Craciunul.-traditie5 min read

Deşi Crăciunul este aceeaşi sărbătoare în lumea întregă, totuşi popoarele îl sărbătoresc diferit. În Germania, spre exemplu, ştim că se cinsteşte Bradul; în America, Moş Crăciun, iar la noi, Naşterea lui Hristos.

 Dacă la nemţii şi americanii tradiţionali, influenţa creştină este ştearsă (în sensul că pomenesc şi ei în treacăt de Naşterea lui Hristos), la noi se păstrează încă vie sărbătoarea Crăciunului, având în vedere “Întruparea lui Dumnezeu”.

 

Şi noi am introdus tradiţiile bradului şi ale lui Moş Crăciun, care au prins, cu fiecare generaţie nouă, parcă, tot mai mult teren în tradiţia noastră. Să fie aceasta o pierdere treptată a identităţii noastre creştine prin uitarea obiceiurilor noastre? Sau suntem uşor de impresionat de luminiţele electrice jucăuşe şi darurile bogate ale lui Moş Crăciun, uitând că, dacă nu se năştea Hristos – ca să ne îndumnezeiască – sărbătoarea Crăciunului nu mai exista?

Dacă popoarele pământului sărbătoresc acelaşi Crăciun, dar cu accente diferite, putem observa că, şi generaţiile contemporane au o abordare diferită a Crăciunului. De la copilărie pănă la senectute, există şi la noi în ţară o abordare diferită a Crăciunului, dar cu ceva în comun: COLINDUL. Nu cântece de Crăciun, ci Colinde, care exprimă esenţa sărbătorii: “Astăzi s-a născut Hristos”, “O, ce veste minunată”, “Deschide uşa creştine”, ş.a. Este adevărat că, mai sunt şi alte colinde preluate din alte obiceiuri tradiţionale (în special de la peţit şi cununie), dar acestea fac parte din alt subiect.

 

Acum aş dori să schiţez, pe scurt, un model de petrecere al unui “Crăciun tineresc”. Mă opresc asupra tinerilor, pentru că tînărul are sufletul însetat de cunoaştere, de experienţe şi trăiri noi. Învăţătura ortodoxă învaţă că, sufletul nu îmbătrâneşte şi nici nu întinereşte; rămâne acelaşi, dar îmbogăţit cu multă experienţă, cu virtuţi sau păcate, astfel încît se poate spune, şi despre un om bărân, că are suflet tânăr, dacă nu se “baricadează” în cunoştinţele lui, ci are deschidere spre cunoaştere, spre experienţe şi trăiri noi, care să-l îmbogăţească sufleteşte, nu doar intelectual. “Nu mic este folosul sãdirii în sufletele tinerilor o oarecare înrudire şi obişnuinţã cu virtutea, pentru cã din pricina frãgezimii vârstei, învãţãturile unor astfel de oameni se înfig adânc şi rãmân pentru totdeauna…. Singurul bun care nu se pierde este virtutea; rãmâne atât celui în viaţã, cât şi celui cãruia i s-a sfârşit viaţa,” ne spune Sf. Vasile cel Mare, în “Cuvînt către tineri”.

 

Începutul unei zile liturgice a unei sărbatori este seara zilei precedente. Cu alte cuvinte, sărbătoarea Crăciunului începe cu seara de ajun, când copiii încep să umble “pe la case-a colinda”. Pentru cei mai mari, cu pricepere, seara de ajun începe cu vecernia pentru ziua Crăciunului.

 

Vecernia este o slujbă de seară a bisericii, în care se aduce laudă lui Dumnezeu şi se creează o legătura “triunghiulară” între Dumnezeu cel lăudat, momentul sărbătorit (Naşterea Domnului) şi noi, cei prezenţi la acest moment, dornici de binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. După terminarea vecerniei (care ţine cu apoximaţie o oră şi jumătate), tinerii se întâlnesc în faţa bisericii şi îşi planifică traseul pentru colindat din seara ajunului.

 

Cu nimic nu se poate compara colindatul din casă în casă cu prietenii, la familiile noastre sau ale lor, unde, pe lângă gustările pregătite special pentru această sărbătoare, în fiecare casă suntem întâmpinaţi cu aşteptare, emoţie şi dragoste. Acestea împlinesc sufletul omului.

 

Mulţi tineri au obiceiul să se adune în preajma acestor sărbători, la munte, în cluburi sau în alte localuri pentru a se „distra”, cu muzică, dans, băuturi şi mâncăruri. Chiar dacă experienţa lor personală le spune că toate acestea îi împlinesc, totuşi este bine de observat că, obiceiurile de Crăciun sunt unice prin manifestările specifice acestui moment, care se întâmplă o singură dată pe an. Celelalte mijloace de „distracţie”, pomenite se pot împlini oricând, în cursul unui an – evident, pentru cine le doreşte.

 

Colindatul mai are şi o dimensiune propovăduitoare, întrucât se vesteşte epic lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. Dacă vom fi atenţi şi la textul colindelor – nu doar la melodie – vom observa acest lucru.

 

Acum, în pragul Crăciunului vreau să urez tinerilor, cărora le-am adresat aceste gânduri, nu să-şi umple traista cu covrigi, mere şi nuci, cum se urează la început de colindat, ci îndreaptă spre a se „umple” de înțelepciune şi virtute .

 

De asemenea vreau să le mai urez, ca Domnul, Cel ce ne-a lăsat această feerică sărbătoare şi a transformat ieslea în palat şi grajdul în rai, umplându-le cu dumnezeiasca Lui prezenţă, să-şi facă în inima lor palat, iar viaţa lor s-o facă un rai, pentru vecie!

 

Crăciun cu multă bucurie sfântă, alături de cei dragi!

 

Preot Iulian Naroş

 

 
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments