PENTRU EI MĂ ROG6 min read

Şi pentru ca să arate tuturor sufletelor cât de grea şi de slăvită este slujba pe care o vor face trimişii Săi, Mântuitorul şi Mijlocitorul nostru Se roagă Tatălui:
Pentru ei Mă rog, nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi. (Ioan 17, 9)

 

De nimic nu au mai multă nevoie, în marea lor chemare şi-n uriaşa lor răspundere pentru împlinirea ei, trimişii lui Dumnezeu, decât de rugăciune.
Împinşi de Dumnezeu şi respinşi de oameni, trimişi de har şi opriţi de legi, chemaţi de dragoste şi alungaţi de ură, îndureraţi de priveliştea pierzării lumii, aceşti trimişi ai lui Hristos sunt cei mai fericiţi şi cei mai chinuiţi dintre toţi oamenii.
Ei trebuie să plângă cu cei ce plâng, ca şi cum ar fi asemenea cu ei de nefericiţi, pentru ca, împărtăşind simţit durerea acestora, să-i poată apropia de mângâierea pe care le-o pot da din partea lui Hristos. Trebuie să se bucure cu cei care se bucură, chiar dacă inima lor sângeră de dureri, pentru ca, astfel, să le poată spune, de lângă ei, că totuşi e mai folositor să plângi acum, decât să râzi (Luca 6, 21-25).
În mijlocul celor care odihnesc, aceşti trimişi ai lui Hristos, nu pot să se odihnească.
Între cei care se bucură de toate drepturile, lor nu li se îngăduie nimic din ceea ce altora le prisoseşte (I Cor. 9, 1-7).
Între cei care pot să se folosească de atâtea mijloace, lor nu le este îngăduit mai nimic (Fapte 20, 33).
Când unii n-au nici o grijă, deşi sunt aproape, ei trebuie să fie munciţi de îngrijorări, cu toate că sunt departe.
Când unii cad şi nimănui nu-i pasă, ei simt, pentru căderea oricui, o arsură mistuitoare în toată inima lor (II Cor. 11, 28-29).
Lor nu le este îngăduit să stea jos, până când mai este cineva care stă în picioare. Ei nu pot să mănânce, până când mai este cineva flămând. Ei nu au voie să plece, până când mai este încă un snop nestrâns, o uşă neînchisă, un lucru neterminat. Din cetate în cetate îi aşteaptă lanţuri şi necazuri, dar ei n-au voie să ţină la viaţa lor, cum fac toţi ceilalţi oameni.
Pas cu pas, alături cu moartea, ei trebuie să-şi pună în primejdie viaţa lor în fiecare clipă, pentru a o salva pe a altora. Oricât de scumpe lucruri şi fiinţe ar avea şi ei pe lume, totuşi mai presus de orice preţ al lor ei trebuie să pună slujba plină de răspundere pe care o au de la Dumnezeu.
Dacă sunt preţuiţi şi iubiţi, ei mulţumesc pentru aceas¬ta lui Hristos şi sunt fericiţi să vadă că Cel pe care Îl proslăvesc ei este iubit şi preţuit din pricina lor. Dacă sunt dispreţuiţi şi urâţi, ei se îndurerează de soarta celor care-L lovesc, în ei, pe Hristos.
Ei, ştiind bine ce osândă îi aşteaptă pe toţi cei împotrivitori, se roagă pentru cei care îi prigonesc şi pentru cei care se poartă rău cu ei.
În faţa lui Dumnezeu îi apără pe oameni, iar în faţa oamenilor, Îl apără pe Dumnezeu. De Dumnezeu se roagă pentru mântuirea sufletelor, de suflete se roagă pentru mântuirea dată de Dumnezeu.
Înaintea lui Dumnezeu plâng pentru lume, iar înaintea lumii plâng pentru Dumnezeu.
Ceea ce nu se vede niciodată la alţii, la trimişii lui Hristos se arată de departe şi vede lumea toată.
Ei n-au voie să se apere nici de loviturile celor mai slabi decât ei. Nici de învinuirile celui nedrept. Nici de lăcomia celui hrăpăreţ.
Ci, cui vrea să le ia haina, trebuie să-i lase şi cămaşa lor, iar celui care-i loveşte peste obrazul stâng, trebuie să-i întoarcă şi pe cel drept; şi dacă le cere cineva să meargă cu ei o milă de loc, ei trebuie să meargă două (Mat. 5, 39-48). Fiindcă ei nu pot nesocoti nici unul din cuvintele Domnului Iisus, cum fac alţii.
Căutând să-şi alipească, prin iubire, inima de toţi oamenii, fiecare despărţire de fiecare le-o sfâşie, fiecare cădere a altora le-o arde, fiecare nepăsare a fraţilor le-o doare, fiecare lepădare a oamenilor le-o străpunge. Căci Dumnezeu a făcut din ei ceea ce a făcut şi din Iisus Hristos, Fiul Său şi Domnul lor: o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.
Desigur, în ceruri îi aşteaptă aceeaşi lumină ca a lui Iisus la Dumnezeu. Şi în veşnicie, aceeaşi răsplată fericită. Dar în lume îi aşteaptă aceeaşi umbră nepăsătoare, aceeaşi slujbă şi cruce şi aceeaşi dureroasă dăruire, ca a lui Hristos.
De aceea au trimişii lui Hristos atâta nevoie de rugăciune. De aceea Hristos S-a rugat atât de stăruitor pentru ei.
Şi de aceea trebuie şi noi să ne rugăm pentru ei necurmat. Căci, rugându-ne pentru ei, ne rugăm pentru noi, pentru urmaşii noştri
şi pentru toată lumea a cărei mântuire Jertfa lui Hristos ne-o dăruieşte prin jertfele lor. Şi Mijlocirea Lui, prin mijlocirea lor şi Cuvântul Lui, prin cuvintele lor.
Slavă veşnică Ţie, Domnul şi Mijlocitorul nostru la Tatăl, Iisus Hristos! Slavă Ţie pentru tot ce ne aduci de la Tatăl prin aleşii Tăi, cărora le-ai încredinţat Pâinea binecuvântată a Vieţii, pentru ca ei, împărţindu-ne-o, să ne hrănim şi noi şi s-avem astfel Viaţa Ta în noi.

Te rugăm neîncetat pentru ei: să le înmulţeşti numărul, sfinţenia, puterea, libertatea şi mijloacele prin care să ni Te poată dărui pe Tine, clipă de clipă, fiecăruia şi tuturor. Nu lăsa, Doamne, nici un popor şi nici un timp fără trimişi binecuvântaţi, iar nouă, tuturor, dăruieşte-ne, Doamne, încredinţarea că, ascultându-i pe ei, Te ascultăm pe Tine. Pentru ca şi ei şi noi să fim fericiţi. 

Amin.

Traian Dorz, din «Hristos – Mijlocitorul nostru»

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments