“Trup si suflet”-Parintele Pantelimon8 min read

 CUM NI SE CONFISCA ASTAZI “TRUPUL VIETII NOASTRE CRESTINESTI” SI CUM SE PIERDE, TREPTAT, CREDINTA CARE NU SE MANIFESTA?

Domnul Hristos, atunci cand si-a asumat firea omeneasca in trup si suflet, si-a asumat-o definitiv si asta arata demnitatea care este acordata omului, si nu numai sufletului omului.

Pentru ca nu exista, sa zicem o diferenta intre trup si suflet, care ar fi mai importante, ci ele sunt importante privite impreuna, si nu se poate face o distinctie intre ele, doar atata ca exista o ierarhie. Dar nu exista ca trupul sa fie inferior sufletului ca si importanta, pentru ca vedem ca

Domnul Hristos, dupa ce a inviat, n-a inviat numai cu sufletul, n-a pastrat in vesnicie numai sufletul omenesc, ci a inviat si cu trupul, si asta arata cinstea extraordinara care este acordata naturii umane, faptul ca Dumnezeu si-a asumat natura umana pentru vesnicie.

Domnul Hristos s-a inaltat cu firea umana de-a dreapta Tatalui, si iarasi va sa vina, ca Om unit cu Dumnezeu, si va pastra in vesnicie firea umana. Asta arata, cum va ziceam, cinstea extraordinara, care se acorda in aceeasi masura si trupului si sufletului.

De asemenea vedem ca trupul este numit “templu al Duhului Sfant“. Ce inseamna templu, ce inseamna Biserica? Inseamna loc in care este slavit si slujit Dumnezeu. Deci asta arata cinstea de care se bucura trupul, si inaltimea la care se poarte ridica, si la care se poate spiritualiza trupul omului. De asemenea, vedem ca Biserica este numita Trup al lui Hristos.

Omul a fost creat ca unitate. Nu exista ceva din trup ce sa nu fie patruns de suflet.

Am vrut sa va spun cate ceva despre trup si suflet ca si taina, ca si complexitate, dar nu aceasta este tema intalnirii noastre de astazi, nu acesta este subiectul central. Ceea ce am vrut sa discutam in mod special astazi este cum functioneaza aceasta relatie intre trup si suflet, ca tipar, ca principiu al vietii noastre, pentru ca exista in ziua de astazi o tendinta de a le separa. Or, vedem ca in Biserica toate sunt duale, adica toate Tainele au o componenta duhovniceasca si una trupeasca.
Botezul are apa, Mirungerea are mirul, Spovedania are preotul [toate tainele au preotul, dar ceea ce este mai specific spovedaniei in acest context este tocmai necesitatea verbalizarii, a exteriorizarii prin cuvant rostit a marturisirii, n.n.], cununia are cununiile si inelele ca si componenta materiala, ca si suport material al unei lucrari spirituale.

Toate in Biserica au aceasta bivalenta, si atunci si viata omului se desfasoara dupa acest tipar. Adica tot ceea ce facem noi, de exemplu, viata noastra, relatiile dintre oameni, au o componenta vazuta si una nevazuta.

Vedeti ca exista tendinta in ziua de astazi, sa spuna cineva: “Ce conteaza sa-i zic in fiecare zi ca il iubesc si asa mai departe? Acela trebuie sa stie ca il iubesc in sufletul meu“. Or, orice relatie intre oameni, are un trup si are un suflet. Daca nu se intrupeaza relatia in gesturi, in cuvinte, in sentimente manifestate, atunci incet-incet se pierde si sufletul relatiei. Asa si viata noastra spirituala: are o componenta trupeasca.

Toate virtutile au  o componenta trupeasca.
Avem postul ca si componenta trupeasca, avem o randuiala de rugaciune, avem un spatiu de rugaciune – adica chiar si rugaciunea are o astfel de componenta, incepand de la metaniile pe care le primeste calugarul, la calugarie, cand i se spune: “Aceasta este sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu, adica rugaciunea Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma pe mine pacatosul”.
I se dau metaniile, si zicea Parintele Teofil despre metanie ca este un suport material pentru o lucrare spirituala. Deci si pentru a se realiza rugaciunea este nevoie de un spatiu al rugaciunii si este nevoie de un timp al rugaciunii, pentru ca si rugaciunea sa se realizeze in final. Si toate lucrurile din viata noastra au nevoie de acest suport material.

Atunci cand ne este incet-incet confiscata viata, ne este confiscat trupul vietii noastre crestinesti, se pierde si sufletul.
Adica daca ni se spune: “credinta este o chestiune particulara, este o chestiune privata, poti sa te rogi, dar izolat, in casa ta, sa nu te manifesti public“. Si in momentul in care ni se interzice manifestarea in afara, in acel moment, cand ni se confisca trupul credintei sau manifestarii credintei, incet-incet se pierde si credinta.

Acuma, haideti sa va spune de ce am ales aceasta tema ca subiect de conferinta. Pentru ca vedem cu totii ca de multe ori nu merge ceva in viata noastra, si nu intelegem de ce nu merge.
Ne rugam, facem ce putem, dar la un moment dat ceva se pierde din viata noastra. Si am stat asa un pic sa observ, si am vazut ca viata noastra s-a saracit foarte mult, sa zicem asa, in componenta ei vazuta.
Adica relatiile dintre oameni au pierdut foarte mult din randuiala lor. Si am sa va explic. Relatiile intre parinti si copii: astazi nu mai sunt parinti si copii, sunt prieteni. Se adreseaza parintilor pe nume, este privita ca o evolutie a relatiei, dar ceva din taina relatiei s-a pierdut. Tot asa putem vedea ca lipsesc cinstirea si respectul in relatia dintre oameni, pentru ca formele, suportul material al relatiilor a fost anulat. Si cand vorbesc de suportul material, ma refer la randuielile care existau inainte, randuieli de comportament, randuieli de adresare. Adica cum se adresa un copil fata de un parinte? “Saru’mana mama, saru’mana tata“.
Astazi: “Ciao, Gica, ceau….” o porecla s.a.m.d. Deci vedem ca s-a “liberalizat” componenta vazuta a relatiei.
La fel relatia intre soti. Inainte se adresau  sotii unul altuia cu dumneavoastra. Adica erau niste randuieli de cinstire, randuieli foarte bine precizate care astazi s-au suspendat. Fratii mai mici se adresau fratilor mai mari… – la noi in Banat, daca aveai un frate mai mare cu un an, nu-i ziceai dupa porecla, ii ziceia neica. Deci era o formula de cinstire.

Vedem ca aceste randuieli de comportament existau foarte bine precizate in trecut.
Trecea un preot pe strada, trecea preotul in reverenda, nu trecea imbracat civil, oricum, deci tot componenta cumva vizibila. Oamenii se ridicau in picioare si salutau, sau isi descopereau capul in fata preotului.

Nu exista ca un tanar sa nu aibe intiativa, atuncea cand trecea pe langa un om in varsta, sa nu-l salute. Daca nu-l saluta era imediat pus la punct si dupa aceea acasaisi lua si ceaiul [pedeapsa, n.n.], cum se zice.
Deci aceste randuieli ale relatiilor vedem ca s-au pierdut in momentul in care s-a suspendat trupul: “ca nu asta conteaza, conteaza ce ai in suflet; si cu Dumnezeu, n-ai nevoie de intermediar; direct cu Dumnezeu, n-ai nevoie de componente vazute, n-ai nevoie de icoane, n-ai nevoie de altele si altele pe care le avem in biserica, se poate direct“.

In momentul in care se suspenda trupul relatiei omului cu Dumnezeu, partea vizibila, vedem incet ca se pierde si sufletul, asa cum se pierde si sufletulin relatiile dintre oameni, atuncea cand se suspenda trupul.

Vedeti ca oamenii inainte, civilizatia traditionala, aveau o viata foarte impodobita cu simboluri si randuieli.

Adica dau un exemplu: hora se tinea duminica in curtea bisericii, si hora, privita astfel, era un simbol a ceea ce se intampla in cer.

Ce ce intampla in cer?

Se intampla o gravitare in jurul lui Dumnezeu, o miscare coordonata si o slavire a lui Dumnezeu.
La fel, oamenii, cand mergeau la lucru, impreuna cantau, tot asa ca si in cer, cum se canta.

Toata viata omului traditonal, asa cum era organizata, se desfasura ca un simbol a ceea ce era in cer si, pentru omul traditional, lumea atata valoare avea cat putea sa reflecte ce se intampla in cer, cat putea sa fie o replica simbolica a ceea ce se petrece in cer.

Adica avea si vesmintele impodobite cu simboluri, avea poarta, casa, grinda, lingura, uneltele, toate erau incrustate cu simboluri.

Toate evenimentele vietii erau foarte frumos impodobite: cu obiceiuri la nastere, cu obiceiuri la nunta, cu obiceiuri la recolta, cu obiceiuri la arat.
Totul era foarte, foarte impodobit si toate aceste simboluri erau operante in viata oamenilor.
Va ziceam si de randuielile care existau, randuielile de comportament, randuielile de adresare. Si toate lucrurile acestea constituiau partea vazuta a vietii omului si, prin intermediul ei, Vesnicia venea si Se pogora in viata omului. Si atuncea exista o foarte mare bucurie, care se mijlocea omului prin intermediul acestor “fire de legatura” cu Vesnicia.

Vesnicia patrundea in casa omului si in toate aspectele vietii lui, pentru ca nu privea nici munca rupta de Dumnezeu, nici un lucru din ce-l inconjura nu-l privea separat de realitatea spirituala, separat de Vesnicie.
In momentul in care el isi impodobea stalpul casei, avea intuitia sau constiinta ca nu e numai un simplu stalp, ca acea casa a lui aduce aminte de biserica, aduce aminte de locasurile din ceruri. Si el, prin toate acestea, incerca sa traiasca Vesnicia aici.

Munca era privita ca o lucrare a naturii, ca o prelungire a ceea ce facea Adam in Rai: aceea sa dea nume, si prin nume sa dea sens lucrurilor. Pentru ca Dumnezeu i-a spus lui Adam sa numeasca el animalele, sa numeasca el toate lucrurile din creatie. Adica prin nume sa le specifice sensul, pentru ca in nume se cuprindea sensul unui lucru.

Si vedem ca in ziua de astazi s-a saracit foarte mult aceasta componenta vazuta. Si as putea spune ca traditiile sau traditia ca principiu, trebuie reinventata daca s-a pierdut. Ce mai este trebuie pastrat si interogat. Trebuie sa ne interogam traditiile: ce sensuri poarta? Pentru ca aceste sensuri trebuie sa le redescoperim si trebuie sa le readucem in viata noastra. Toate aceste relatii ale noastre trebuie sa le ordonam dupa principii crestine.

Parintele Pantelimon de la Oasa

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments