Mama cu cei patru copii – Minuni ale Sfantului Nectarie5 min de citit

Satul Digheliotica se află la o oră de mers de Marea Egee. Este mai degrabă un cătun cu 20-25 de case ţărăneşti răsfirate. Într-una din aceste case locuia Gheorghia Apostolopoulos cu bărbatul ei Kostas şi cu cei patru copilaşi ai lor. Fiind o bună gospodină, se trezea dis-de-dimineaţă ca să pună casa în ordine, să-şi trezească apoi copilaşii şi să-i îngrijească. După aceea îngenunchea în faţa icoanelor împreună cu Olga, Evangheliţa, cu băieţelul şi cu fetiţa cea mică în braţe. Şi astfel îşi făceau cu toţii rugăciunea de dimineaţă. După rugăciune, mama îşi lua copilaşii lângă ea, îi privea în ochi cu dragoste şi picura în sufleţelele lor credinţa şi dragostea pentru Tatăl Ceresc şi pentru Sfinţii Lui. Celei mai mici îi vorbea într-o limbă pe care numai mamele ştiu să o grăiască şi luând cu degetele ei blânde mânuţa plinuţa a fetiţei, o învăţa să-şi facă cruce.
– Strânge aşa degeţelele, păpuşica mea… Întâi duci mâna la frunte, apoi jos pe burtică, sus la dreapta şi la stânga. Aşa, bravo, fetiţa mea!
Le dădea apoi să mănânce, îi săruta şi ieşea să meargă să-şi ajute bărbatul care muncea de cu

noapte la câmp. La amiază se întorcea acasă sa-şi vadă copiii, să le pună din nou să mănânce şi iarăşi se ducea la câmp până cobora soarele şi începea să se întunece. Întorcându-se, trecea pe la bisericuţa satului, unde aprindea candelele şi se ruga, aducând mulţumire lui Dumnezeu. Gheorghia era o femeie săracă, însă, în căsuţa ei, ea era fericită. Slavă Domnului pentru toate!

Dar o boală cruntă ce a venit pe neaşteptate i-a făcut fericirea mii de fărâme. I-a apărut, ca din senin, o tumoare, iar durerile nu-i dădeau pic de linişte.
S-a dus în Eghio la doctor. Acesta însă, înţelegând cât de gravă era boala, i-a spus să meargă la Atena, la doctorii cei mari. Inima bietei femei s-a frânt. Copilaşilor le-a spus că are să meargă cu treburi la Atena. I-a luat din nou şi i-a aşezat în faţa icoanelor. Celei mai mici i-a spus să-şi facă semnul sfânt al Crucii iar pe cei mai mari i-a îndemnat să se roage, fiecare aşa cum a fost învăţat. I-a sărutat apoi pe rând şi a plecat cu ochii în lacrimi spre Spitalul Bombola din Atena. Acolo i-au făcut tot felul de analize. Doctorul din Eghio nu se înşelase… A fost operată o data şi apoi operată din nou. Au trimis-o la alt spital. În cele din urmă medicii i-au chemat bărbatul şi pe un văr de-al ei, ce se îngrijea şi el de bolnavă, şi le-au spus direct:
– Are o formă extrem de gravă de cancer. Luaţi-o ca să moară acasă.
Şi aşa s-a întors biata Gheorghia la căsuţa ei. Zăcea acum în pat pe jumătate moartă. Nu-i trebuia nici mâncare, nici nimic. Dar chipul ei palid încă mai era luminat de o rază de nădejde. Copilaşii îi stăteau tot timpul aproape, iar ea le spunea mereu cu voce stinsă:
– Hai să ne rugăm. Aşa, păpuşica mea, du mânuţa la frunte…
Şi copilaşii îngenuncheau în jurul ei, îşi îndreptau ochişorii spre icoane şi se rugau.
– Doamne Iisuse, fă-o bine pe mama noastră.
Dar ea se simţea din ce în ce mai rău. Trupul i se umpluse de umflături, iar gâtul i se strângea pe zi ce trecea. Abia i se mai auzea vocea.
– Rugăciune, copilaşii mei, rugăciune… reuşea cu greutate să rostească, dar raza de nădejde nu i se stingea de pe faţă.
Era o seară de noiembrie. Vântul intra în odaie, făcând flacăra candelei să tremure, gata să se stingă ca şi viaţa ei…
– Ru-gă-ciu-ne… mai rosti o dată stins, de aproape nu se auzi, după care adormi.
Copiii însă nu încetau să se roage, aplecaţi asupra trupului mamei lor.
– Dă Doamne să nu moară măicuţa. Ce-o să se aleagă de noi? Măicuţa noastră…
Nu peste mult timp, Gheorghia a deschis ochii. De această dată erau doi ochi fericiţi şi plini de viaţă.
– L-am văzut! rosti ea fără nici o greutate, ca atunci când era sănătoasă. L-am văzut pe Sfântul Nectarie, care mi-a spus că m-am făcut bine!
– Şi eu l-am văzut, mamă, pe Sfântul din icoană! spuse Evghenia.
– Kostas, Kostas! strigă către bărbatul ei. M-am făcut bine.
– Ba mie-mi pare că nu te-ai făcut bine deloc, îi răspunse el din patul unde se odihnea.
– M-am făcut bine, Kostas. Mi-e foame!
Acesta se scula anevoie din pat şi îşi privi cu mirare nevasta. Nu mai avea umflăturile cărnoase de pe faţă, ochii îi străluceau şi vorbea fără nici o greutate. Femeia se ridică atunci din pat, spunând:
– Doamne, m-am făcut bine. Slăvit să fie numele Tău!
A doua zi de dimineaţă, Gheorghia s-a plimbat timp de o oră, până la Eghio unde era doctorul ei. Acesta, cum a văzut-o, a rămas înmărmurit de mirare. Nu-şi putea crede ochilor.
– Te-ai făcut bine, Gheorghie, mergi acasă sănătoasă!
Au trecut trei ani din acea zi mare, şi de atunci şi până astăzi Gheorghia Apostolopoulos trăieşte şi împărăţeşte în casa ei, înconjurată de copilaşi, şi în fiecare seară aprinde candelele bisericuţei din sătuc, cântându-i Domnului imnuri de slavă.

 

Notez din nou adresa ei. Poate are nevoie vreun cititor de ea: Gheorghia Apostolopoulos, Digheliotica Egiou, Grecia.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments