Cuvânt la Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh13 min de citit

„ Săracii şi betegii şi şchiopii şi orbii adu-i aici” (Luca 14, 21)
La fapta bună nu se caută rangul, starea şi neamul
Oare cântarea cea sfântă, pe care noi o cântăm, nu a întrunit laolaltă toate deosebitele noastre glasuri într-un cântec armonios?
Noi toţi, tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi, femei şi bărbaţi, robi şi stăpâni, noi toţi împreună intonăm o cântare.

 

Aşadar când noi ne-am adunat aici în casa Domnului, spre închinarea şi proslăvirea lui Dumnezeu, nu se mai face deosebire între rob şi stăpân, între bogat şi sărac, între stăpânitor şi supus, ci toată nepotrivirea vieţii cele obişnuite se alungă dintr-un loc sfânt, toţi împreună facem o singură ceată, toate glasurile gustă o singură slobozenie şi pământul aici urmează cerului.
Aşa de mare este înălţimea Bisericii!
Nu se poate zice, că aici deşi stăpânul cântă cu o mare voioişie, robul însă trebuie să fie mut, că

deşi bogatul mişcă buzele sale, săracul este osândit la tăcere.

Încă şi aceea nu este aici, că numai bărbatul să cânte lui Dumnezeu laude şi să-L proslăvească, iar femeia să stea mută şi fără glas.
Mai vârtos toţi aici se îndulcesc de aceieaşi cinste, toţi aduc aceeaşi jertfă şi acelaşi dar. Acesta nu are mai mult drept, decât acela, şi unul nu are nici o întâietate înaintea altuia, ci toţi se îndulcesc de o cinste şi au numai un glas. Numai un singur glas se înalţă de la toate limbile către Ziditorul lumii. Deosebire nu se face aici dintre aceea că unul este rob, altul slobod, unul slugă, altul stăpân, unul bogat, altul sărac, si de este cineva bărbat sau femeie, ci deosebirea zace în simtământ,  de este cineva râvnitor sau uşuratic, păcătos sau cu fapte bune.
Cu privire la aceasta pot eu adeseori a numi sărac pe cel bogat, şi bogat pe cel sărac; ba încă în privinţa aceasta pot eu pe mulţi bărbaţi a-i numi muieri, si pe multe muieri – bărbaţi, pe mulţi înţelepţi a-i numi fără de minte, şi pe mulţi fără de minte în înţelepţi.
Dar tu mă întrebi, cum se face aceasta? Cum se face din bărbat femeie, şi din femeie bărbat? eu răspund: nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea chipului lucrării şi prin simţământ.
Când de pildă eu văd un bărbat, care se înfăşoară în aur, întrebuinţează tot felul de mijloace împodobitoare, îşi tocmeşte părul cu grjă şi cu meşteşug, miroase a unsori, poartă haine muiereşti, are mers muieresc şi trăieşte muiereşte, cum aş putea eu să numesc bărbat pe un asemenea, care însuşi a părăsit nobleţea neamului său, şi îndeosebşte se arată muieratic? Ba , încă apostolul Pavel, nici pe femeia, care face astfel de nebunii, nu voieşte a o număra între cei vii, când zice: „Femeia, care petrece în desfătare, de vie este moartă” (l Tim.V.6).Deci cum s-ar putea număra între bărbaţi, bărbatul, care face lucruri, pentru care chiar femeia se numeşte de către apostol moartă de vie?
De este cineva bărbat sau nu, aceasta se judecă nu dupa imbracamintea cea barbateasca, nici dupa toana, cu care el in casa sa este de temut si ameninta,  ci trebuie sa cunoşti aceasta din intelepciunea şi din fapta cea bună a duhului său.
Numai atunci el este cu adevărat bărbat, când îşi domoleşte patimile, îşi stăpâneşte neputinţele duhului, când el în casa sa, ţine domnia, şi nu se zbuciumă de gândurile cele nebuneşti.
Iar dacă el se dă la beţie şi la îmbuibare, dacă petrece zilele sale în ospeţe şi în benchetuieli, dacă el, fiind mai moale decât ceara, primeşte toate întipăriturile prihanei, cum aş putea eu pe un asemenea să-l numesc bărbat, pe acela ce este prins, neslobod, rob, care singur pe sine se leapădă, pe acel ce este robul patimilor, un molişat şi un diezmerdat fără de putere, şi care nici cât de puţin nu este în stare a ţine război în contra ispitei?
Căci noi, precum zice Apostolul, nu avem a ne lupta numai cu oamenii, şi nu numai „cu carnea şi cu sângele, ci încă şi împotriva duhurilor celor rele” (Efes. VI, 12). Şi tocmai în războiul acesta trebuie să se arate, cine în adevăr este bărbat.
Cine, în loc de curajul bărbătesc, vădeşte numai îngrijire de podoabă, şi voieşte numai a se împodobi, iar nu a se arăta curajos, cum va fi un asemenea în stare să se ţină în lupta mai sus pomenită?
Sau cum ar putea el să se numească bărbat, când este mai femeiatic, decât o femeie?
Pe de altă parte, însă eu numesc pe femeie bărbată, ba încă trebuie să mărturisesc, ca ea este mai puternica decat un bărbat, când ea apucă armele cele duhovnicesti, îmbracă platoşa dreptăţii, pune coiful mantuirii, se acopera cu pavăza credintei, se încinge cu brâul adevarului , apuca sabia duhului, si asa cu arme stralucite sta in randuiala de  bătălie.
Prin simţul ei cel înalt, ridicându-se până la cer, năvăleşte asupra şirurilor de bătălie ale duhurilor celor rele si pune capăt tiraniei Satanei, omorând patimile şi poftele şi aşa răstoarnă încă mai mulţi vrăjmaşi, decât obişnuiesc a cădea în bătăliile cele obişnuite.
Ea ucide nu oameni, ci gândurile cele nebuneşti, cele păcătoase. In lucrurile cele vremelnice şi trupeşti bărbatul şi muierea se deosebesc. Femeii i se cuvine ghergheful, fusul, coşniţa şi căutarea gospodăriei casei. Ea trebuie să rămână în casă şi să crească copiii săi.
Dimpotrivă, partea bărbatului sunt camerele judecăţii, adunările de sfat, treburile lumeşti, războiul si bătălia ş.a.
Insă în luptele cucerniciei barbatul si femeia au un singur loc de luptă si un singur fel de luptă. Incă şi femeile trebuie să se înarmeze la această luptă, si nu se scot din această ceată.
Incă si ele se luptă, se incununeaza si ca învingătoare se proslăvesc. Incă şi vitejia lor îsi agoniseşte răsplătiri, premii si cununi, încă şi semnele învingerii lor sunt pompoase, încă si biruinţele lor sunt multe şi numeroase.
Dar pentru ca să nu credeţi, că toate acestea sunt numai nişte cuvinte deşarte, pentru ca mai vârtos să cunoaşteţi lămurit, cum multe femei sunt mai tari şi mai curajoase decât bărbaţii, vreau să vă arăt o femeie, care, deşi după firea ei era numai femeie, dar prin mărimea faptei cele bune a ei şi prin statornicie ajungea până la cer; eu înţeleg pe mama Macaveilor, care a dobândit şapte cununi de biruinţă. Pune în faţa ei pe luptătorii cei mai curajoaşi, cei mai puternici, cei mai bătăuşi si mai bărbătoşi, si vei vedea, că această femeie este pe atât mai înaltă decât dânşii, pe cât bolta cerului este mai înaltă decât pământul, însuşi un erou a căzut la cea dintâi lovire mortală şi a murit, iar ea a stat tare, ca un munte de metal, şi la moartea fiecăruia dintre fiii ei sufletul ei capătă o rană mai adâncă, decât s-ar fi putut înfige în trupul vreunui luptător.
Căci ea era mamă, şi totodată văduvă, şi slăbită de o adâncă bătrâneţe. Voi, care sunteţi părinţi şi mame, care aţi născut sau aţi crescut copii, voi ştiţi, cât de mare a trebuit să fie durerea acestei mame, şi cum că nici o săgeată şi nici o sabie nu putea să înfigă o rană aşa de adâncă, precum a simţit ea la privirea fiecăruia dintre fiii săi cei omorâţi!
Socoteşte acum, ce vrea să zică, a vedea o mamă pe fiecare dintre fiii săi, făcut pradă jumătate săbiei, jumătate focului, a privi îndelungatul curs al suferinţelor lor!
Socoteşte numai, cum ea însaşi toate le-a văzut si le-a auzit, cum se ridica înaintea ei aburul din trupurile cele aprinse ale fiilor ei, cum a văzut ea pe fiecare dintre fiii săi omorât în mii de chinuri!
Insă ea sta tare ca o stâncă neclintită, pe care nu o pot urni valurile cele izbitoare. Aşa. Valurile o izbesc aşa, încât se prefac în spumă, căci ea era ca oţelul şi fierul, sau mai bine, eu nu găsesc cuvânt, cu care se pot rosti statornicia acestei femei.
O astfel de femeie nu trebuie oare a se numi bărbat? Sau nu trebuie mai vârtos să zicem, că ea a covârşit pe toţi bărbaţii cu puterea şi cu înălţimea simţământului?
Cine va grăi împotrivă la aceasta? Negreşit nimeni. Ascultă acum, ce femei însemnate erau pe timpul Apostolilor. In epistola sa către Romani, Apostolul Pavel zice: „Vă recomand pe Fiva, sora noastră, care a fost ajutătoare multora, si mie însumi”. (Rom.XVI.1,2).Ce zici tu, o Pavele, o femeie ţi-a dat ţie ajutor? Aşa, răspunde el, căci ea nu era o femeie de rând, ci a ajuns la o mare înălţime a faptei celei bune, si era împodobită cu frica lui Dumnezeu. Insă cum şi cu ce chip a dat ea ajutor iui Pavel? De ce ajutor oare avea trebuinţă el, care cutreiera toată lumea ca propovăduitor al Evangheliei, care călca firea cu picioarele sale, alunga duhurile cele rele, tămăduia bolile, cu glasul său şi cu umbra sa făcea pe diavol să tremure, şi se cinstea de către credincioşi ca un înger? De ce ajutor avea trebuinţă acest cetăţean al raiului, care s-a răpit la al treilea cer, s-a învrednicit de taine negrăite, şi care a lucrat mai mult decât toţi ceilalţi apostoli?
El, acest vas ales al Domnului, acest apostol al popoarelor, care a străbătut ţări si mări, şi pretutindeni a pus semnele de biruinţă ale vitejiei sale, care pururea se lupta cu foamea şi cu setea, cu goliciunea si cu frigul, care murise lumii si se făcuse cetăţean al cerului, acest înfocat iubitor de Hristos, care covârşea focul cu fierbinţeala, fierul cu vârtoşimea şi diamantul cu tăria, el nu se ruşina a spune despre ol femeie: „că ajutătoare a fost multora, şi mie însumi”. Şi el nu numai zice acesta, o şi scrie, pentru ca toate neamurile următoare să o ştie. Vedeţi, ea era o femeie, dar sexul ei n-a fost pentru dânsa o piedică spre a ajunge la fapta bună cea înaltă şi la slava cea mare a bunătăţii. Insă întru ce a dat ea ajutor Apostolului? După cât se pare, ea l-a scăpat dintr-o primejdie, sau l-a îngrijit în închisoare, în lanţuri l-a mângâiat, şi i-a dat cele trebuincioase ale vieţii, sau a descoperit pânditurile vrăjmaşilor lui şi pe sine însăşi s-a expus la primejdie de moarte, pentru a scăpa pe acest bărbat sfânt şi a-l scoate din necazurile sale.
In aceeaşi epistolă către Romani laudă Pavel încă pe Priscila şi pe Akila (Rom. XVI, 3). Cine erau aceşti oameni? Ei erau ţesători de corturi şi trăiau într-o casă de lucru. Dar nici manufactura lor, nici sărăcia lor nu erau pentru Apostol respingătoare, el i-a ales pe dânşii mai mult decât pe toţi alţii din întreaga cetate Corint, ca să aibă locuinţa sa la dânşii (Fapt. XVIII, 2,3). Insă pentru ce şi de ce? Nu pentru că casa lor avea statuie frumoasă, cămări preţioase, podele împodobite cu lux, sau acoperăminte înfrumuseţate cu aur, şi încă nu pentru mulţimea slujitorilor şi slujitoarelor; ci pentru că în casa acestor oameni se găsea fapta cea bună şi cucernicia, pentru că amândoi purtau o meserie cinstită, împodobeau casa lor cu cucernicia, pe nimeni nu înşelau nici nu amăgeau, ci cu lucrul mâinilor îşi agoniseau întreţinerea cea neapărată. De aceea a socotit Pavel casa aceasta cu deosebire cuviincioasă, a fi gazda sa. „Ei pentru sufletul meu, zice el, grumajii lor, şi-au supus” (Rom. XVI, 4).
Vezi tu, că nici lucrarea cu mâinile, nici sărăcia, nici starea şi sexul nu poate să fie o piedică pe calea faptei celei bune?
Vezi tu aici o pereche ospitalieră, care dă Apostolului nu numai masa ei, ci şi propria sa viaţă? Negreşit ei nu au fost într-adevăr schingiuiţi, însă au cutezat şi au făcut totul, au fost mucenici în viaţă, si încă au fost de multe ori mucenici, fiindcă totdeauna erau gata, a-şi jertfi viaţa pentru Pavel.
Apostolul nu zice: „Ei au cheltuit, bani pentru mine si mi-au deschis casa lor”, ci pomeneşte ceea ce era mai mare, adică primejdia morţii, şi zice: „ei şi-au supus grumazii lor pentru sufletul meu”.
Să audă aceasta bogaţii din zilele noastre, care abia voiesc a da un ban confraţilor celor credincioşi ai lor. Aceia au oferit sângele lor şi au riscat viaţa lor, ca să scape pe Apostol şi să-i slujească, însă aceştia de acum adeseori nu voiesc să ajute pe cei nevoiaşi nici cu cea mai mică parte din averea lor. Priscila şi Akila au jertfit averea, trupul si viaţa.
Vezi tu ce tărie poate avea o femeie, şi vezi, cât de înalt şi mare poate să fie un bărbat, măcar că trăieşte din lucrul mâinilor si în sărăcie?

 

Să râvnim şi noi acestora, ca să fim asemenea lor. Să socotim de mic preţ cele de faţă şi pământeşti, şi pe toate să le dăm la o parte, când Dumnezeu aşa voieşte, ca să ne putem face părtaşi bunurilor celor viitoare şi veşnice, pe care ni le va da harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care şi cu care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh se cuvine cinstea, acum şi în vecii vecilor! Amin.

Sf Ioan Gura de Aur
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments