FEMEIE MI-AM LUAT… Evanghelia Duminicii a 28-a după Rusalii Luca 14, 16-246 min read

 Avem la rând o evanghelie a motivaţiilor celor care n-au binevoit să accepte invitaţia la cina cea mare. De altfel, încă de la începutul capitolului ni se descrie mediul rostirii acestei parabole, icoană a răspunsului celor aleşi la ospăţul euharistic.

 

Într-o sâmbătă, Iisus a intrat să mănânce în casa unuia din capii fariseilor. Desigur, pe lângă Iisus, stăpânul casei îşi invitase tot felul de prieteni bogătaşi, învăţători de lege şi farisei. Un nefericit bolnav de idropică, adică având apă acumulată în ţesuturi şi în cavităţile organismului, a fost vindecat de Mântuitorul, poate chiar la uşa fariseului. Bogatul fariseu ar fi dobândit o mare binecuvântare, dacă ar fi invitat la masa lui şi pe acest înfometat de boală. N-a făcut-o, pentru că el organizase cina din dorinţa orgolioasă de a-şi arăta bogăţia şi boieria sa faţă de nişte oameni care-ar putea să-i plătească la fel. De aceea, Mântuitorul nu ezită să folosească starea de spirit a mesenilor, spre a canaliza discuţia către cele viitoare.
Întâi către cei invitaţi. Văzându-i cum se îngrămădesc să ocupe locurile de frunte, Mântuitorul dă

celebra lecţie de smerenie duhovnicească cu referire la ocuparea locurilor din urmă: „Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit; iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“ (Lc 14, 11).

Apoi, însuşi stăpânului casei. Ospitalitatea lui n-avea caracter moral. Ospătarea linguşitoare a prietenilor putea fi întrecută cu mult de bunătatea arătată săracilor. „Şi fericit vei fi că ei nu pot să-ţi răsplătească; fiindcă ţi se va răsplăti la învierea drepţilor“ (Lc 14, 14). Dar, deşi cei de faţă aveau o înţelegere atât de tulbure despre Împărăţia lui Dumnezeu, unul din ei, ca şi cum ar fi fost cu totul încredinţat că va ajunge acea fericire, exclamă: „Fericit este cel ce se va ospăta întru Împărăţia lui Dumnezeu!“ Atunci Mântuitorul, cunoscând părerea de sine a invitaţilor la masa fariseului, a rostit celebra parabolă a cinei celei mari.
Începutul acestei parabole nu face referire la împărăţia mesianică, dar încheierea ei are o referire specială la ospăţul veşniciei faţă de care Mântuitorul ne spune cu apăs că nu mulţi, mai ales dintre cei cu nume mare, vor fi vrednici să intre: „Că vă spun Eu vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina Mea“ (Lc 14, 24). Despre ce bărbaţi este vorba, ne-o spune parabola pe rând.
Întâi, observăm o dublă chemare. O invitaţie din vreme, şi alta, aceloraşi, dar chiar în ceasul cinei. În cercurile înalte din Ierusalim, repetarea invitaţiei în momentul ospăţului este o curtoazie specială1 şi poate că aşa făcuse şi gazda cinei. Oricum, modul în care Hristos începe parabola trimite atât de limpede la chemarea dintâi a poporului Israel, accentuată de profeţi şi întărită în chiar ceasul mântuirii de Cel ce Însuşi era viţelul cel mult, junghiat pentru ospăţ.
Primul care-a refuzat a doua chemare făcea parte din marii latifundiari. Era prea ocupat de gospodăria lui la care-şi adăugase de curând încă un petec de pământ. Între cei care se îngrămădiseră la masa fariseului erau poate şi dintre aceştia. Dar Mântuitorul tocmai condiţia lor socială a scos-o în evidenţă, ca să înţeleagă că a mânca pâine în Împărăţia cerurilor cere nişte condiţii pe care cei de faţă n-ar fi gata să le primească. Pentru că unde le era comoara, le era şi inima.
Al doilea îşi cumpărase cinci perechi de boi, pe care voia să-i încerce. Că ospeţele se făceau, de regulă, sâmbăta, cum îşi permitea acesta să calce Legea, încercându-şi boii? Dar el nu era unul oarecare, cum nici auzitorii parabolei nu erau oameni de rând. Poate nici nu-l prea interesa prescripţiile aspre ale Legii. În general, un fermier avea atât de mult teren cât pot să are una până la două perechi de boi2. Dacă avea nevoie de cinci perechi, înseamnă că era un mare proprietar de pământ, un bogat foarte, care atât de greu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu.FEMEIE MI-AM LUAT…
Al treilea pare a fi cel mai motivat. Abia se căsătorise şi, cum la un ospăţ erau invitaţi numai bărbaţii, acesta nu dorea să-şi lase tânăra soţie singură aşa curând. Refuzul său ar avea circumstanţe atenuante, gândindu-ne la atâtea soţii rămase singure în anii tinereţii, bărbaţii lor plecând, nu pentru o seară, ci pentru luni şi ani, şi nu aproape, ci în ţinuturi prea îndepărtate uneori. Dar Mântuitorul n-a dorit să evidenţieze această motivaţie obiectivă. Cum şi acesta era vinovat prin refuzul său, înseamnă că scoaterea lui în evidenţă arăta viciul unei vieţi senzuale şi mulţumirea de sine care nicicum nu se împacă cu adevăratul iureş spre câştigarea Împărăţiei Cerurilor.
Dacă primii doi invitaţi se regăsesc mai rar într-o societate tot mai sărăcită chiar şi material, că nu mulţi sunt cu nume mare, din cei de-al treilea fel, o, cât de mulţi sunt astăzi între cei chemaţi la ospăţul lui Hristos! La masa Evangheliei Sale toţi am fost invitaţi, dar atâţia ne-am lepădat de El, fiind înghiţiţi de deşertăciunea ademenitoare a veacului. Cu toată nota de bucurie că „toate sunt gata“ (Lc 14, 17b) şi că „iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este vremea mântuirii“ (II Cor 6, 2), se pare că până azi mai curând lucrătorii de la drumuri şi calicii de pe uliţă vor moşteni făgăduinţele, în detrimentul cărturarilor mândri în ştiinţa lor teologică şi a fariseilor prăfuiţi cu falsă evlavie.
Cititorule, nu cumva ţi-ai luat şi tu femeie şi, vrând să-i placi ei, nu mai ai timp de întâlnirea cu Hristos? De ce refuzi Euharistia? De ce nu-ţi place Evanghelia? Ia seama să nu auzi o dată, din spatele uşii Bisericii, de-a pururi închisă pentru tine, veşnica osândă: Nu vei gusta din cina Mea!
1 vezi la Ioachim Jeremias, Parabolele lui Iisus, Ed. Anastasia, 2000, p 216;
2 Ibidem.

 

Pr. Petru RONCEA
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments