“Pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi”
(Duminica dinaintea Nasterii Domnului)
De mic copil, prima pagina a Evangheliilor Noului Testament m-a uimit. O gramada de nume, o lista care-mi parea fara importanta sau, ma rog, nu prea mare. Pana cand, recitind subtitlul dat de traducator, “Cartea neamului Domnului nostru iisus Hristos” si aflandu-L chiar pe El in insiruire, am socotit-o mereu ca o simpla “introducere”in Evanghelii. Asta pana cand mi-am adus aminte ca exact apartenenta la aceasta lista, “Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Mt 1,1) este motivul pentru care Fecioara Sfanta si Dreptul Iosif apuca drumul deloc lipsit de peripetii al Betleemului, chemati de “inscrierea” pe care Cezarul August a poruncit-o (Lc 2,1).
O porunca umana sa schimbe locul de nastere al Domnului Celui Viu? “Lista” ne elucideaza ca nu. Ca vointa lui Dumnezeu a crescut arborele lui Iesei, sfanta catapeteasma de nume, pana cand rodul de fruct si-a aflat pantecele din care sa se irumpa-n lume. In lumea care avea atata nevoie de El. Un “arbore” genealogic (comparativ cu cel de la Lc 3,23-38 in diferentele de rigoare pe care, aproape matematic, exegetii le pot identifica…) care “curge” din gradina raiului pana-n Valea Plangerii, urcand muntele pana-n tara Betleemului. Un soi de rau al vietii, care – tema preferata a Sf. Chiril al Ierusalimului -, umpland de lumina lumea, o face pe aceasta lumina. Un rau care urca muntele…
Genealogia nu mi s-a mai parut asa de incifrata. M-a obligat, intr-un fel pedagogic pe care doar Dumnezeu stie sa-l foloseasca, sa “trec” prin tot Vechiul Testament. Sa vad: cine-i Avraam, dar Isaac, dar Iacob, si tot asa pana a trebuit sa aflu si “cine-i Acesta Iisus Hristos”, Care pare (si asa si este!) motivul care tine-n viata atatea generatii ale neamului lui Israel. Tot Vechiul Testament poarta in sine tensiunea acestei asteptari si pare scris pentru aceasta asteptare.
De altfel, o alta cheie a lecturii genealogiei acesteia mai mult decat duhovnicesti ne-o ofera textul Apostolului acestei Duminici, Evrei 11, 9-10; 32-40. Dupa ce ni-l prezinta pe Avraam si lucrarea credintei in viata sa, Sf. Pavel cauta sa le readuca aminte evreilor, avand “de refren” scripturistic “prin credinta…”, toate ale lui Isaac (11,20), Moise (11, 23 s. u.) si altor multora (11,32), toate binefacerile pe care Dumnezeu “prin credinta” le-a revarsat asupra neamului ales (11,33-38), fapte cu adevarat cutremuratoare, pe care Testamentul Vechiului Testament le~a vadit (subsolul textului este de altfel plin de citate ale cartilor Vechiului Testament: Judecatori; I, II Samuel; Daniel; I, II Regi; Iov, Psalmi, Geneza, Ieremia, II Paralipomena, Zaharia…).
Dar finalul zice: “Toti acestia, macar ca au primit marturie prin credinta, totusi n-au primit ceea ce le fusese fagaduit, pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa nu ajunga ei la desavarsire fara noi” (Evrei 11,39-40).
