Într-o lume a amintirilor, fiecare om îşi poate imagina doar cum i-a fost propria naştere. De naşterea mamelor nici nu mai pomenim. Şi, totusi, exista o naştere a Naşterii. În fiecare an, la 8 septembrie, după ce au trecut doar şapte zile de la începutul Anului bisericesc, prăznuim Naşterea Maicii Domnului.
Ziua naşterii fiilor lui Adam şi a Evei, era socotită ca o zi de tristeţe pentru cei ce se năşteau şi nu de bucurie fiindcă erau nişte fii ai mâniei, ai păcatului şi chiar vrăjmaşi a lui Dumnezeu. Erau socotişi pieirii şi moştenitori ai blestemului Dumnezeiesc, căci până la Mântuitorul toată lumea mergea în iad, şi buni şi răi. Cu naşterea Fecioarei Maria, au început să se ivească zorile de ziuă, să treacă noaptea aceasta de întuneric şi să se aştepte soarele dreptăţii care va lumina lumea şi o va răscumpăra din blestemul cel greu în care căzuse.
Iată de ce naşterea Sf. Fecioare Maria este un eveniment mare de bucurie pentru neamul omenesc.
Pe această Fecioară o aşteptau prooroci, patriarhi vechiului Testament şi tot neamul omenesc. Împăratul Solomon înainte de naşterea Sf. Fecioare cu mulţi ani o vesteşte cu duhul zicând: „Cine este această fericită făptură care se iveşte în calea vieţii cu atâtea haruri? Ea este strălucitoare ca zorile unei frumoase zile, plăcută ca luna şi aleasă ca soarele. Este puternică şi înfricoşătoare, ca armatele aşezate în linie de bătaie cărora nimeni nu le poate sta împotrivă”.
Orice cunună, cât am căuta, nu are început şi sfârşit, dar, dacă tot ne este data neliniştea căutărilor, vom descoperi ca are miez. În cununa sfinţilor de peste an, Naşterea Maicii Domnului este miezul. Un miez dulce, adevărat şi, mai ales, bisericesc.
Naşterea Maicii Domnului este miezul dulce al existenţei noastre, deoarece este Naşterea Bucuriei. Acum se înnoieşte tot neamul omenesc şi amărăciunea Evei în bucurie se preschimbă. De la durerea naşterii de copii transmisă Evei până la plinătatea harului începută de Pururea Fecioara Maria este cale de o sărbătoare dulce. Toată făptura zidită şi nezidită se ospătează din această sărbătoare, din acest miez fără de margini. Ziditorul, înomenindu-Se, ridică făptura la starea sfinţeniei. Ce dulceaţă poate fi mai mare decât acest fapt: Cuvântul lui Dumnezeu Ziditorul S-a unit cu firea oamenilor şi, prin aceasta, cu toată zidirea. Naşterea Maicii Domnului este miezul dulce al sărbătorilor bisericeşti deoarece înseamnă nu doar dezlegarea neputinţelor omeneşti, cât mai ales dezlegarea darurilor dumnezeieşti.
O, cât este de slăvită Naşterea Sfintei Fecioare Maria! Dumnezeu – Tatăl îşi pune toată bunăvoinţa. Dumnezeu – Fiul vede mai înainte în ea pe Maica Sa iubită, iar Dumnezeu-Sf. Duh se odihneşte în ea şi o umbreşte ca pe o Fecioară şi mamă sfântă fără de prihană. Îngerii slăvesc cu cântării de bucurie şi se luminează prin venirea ei în lume. Leagănul Sf. Fecioare Maria a fost înconjurat de smerenia cea mai adâncă şi de sărăcia cea mai desăvârşită. Ea trebuia să distrugă păcatul mândriei care se înrădăcinase adânc în inima omului. Prin exemplu ei a arătat lumii că smerenia şi sărăcia vor umple de daruri cereşti pe cei ce urmează.
Naşterea Maicii Domnului este miezul adevărat al sărbatorilor noastre, deoarece uşa prin care dobândim întoarcerea la Tatăl – Începătorul Luminii, acum se deschide. Acum este începutul mântuirii lumii. Naşterea fiind începutul, nu moartea este sfârşitul, ci Invierea. Oricine nu mărturiseşte pe Sfânta Fecioară ca Născătoare de Dumnezeu, afară de Dumnezeu este – iată adevărul rostit întâia oară de Sfântul Grigorie Teologul.
Pârgă a frământării veacurilor, Maica Domnului, născută acum, deschide o Carte nouă în istoria mântuirii, carte în care va scrie Însuşi Mântuitorul, prin condeiul Duhului Sfânt. Uşa prin care intră Lumina în lume devine izvorul adevărat al vieţii.
Născându-se în Nazareth Sfânta Fecioară, s-a vestit sfârşitul trist al nopţii păcatului şi s-au ivit zorile unei zile luminoase. Ştim cu toţii că atunci când se revarsă zorile dimineţii toată firea se bucură. Sfânta Fecioară vestea sfârşitul relelor noastre, vestea oamenilor sosirea zilei în care va străluci soarele dreptăţii care va veni să lumineze lumea.
„Cine este aceasta care se iveşte ca zorile, frumoasă şi aleasă ca soarele?”
Naşterea Sfintei Fecioare Maria a adus o mare deznădejde demonilor din iad, producând întristare lui lucifer şi îngerilor lui. Prin naşterea ei s-a împlinit cuvântul lui Dumnezeu pe care îl spusese şarpelui înşelător în rai: ”Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi între sămânţa ei. Aceasta va zdrobi capul tău”.
Într-adevăr, prin naşterea Fecioarei Maria diavolul a suferit groază mare, de aceea Sf. Biserică cu mare dreptate a orânduit să proslăvim amintirea acestei sărbători şi să ne bucurăm şi noi împreună ci proorocii, îngerii şi toţi sfinţii.
Iată de ce iubiţi creştini, suntem datori să urmăm pilda vieţii şi credinţei Fecioarei Maria. Dacă astăzi Sf. Fecioară stă pe tron strălucit şi s-a înălţat mai presus decât toţi îngerii, aceasta se datorează sfinţeniei, virtuţile ei şi grijii pe care a avut-o să rodească darurile primite de la Dumnezeu.
Să serbăm deci cu bucurie, fraţi creştini, sfânta zi a naşterii Maicii Domnului. S-o lăudăm cu cântări duhovniceşti, să cădem în genunchi înaintea sfintei ei icoane şi să binecuvântăm pe aceea pe care îngerii o laudă în cer. Să o venerăm cu toată evlavia şi cu toată dragostea, căci prin mijlocirile ei ne facem fii iubiţi ai lui Dumnezeu, ne umplem de darurile cereşti şi ne curăţim inimile mărturisind-o ca Maica lui Dumnezeu.
Să avem în ea desăvârşita încredere şi s-o chemăm în ajutor în orice împrejurare, în timpul vieţii noastre căci Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul ei cel Unul Născut, i-a dat cheia comorilor milostivirii Sale, ca Maicii lui Dumnezeu celei prea iubite şi ea este atotputernică ca să ne ajute şi să ne apere în nevoile şi în necazurile noastre.
Să serbăm deci cu bucurie, fraţi creştini, sfânta zi a naşterii Maicii Domnului. S-o lăudăm cu cântări duhovniceşti, să cădem în genunchi înaintea sfintei ei icoane şi să binecuvântăm pe aceea pe care îngerii o laudă în cer. Să o venerăm cu toată evlavia şi cu toată dragostea, căci prin mijlocirile ei ne facem fii iubiţi ai lui Dumnezeu, ne umplem de darurile cereşti şi ne curăţim inimile mărturisind-o ca Maica lui Dumnezeu.
Să avem în ea desăvârşita încredere şi s-o chemăm în ajutor în orice împrejurare, în timpul vieţii noastre căci Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul ei cel Unul Născut, i-a dat cheia comorilor milostivirii Sale, ca Maicii lui Dumnezeu celei prea iubite şi ea este atotputernică ca să ne ajute şi să ne apere în nevoile şi în necazurile noastre.
