Cuvânt la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci9 min read

Cuvântul Crucii, pentru cei pieritori, nebunie este. Iar nouă celor ce ne mântuim, puterea lui Dumnezeu este (I Corinteni 1, 18)
 
Mântuitorul nostru Iisus Hristos zice în Sfânta Evanghelie: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24). 
 
Astăzi vom vorbi despre deosebirea crucilor prin care ne putem mântui pe pământ. 
Vă amintim că noi creştinii cinstim îndoit Crucea lui Hristos: crucea materială, văzută, pe care o cinstim, o sărutăm şi o purtam şi crucea spirituală care este suferinţa pentru fapta bună.
 
Dacă citim cu atenţie în Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură vedem că semnul Crucii materiale s-a arătat în chip simbolic din cele mai vechi timpuri. Astfel vedem că patriarhul Iacov a binecuvântat pe fii lui Iosif cu mâinile sale în semnul Crucii (Facere 48, 13-16).
 
Semnul Crucii văzute a fost prefigurat de ţinerea mâinilor lui Moise la rugăciune în chipul crucii, în timpul luptei cu Amalec (Ieşire 17, 11- 12).
 
Crucea văzută, materială, a fost închipuită tainic în Legea Veche şi prin semnul T, care îi apăra de

moarte pe cei ce îl aveau pe fruntea lor (Iezechiel 9, 4-6). Crucea este simbolizata şi prin pecetea lui Dumnezeu care păstrează nevătămaţi pe cei ce o au pe fruntea lor (Apocalipsa 7, 2-4; 9, 4). În legea Harului Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a binecuvântat în chip văzut cu mâinile Sale pe copii: Şi luându-i în braţe i-a binecuvântat punându-Şi mâinile peste ei (Marcu 10, 16).

 
Iar despre binecuvântarea Apostolilor, la înălţarea Sa la cer, ne spune: Apoi i-a dus afară spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile Sale, i-a binecuvântat (Luca 24, 50). Apostolii, la fel, au hirotonit prin binecuvântarea în semnul crucii diaconi, preoţi şi episcopi prin rugăciune şi punerea mianilor (Fapte 6, 6; 14, 23; I Timotei 3, 2). Pentru acest fapt Taina Preoţiei este numită “punerea mâinilor preoţiei”. Tot prin rugăciune şi punerea mâinilor în chipul crucii împărtăşeau Apostolii taina ungerii cu Sfântul Mir, numită “Pecetea Darului Sfântului Duh” (Fapte 8, 17; 19, 6; II Corinteni 2, 15).
 
Cât priveşte Crucea nevăzută, spirituală şi tainică pe care trebuie s-o purtăm cu toţii, aceasta este suferinţa şi osteneala noastră la lucrarea faptelor bune. Mântuitorul nostru Iisus Hristos care a purtat crucea văzută pe Golgota, cât şi pe cea nevăzută a suferinţelor pentru a noastră mântuire, ne-a învăţat şi pe noi să răbdăm crucea vieţii, zicând: 
Cine rabda până la sfârşit acela se va mântui (Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13). 
 
Satana urăşte foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci Crucea este arma cea nebiruita cu care Hristos l-a biruit şi a golit iadul. De aceea satana îndeamnă pe cei rătăciţi de la adevăr, adică pe sectanţii care îi slujesc lui, să hulească şi să urască Crucea lui Hristos. Căci precum câinele fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi diavolul fuge de Crucea lui Hristos care îi aminteşte că prin ea a fost lovit şi biruit.
 
Adevăratul creştin ortodox cinsteşte Crucea care s-a sfinţit cu mâinile lui Hristos pe Golgota şi se închină ei cu toată evlavia şi smerenia. La fel cinsteşte şi crucea cea nevăzută a suferinţelor vieţii în Hristos pe care a răbdat-o şi Mântuitorul până la moarte, şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2,8). Dar şi aceasta să cunoască creştinul ortodox că crucea nevăzută a suferinţelor Sale este de multe feluri şi fericit este acel creştin care cu credinţa în Dumnezeu şi cu multă răbdare îşi duce crucea suferinţelor pe pământ în dragostea lui Hristos, spre mântuirea sufletului său.
 
Aşa, de exemplu, unul este orb şi rabda toată viaţa cu mulţumire această suferinţă. Altul este surd, altul nu poate vorbi, iar altul este şchiop şi lipsit de oarecare mădulare ale trupului său. Şi dacă suferă cu bărbăţie această neputinţă şi mulţumeşte lui Dumnezeu cu rugăciuni din inimă, unul ca acela cu mucenicii se va număra. Numai să se ferească de orice păcate, căci dincolo îl aşteaptă bucuria cea fără de margini.
 
Alţii duc cu multă răbdare crucea căsătoriei care nu este uşoară, deoarece multe şi mari datorii au creştinii cei căsătoriţi. De a creşte pe fiii lor în frică de Dumnezeu, de a nu-şi ucide copiii, de a iubi Biserica, mama noastră care ne-a născut prin apă şi prin Duh (Ioan 3, 5); de a posti toate sfintele sărbători de peste an, precum şi Miercurea şi Vinerea şi lunea, spre a prisosi dreptatea lor mai mult decât a fariseilor care se laudă că postesc de două ori pe săptămână.
 
Apoi de a duce viaţă în curăţenie, în posturi, în Duminici şi în Sfintele sărbători; de a face milostenie, de a merge regulat la biserică, de a face în toată vremea rugăciuni şi de a citi cât mai des Sfânta Scriptură şi învăţăturile sfinţilor lui Dumnezeu. Încă de a se feri de orice păcat care depărtează de la ei pe Duhul Sfânt şi multe alte îndatoriri pe care îi învaţa preoţii în toate Duminicile şi sfintele sărbători, numai de ar asculta cu frică de Dumnezeu. Nu este uşoară nici crucea văduviei şi a fecioriei, a celor ce se silesc pentru dragostea lui Dumnezeu să ducă viaţa în curăţenie şi cinste pe pământ, între care se numără şi călugării.
 
Unii dintre aceştia, dacă vor face precum au făgăduit înaintea Domnului, dacă vor trăi în ascultare, în sărăcie, în feciorie, nu numai cu trupul ci şi cu mintea şi cu inima lor de se vor părăsi de a pofti cele stricăcioase şi înşelătoare, de mare plată se vor bucura în veacul viitor. 
Atât călugării care au făgăduit să-şi păzească fecioria până la moarte, cât şi creştinii care voiesc să trăiască în feciorie şi curăţenie, au nevoie de post, de înfrânare la mâncări alese şi vin şi de trezvia minţii, unită cu rugăciunea şi cugetarea la moarte şi la judecata de apoi. Ei trebuie să aibă pururea frica lui Dumnezeu înaintea ochilor minţii, spre a-şi păzi mintea şi cele cinci simţiri de ispite, de gânduri rele şi de prietenia cu fete care pot pricinui sminteală şi păcat.
 
Grea este crucea şi celor săraci şi necăjiţi care trăiesc în lipsuri şi sărăcie şi se lupta cu multe nevoi ale vieţii pământeşti. Şi aceştia de îşi vor duce crucea suferinţei cu smerenie, cu răbdare şi cu mulţumire, mare plată îi aşteaptă pe ei la Dumnezeu, care este Preadrept, Atotştiutor şi cunoaşte răbdarea, necazul şi suferinţa fiecăruia şi va răsplăti tuturor după faptele lor.
 
Dreptul Iov zice: O luptă este viaţa omului pe pământ (Iov 7, 1). 
Sfântul Apostol Pavel zice: “În această luptă mare, aveţi nevoie de răbdare” (Evrei 12, 2-7). 
Iar Mântuitorul nostru Iisus Hristos, zice: Intru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19). 
De aceea suntem datori pururea de a ne ruga la Preamilostivul Dumnezeu să ne dea răbdare în necazurile şi suferinţele noastre, spre a ne duce Crucea până la sfârşit, căci fără de El nu am putea face nimic (Ioan 14, 4). Dar să fim încredinţaţi că Dumnezeu, din a Sa nemărginită milă, nu lasa pe om să fie ispitit mai presus de puterile lui (I Corinteni 10, 13).
 
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus că “prin multe scârbe ni se cade a intra întru Împărăţia Cerurilor”.
 
Tot creştinul care doreşte mântuirea sufletului său este dator să fie gata a suferi cu dragoste şi cu răbdare toate necazurile, scârbele şi durerile vieţii îngăduite de Dumnezeu asupra omului pentru mântuirea lui. Zice Sfântul Isaac Şirul: “Precum focul curăţă arama de rugină, aşa boală curată păcatul omului”. 
 
De aceea este bine că în toată suferinţa şi întristarea să ne rugăm Preainduratului Dumnezeu să ne ierte de păcate şi să ne dea răbdare în necazuri şi supărări, aducându-ne aminte că: “Necazul răbdare lucrează, iar răbdarea curăţire de păcate”.
 
Niciodată în viaţă nu putem răbda cât suntem datori pentru păcatele noastre, pentru a împăca dreptatea lui Dumnezeu. Şi nici a răbda nu putem fără milă şi ajutorul Preainduratului Dumnezeu. De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. 
 
Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viaţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine (Ioan 15, 4). Numai cu milă şi cu ajutorul Lui putem în viaţă toate. Acest adevăr ni-l arată Sfântul Apostol Pavel care zice: Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte (Filipeni 4, 13).
 

 

Cu adevărat toate în Hristos le putem, iar fără El, nimic. De aceea suntem datori în toată vremea şi locul să cerem milă şi ajutorul lui Dumnezeu şi cu credinţa şi nădejde, să aşteptăm aducându-ne aminte de cuvântul care zice: Mantui-vă Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El (Psalm 33, 21). 
Amin.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments