într-un sat, cu tatăl său. Mama sa demult murise, în ziua nașterii sale,
tatăl, însă, avu grijă până să se facă mare. Ajuns la maturitate, când avea treizeci de ani, tânărul găsi o fată, fiică a unor țărani.
Evident c-a sa iubire a pendulat înspre fată si făcea eforturi, bietul, ca iubirea să-și împartă intre tatăl ce-l crescuse cu iubire de părinte si fata care intrase în sufletul său cuminte.
A sosit și ziua-n care tânărul, cu bucurie, si-a manifestat dorința s-o ceară-n căsătorie.
N-a refuzat țărăncuța, însă avu o dorință si-l rugă să i-o respecte dacă va fi cu putință:
„După ce vom face nunta și mă duci la casa ta, aș vrea să-ți alungi bătrânul, că nu-l vreau în preajma mea.
Mergi și spune-i, de îndată, să-mi arăți că mă iubești. Dacă nu, rămâi cu dânsul până ce îmbătrânești.”
Auzind aceste vorbe, tânărul s-a întristat si-a rămas mai multe zile fără grai și-ndurerat.
În tot felul gândul sumbru inimioara i-o străpunge: Cum s-accepte el ideea, propriul tatăl să-și alunge!?
Stând așa în tulburare, parcă cerul se deschide si o lumină suavă sufletul trist i-l cuprinde.
În mintea lui răvășită, un gând bun se zămislește: „Mergi la tata și îi spune ceea ce fata-și dorește!”
Nu ezită nici o clipă și pleacă încrezător tatălui său să îi spună ca un fiu risipitor:
„Tată, tu mi-ai dat viață, ai trudit mult pentru mine, ai trăit în văduvie, numai să îmi fie bine.
M-ai educat creștinește, de toate m-ai învățat, niciodată pân-acuma nu m-ai lovit sau certat.
Eu ți-am ascultat cuvântul de părinte iubitor, iar de am greșit vreo dată ai fost bun și iertător.
Ascultându-te, adesea m-am ferit de fărdelegi, insă astăzi îți cer sfatul și te rog să mă-nțelegi:
După cum știi, am o fată și-am cerut-o de soție, mi-ai dat binecuvântare să mergem la cununie. insă are o dorință la care-am gândit prelung.
După sfânta cununie vrea din casa să te-alung. Nu vrea nicicum să trăiască cu tine-n aceeași casă.
M-a forțat să-ți spun aceasta, de nu, pleacă și mă lasă. De când mi-a-ncredințat gândul tot mereu mă framant cum să fac una ca asta , tu doar știi cât te iubesc!
Dă-mi un sfat, ca totdeauna, ce să-i spun și cum să fac ca să rămân și cu tine și iubita să-mi împac.”
„O, feciorul meu preadulce, este simplu, dragul meu. Totul este providență, nimic fără Dumnezeu!
Să nu te-ntristeze-aceasta, îi zice bătrânul sec, facem nunta de poveste, iar a doua zi eu plec.
Însă am doar o dorință, dacă vei să mi-o plinești, când eu voi pleca din casă, tu, te rog, să mă-nsoțești până la un loc anume, nu departe, pe-o colină,
unde este o răchită ce umbrește o fântână. După ce vom bea din apă, ca dintru apa cea vie eu voi pleca mai departe tu te întorci la soție.”
Ascultând aceste vorbe, fiul lesne se-nvoi, insă se temea de clipa când actul se va plini. Trist, a mers i-a spus și fetei că tatăl va accepta
si, imediat după nuntă, fără dubii, va pleca.
Toate fiind pregătite, fac o nuntă ca-n povești după obiceiul vremii și rânduieli creștinești. Iar dacă au fost plinite după cum fu plănuit,
Era mulțumit bătrânul, văzând fiul fericit.
A doua zi după nuntă, tatăl, fără remușcare, așa cum se învoise, era gata de plecare.
Roagă pe noră să-și lase soțul ei cu el să vină, doar ca să îl însoțească până la acea fântână.
„Bine, zice nora-n grabă, însă vreau să merg și eu.”
„Nu, îi replică bătrânul, și te jur pe Dumnezeu…! rămâi bună gospodină și fă ceva de mâncare că vei avea bucurie, azi e mare sărbătoare!”
Tânăra soție-acceptă și-și privește socrul rece rămâne în prag uimită și lasă pe soț să plece. Cei doi pleacă împreună, fără să-și spună nimic,
si ajung curând la locul dinainte stabilit.
Fiul își dezbracă haina și de-o creangă o atârnă.
Bătrânul cu-o treucă veche scoate apă din fântână. Beau tăcuți din apa rece, însă fiul îl întreabă, Pe când tatăl se ridică și voi să plece-n grabă.
„De ce tată pân-aicea tu mi-ai zis să te-nsoțesc? Nu-nțeleg ce se întâmplă, spun-mi să mă dumiresc.”
Bătrânul, brusc se oprește, fața i se întristează,
Ochii-i se umplu cu lacrimi, apoi zgomotos oftează;
Își îmbrățișează fiul cu iubire părintească,
Printre lacrimi și suspine începe să povestească:
„Fiule, vreau să-ți dezvălui un profund mister al meu,
Tu păstrează-l pentru tine, așa cum l-am păstrat si eu.
Ceea ce faci tu acuma, cu stoicism de spartani,
Este fapta mea întoarsă de acum treizeci de ani.
Ceea ce faci azi cu mine e ceea ce eu am făcut.
Pân-aici l-am dus pe tata, așa cum el mi-a cerut.
Nu e nou nimic sub soare, totul e repetitiv,
Numai Dumnezeu e stabil, restu-i totul relativ.
Iată de ce eu atuncea repede am acceptat
Ca imediat după nuntă să vă las plecând din sat.
Răul care-l faci la altul se întoarce înapoi
Dacă nu în viața asta, sigur în cea de apoi.”
Auzind aceste vorbe tânărul, în disperare,
Cade în genunchi îndată și smerit cere iertare:
„Tată, te-am ascultat totdeauna, însă azi tu mă ascultă:
Ne-ntoarcem la casa noastră, indiferent ce se-ntâmplă.”
Sărutându-i mana dreaptă s-au întors la casa lor,
Astfel fiul frânt-a-n două lanțul slăbiciunilor!
A trăit mulți ani bătrânul. Nora i-a dat opt nepoți.
Hristos și-a odihnit chipul cel nemuritor în toți!
