Mulți dintre noi ne-am întrebat, citind despre Nașterea Domnului în Evanghelia după Matei, cine erau „cei trei magi“, de ce sunt amintiți în Sfînta Scriptură, și care este semnificația darurilor aduse de către aceștia lui Hristos?
Sfîntul Apostol Matei este singurul Evanghelist care îi menționează, dar nu ne spune numărul sau numele lor, nici faptul că erau regi, ci numai că veneau din Răsărit.
Știm că acești magi au fost astronomi, adică observatori ai corpurilor cerești, care au fost aduși laIerusalim de minunata apariție a stelei. În orice caz, numărul traditional al magilor (trei) a fost pus în legătură cu numărul darurilor pe care aceștia le-au oferit Pruncului Hristos: aur, tămîie și smirnă.
În omiliile sale la Evanghelia după Matei, Sfîntul Ioan Gură de Aur ne spune că: „magii nu numai că I s-au închinat (lui Hristos), ci, deschizînd vistieriile lor, I-au adus daruri; și daruri nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu. Că tămîia și smirna sunt simboluri ale lui Dumnezeu. […] i-au adusa daruri lipsite de toată greutatea legii iudaice; că nu i-au jertfit oi și viței, ci daruri care erau aproape de filosofia Bisericii noastre, adică: credință, ascultare și dragoste.”
Pruncul Iisus primeşte aur, făcîndu-se trimitere la demnitatea Lui împărătească.
Smirna era folosită la ungerea trupurilor celor morţi.
Primită de Iisus, ne aduce aminte de moartea Sa pentru noi, pentru mîntuirea noastră.
Tămîiaarată că este Dumnezeu Adevărat.
Darurile magilor sunt păstrate în prezent, alături de alte numeroase Sfinte Moaște și odoare sfinte, în Mănăstirea Sfîntul Pavel din Muntele Athos.
Potrivit Tradiției Bisericii, Născătoarea de Dumnezeu a dat, alături de alte lucruri ale Domnului și aceste daruri, Bisericii din Ierusalim, unde au fost păstrate pînă spre anul 400 d. Hr.
Împăratul bizantin Arcadie aduce darurile magilor la Constantinopol. Aici rămîn pînă în anul 1204, moment în care, din cauza Cruciadei a IV, sfintele odoare au fost duse la Niceea, pentru 60 de ani. Împăratul Mihail Paleologul le aduce din nou în Constantinopol, unde rămîn pînă la anul 1453 d. Hr.
După căderea Constantinopolului, au fost aduse la Mănăstirea Sfântul Pavel de împărăteasa Maro, fiica regelui Serbiei, Brancovici. Acesta, fiind biruit de turci, a fost nevoit să-i dea de soție sultanului Murad al II-lea pe fiica lui, Maro. Sultanul i-a îngăduit să trăiască în credința creștinească.
Evlavioasa Maro, gîndindu-se și la moartea sa, a cerut voie sultanului să se retragă undeva la liniște. Sultanul i-a îngăduit să meargă la Seres, în Grecia. În 1470, Maro a venit cu corabia la Sfîntul Munte, la limanul Mănăstirii Sfîntul Pavel. Adusese cu ea darurile Magilor, pe care voia să le dăruiască mănăstirii.
Părinții au ridicat inițial pe acel loc o cruce – iar mai apoi o capelă – care se păstrează pînă astăzi, numită “Crucea Împărătesei.”
Darurile magilor, în forma prezentă, constau în 28 de monede din aur, gravate minuțios, de formă dreptunghiulară, trapezoidală, poligonală, care au 5-7 cm, iar tămâia și smirna sunt sub forma a 62 de mărgele, aproximativ sferice, asemenea măslinelor.
Părinţii Bisericii învaţă că magii de la Răsărit, deţin un rol foarte important în iconomia mîntuirii, pentru că închinarea acestora la ieslea din Betleem reprezintă sfîrşitul idolatriei păgîne şi chemarea tuturor neamurilor la credinţa în adevăratul şi unicul Dumnezeu. De altfel, în Canonul cel Mare, Sfîntul Andrei Criteanul ne aminteşte chiar de actul mîntuirii magilor: „Hristos pe magi i-a mîntuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor a făcut-o mucenici…“
CategoriiFără categorie
