A

Arh.Justinian Chira -Despre Rugaciune

Rugăciunea înseamnă a-L lăuda pe Dumnezeu, a-I mulţumi şi a cere de la Dumnezeu ajutorul şi mântuirea. Un om dacă vrea să spună că e rugător, atunci acel om să fie întotdeauna cu Dumnezeu în gând. Şi aceasta este rugăciunea în care se adună toate celelalte daruri.
 

Dar atunci când nu am bani, când mă ceartă vecinul, când am obosit şi mai trebuie să fac alte şapte lucruri de­odată, cum să păstrez gândul la Dumnezeu?

 
Foarte simplu! Aş spune că natural de simplu, dacă ne gândim la Sfinţii Părinţi.

De exemplu, Sfântul Antonie îngenunchea şi se ruga neîncetat, de seara până dimineaţa, încât după trei zile de rugăciune ale cuviosului, diavolul s-a dus la Dumnezeu şi I-a spus: Doamne, opreşte-l pe Antonie să nu mai continue, că dacă mai continuă se prăbuşeşte iadul. Mântuitorul nu ne-a recomandat această modalitate de rugăciune, dar dacă doreşti să o faci şi poţi să o faci, fă-o! Luptă-te!

 
Mântuitorul nu ne-a cerut aceasta, ci să fim cu gândul la Tatăl nostru din ceruri. Iar când deschizi gura să fii cu gândul să Îl preamăreşti pe Dumnezeu şi să Îl cinsteşti prin faptele tale.
 
 Acesta este lucrul esenţial, în continuare Hristos i-a învăţat pe ucenici lucrurile practice de care avem nevoie. Ce poate fi mai firesc decât: pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. 
Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită. Ce poate să însemne: şi nu ne duce pe noi în ispită? 
Mulţi dintre noi se întreabă: cum Dumnezeu ar putea să ne ducă în ispită? Şi eu vă spun că se poate, iată exemplul lui Iov, ca­re a fost lăsat să fie ispitit ca să i se vadă credinţa. Şi a dovedit că Iov a fost cu adevărat credincios. Ispitele sunt mijlocul prin care ne dovedim că suntem sau nu credincioşi, că suntem sau nu ai lui Dumnezeu prin faptele noastre, nu doar teoretic.
 
 Aceasta înseamnă să Îl avem pe Dumnezeu când deschidem gura, să-I pomenim numele, să deschidem în acelaşi timp mintea şi inima. Şi cu mintea noastră să Îl preamărim, iar atunci rugăciunea noastră este completă.
 
Uneori după rugăciune ne simţim goi. Ne mustră aceasta şi păşim trişti. Unde am greşit? Şi, mai ales, cum reparăm pentru ca data viitoare să nu fie la fel?
 

 

Acesta e un semn bun. Din momentul ce eşti mulţumit de ce­ea ce ai făcut bine, înseamnă că te înşeli. Automulţumirea este un păcat, noi nu suntem desăvârşiţi, oricât ne-am ruga. Sfântul Evanghelist Luca repetă un cuvânt al lui Hristos: Când veţi face toate câte v-am poruncit vouă, să ziceţi: netrebnici suntem pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem (Luca 17, 10). Întotdeauna se poate face şi mai bine, şi mai mult, şi mai frumos. 
 
Când începi să devii mulţumit nu e bine, adoraţia faţă de tine, că eşti mare rugător, este o ispită diabolică gravă. Toţi sfinţii noştri declarau că sunt cei mai păcătoşi, că nu postesc şi nu se roagă suficient, de­şi toată viaţa lor a fost numai în post şi în rugăciune. 
Totuşi, fa­ţă de măreţia lui Dumnezeu, fa­ţă de infinita lumină a lui Dumnezeu, noi suntem, încă, foarte departe. Şi atunci această nemulţumire este firească. 
În cazul acesta să sporeşti, să aduni cuvânt la cuvânt. Eu cred că un muncitor, care se urcă la volan şi face o sfântă cruce, este ca şi cum ar citi o Psaltire întreagă, căci o face cu infinită credinţă şi din tot sufletul.
 
Un român nu începe niciodată lucrul până nu se închină şi nu se gândeşte la Dumnezeu. 
 
Aşa este şi omul care pleacă la coasă sau la pădure. Şi un gând, care se îndreaptă, senin şi cu încredere, la Dumnezeu e mai de preţ ca două zile în care cineva stă în genunchi şi se roagă. 
Adică trebuie să înţelegem acest aspect important al vieţii noastre: e necesar să ne rugăm pentru că sufletul nostru se pierde, dacă nu ne rugăm. Harul este o stare, care nu este permanentă. 
De multe ori avem momente pline de har şi de bucurie, dar şi sfinţii cei mai cuvioşi şi chiar martirii au avut momente în care li se părea că i-a părăsit Dumnezeu, li se părea că i-a părăsit harul. Şi atunci se simţeau pustii şi neputincioşi, se simţeau nevrednici de parcă s-ar fi prăbuşit cerul. Aceasta este o părere foarte importantă, dar nu este chiar aşa cum ni se pare. 
 
Trebuie să luptăm împotriva pustiului şi a golului de necredinţă. 
 
Să luptăm până la sânge împotriva necredinţei.
 
 Căci vom fi pedepsiţi pentru necredinţa şi nepăsarea noastră şi pentru că nu ne-am corectat. Sfântul Apostol Pavel scrie către tesaloniceni: 
Rugaţi-vă neîncetat. Şi completează:
 Pururea să vă bucuraţi. Bucuria este legată de rugăciune.
Un om care nu se roagă nu poate să se învrednicească de bucurie în viaţă. 
Un om care nu se roagă este un om nefericit şi nenorocit, nu are bucurie niciodată în viaţă.

0 Shares