Predica la Duminica a XXX-a dupa Rusalii2 min read

„Atunci, cine poate sa se mantuiasca?”
 Intotdeauna m-am gandit ca un raspuns bun se naste dintr-o intrebare sanatoasa, fara samanta de ispitire. Plina de dorinta cunoasterii, in sensul adanc pe care Hristos l-a dat acesteia: 
“Sa Te cunoasca pe Tine (Tata), Singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis Tu…” (In 17, 3).

Or, cel putin in Duminica aceasta, ochii nostri nu trebuie sa priveasca la alta decat la adanca pedagogie a Mantuitorului, Care foloseste prilejul de a afirma Legea lui Moise (Lc 18,20), ba chiar de a pune in fata noastra pe unul care, cu osardie, din vreme de tinerete (adica din timpul cel mai greu de pus limitari vietii), a implinit norma. Ca nu-i in stare sa faca pasul mai departe, nu-l lipseste pe acela de meritele unui model. Teribilul adaos al Evangheliei “vinde tot ce ai, imparte la saraci, si vei avea comoara in ceruri”, cu deplina chemare: “apoi vino si urmeaza Mie” (Lc 18,22), suna greu si pentru noi, cei care nici macar ale legii nu le-am plinit sau, daca am facut-o, putini am facut-o din tineretile noastre.
 Este inca una din chemarile acelea prin care Hristos te obliga sa vezi ca nu exista intuneric si

lumina, viata si moarte, bine si rau, nuantarile fiind, cel putin moral, periculoase. Nu-i vorba aici de maniheism moral, adica nu exista decat alb si negru, ci de o urgenta pe care, nu de putine ori, o uitam: acel “intai sa fim si apoi sa facem” , care pana azi pune pe ganduri. Omul din Evanghelia de astazi n-avea, cum zice romanul, “stofa” de Apostol. Moralitatea lui nu-i dadea si nebunia de a implini mai “multul” cerut de Hristos, mai “inaltul” sau, altfel spus, pe el nu l-ar fi cucerit nebunia Crucii. Un soi de Iuda? Probabil. Si pe acela il putem banui acceptabil din punct de vedere al Legii – Hristos nu alege elemente de “sminteala” in apostolat -, dar cand trebuie sa creasca, floare de sera fiind, nu sufera lucirea Soarelui-Hristos…

Ba ca grea treaba a propus Hristos ne arata si reactia Apostolilor si a celorlalti impreuna cu ei. Caci daca greu va fi bogatului – chiar asa, aproape virtuos – sa se mantuiasca, cum va fi si pentru mine posibila mantuirea? 
Doua lucruri mi-au ramas pe inima cuprinse la aceasta Evanghelie. 
Unul, pe care personal l-am citit la parintele Teofil Paraianu: un vultur, a carui gheara e prinsa in cursa, face din vultur “un vultur prins in cursa”, si nu unul gata de zbor. 
Celalalt l-am aflat recitind Patericul (in traducerea excelenta a lui Cristian Badilita, Polirom, 2003), la avva Antonie stand scris (19): 
“Cativa frati s-au dus la avva Antonie si ii zic:
 Spune-ne un cuvant cum sa ne mantuim. 
Batranul le zice: Ati ascultat Scriptura, va ajunge! Ei au zis: Dar vrem sa ascultam si de la tine, parinte!
Atunci, batranul le-a zis: Spune Evanghelia: “Daca cineva te loveste peste obrazul drept, intoarce-i-l si pe celalalt” (Mt 5, 39). 
Ei raspund: Nu putem sa facem aceasta. 
Batranul zice: Daca nu puteti intoarce si celalalt obraz, macar suportati prima lovitura.
 Ei raspund: Nici asta nu putem. 
Batranul: Daca nu puteti asta, macar nu dati inapoi ce ati primit. 
Ei raspund: Nici asta nu putem. A
tunci batranul spune ucenicului sau: Pregateste-le un pic de fiertura, caci sunt slabiti. Daca asta nu puteti si aceea nu doriti, ce sa fac pentru voi? E nevoie de rugaciune!” (ed. cit, pg.48).

In esenta, Hristos este excelent talcuit prin cele doua zise: omului, oricat de maret pare ca este, ii este suficienta “o gheara in cursa” (un pacat, o ezitare in Hristos), ca din stapan al inaltimilor cu Hristos sa fie biet “vultur prins”
Pe de alta parte, Sfantul Antonie ne arata ca “a fi cu putinta la Dumnezeu” inseamna a ne incredinta – si prin supunere – Lui, Celui Ce toate le tine. 
Par ironii amandoua zisele. Mai ales cea de-a doua chiar este ironie. La adresa acelora care, cerand sa cunoasca tot mai mult, cat mai mult, uita ca, in esenta, singura cunoastere autentica este aceea pe care Domnul a facut-o cunoscuta prin Evanghelia Sa (In 17, 3). 

Iar inceputul cunostintei este smerita cugetare, dupa cum tot avva Antonie zice: 
“Am vazut toate mrejele dusmanului intinse pe pamant si, suspinand, m-am intrebat: Cine oare ne va scapa din ele? Si am auzit un glas spunandu-mi: Smerenia, Antonie” (7, ed. cit. pg. 44). 

Caci ea, smerenia, face ca Dumnezeu sa ne “vada” si sa intram in bucuria Lui.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments