Cu Hristos în iesle3 min read

Cand a început să ningă, am închis ochii. Ştiam că ceva avea să se întâmple, ceva duios ca dansul fulgilor de nea, ceva curat ca zăpada,… ceva sfânt… Întotdeauna am crezut că noi nu avem pleoape numai pentru a ne acoperi ochii cu ele atunci când ne odihnim, ci le avem, mai ales, pentru a le coborî ca o cortinăpeste lumea de afarăşi a privi înlăuntrul nostru.

 Înaintea ochilor mei închişi, s-a deschis larg un cer plin de stele, mii şi mii de stele, aducându-mi aminte de copilăria mea, în care Te căutam pe Tine, Doamne, printre aştri. Apoi, o luminămare mi-a umplut ochii încă închişi. De pe cer, o stea arzătoare striga cu razele ei către lume, către pământ. Atunci, în ceas de mare taină, …am ştiut că Te-ai născut.

 

 Te-am văzut apoi, Iisuse Bun, micuţ, culcat în iesle. Trupuşorul Tău plăpând, înfăşat în scutec curat, se odihnea pe un braţde paie. Priveai blând în jurul Tău, Iisuse şi mânuţele Tale s-au ridicat către ea, către Maica Ta. Iar apoi, văzând duioşia de pe chipul ei şi fecioria ei întreagă, ai lăsat săŢi înfloreascăpe buze un zâmbet larg. Câtă sfinţenie! Fiul Dumnezeului celui viu, Fiul Tatălui Ceresc zâmbea sfânt Maicii Fecioară.

 Au venit, mai apoi, magi şi păstori săŢi aducădaruri şi să Ţi se închine, iar Tu pe toţi i-ai primit şi i-ai bucurat. Când au plecat ei, am văzut îngeri mulţi coborând din cer, la Tine, Stăpânul lor. Au înconjurat ieslea în care Te aflai micuţ şi au început săŢi cânte lin, cu chipuri de lumină:

 

„Dormi, dormi,… dormi Copile Sfânt!” 

 

 

În clipa aceea, de peste veacuri am strigat eu către Tine şi Te-am rugat sănu adormi:

 ‘Să nu adormi, Doamne! … Aşteaptă-mă şi pe mine, ca vin şi eu…

 

 Nu-Ţi aduc aur, smirnă sau tămâie. Nu-Ţi aduc rugăciune vrednicăde Tine, nici fapte bune, căsunt săracă

 

 

 

Vin doar şi-mi plec genunchii lângăTine. Îmi plec fruntea şi inima până la pământ înaintea Ta, Doamne. Am venit săŢi spun necazul şi bucuria mea şi să-mi îngrop fărădelegile în fânul din iesle.

 

 

 

Să măasculţi, Bunule, să nu adormi,… Te rog!…

 

 

 

Da, Doamne,… Ţi-am adus o jucărie! O ţin strâns în pumni să nu-mi scape.”

 

 

 

Apoi, întind mâinile tremurând şi, deschizându-mi pumnii, îmi las sufletul boţit ca o foaie de hârtie să cadă la picioruţele Tale.

 

 

 

” Copilaşule Mare, Te rog să-l primeşti! E strâmb, dar Tu îl poţi îndrepta,… e pătat, dar Tu îl poţi curăţa. Ştiu că nu-i vrednic de Tine, dar e tot ce-Ţi pot da, Doamne!

 

 

 

…să nu-l arunci, Bunule!” 

 

 

Atunci, Tu ai privit înspre mine îndelung şi apoi înspre Maica Ta. Ca răspuns la a Ta privire, Măicuţa Fecioarăa luat sufletul meu boţit şi l-a ascuns sub scutecelul Tău.

 

Apoi, am deschis ochii. Zăpada, albă ca hăinuţa Ta, acoperise pământul tot, casele şi pe oamenii care locuiau în ele. Atunci am înţeles căTu ne-ai strâns pe toţi, şi buni şi răi, sub scutecel, la pieptul Tău micuţ de copil, ca pe cea mai scumpă comoară.
(Talita)

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments