Sfanta Evanghelie Il face cunoscut pe Hristos, de la inceput, prin glasul Sfantului Ioan Botezatorul, drept: „Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica, Cel ce ia asupra Sa – pacatul lumii)) (Ioan 1, 29). Iar iertarea revine mereu in mesajul si lucrarea Domnului. Iertarea este una din cererile Rugaciunii domnesti, modelul de rugaciune dat noua de Hristos :” … Si ne iarta noua greselile noastre … „.
Iertarea e conceputa in amandoua sensurile: iertare din partea lui Dumnezeu si iertarea noastra unii fata de altii, una conditionand pe cealalta: – „Ca de nu iertati voi, nici Tata vostru Cel din ceruri nu va va ierta greselile voastre” (Marcu Il, 22, 26) – Iertare oferita pe masura caintei si iubirii; ” .. Iarta-se pacatele cele multe, caci mult a iubit” (Luca VII, 47).
Iertare care la Dumnezeu inseamna vindecare, restaurare a fapturii, in ordinea, in firea ei vie, activa. Mantuitorul rosteste in fata slabanogului: „Ce este mai lesne a zice: iarta-se pacatele tale, sau i-ati patul tau si umbla”?
In iertare se petrece ceva existential.
Nu e vorba doar de un act juridic. E scoaterea la lumina a chipului dumnezeiesc. Mai adanc decat pacatul e dumnezeiescul din noi, suportul fapturii noastre. Demonizatul din Gadara eliberat, se lumineaza si sta linistit la
picioarele lui Iisus. „Si au vazut pe cel demonizat sezand jos, imbracat, intreg la minte” (Marcu V, 15) el care avusese legiune de demoni. Protochipul restaureaza chipul, prin harul iertarii, al vindecarii. Si cu atat mai mult, in momentul crucial al Jertfei, Domnul transmite mesajul iertarii: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac … ) (Luca XXIII, 34). Iar ca expresie concreta, primind marturisirea talharului, ii da iertare suprema, deschizandu-i raiul.
Dar tot atat de semnificativ e faptul ca Hristos Cel inviat, in seara zilei de Pasti, cand se arata Colegiului apostolilor, odata cu pacea, dupa durerile Vinerii Mari, le incredinteaza lor acum, inainte de inaltarea Sa la cer, darul, puterea iertarii: Si intrand le-a zis: „Pace voua si precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi. Si zicand aceasta a suflat asupra lor si le-a zis: „luati Duh Sfant; carora le veti ierta pacatele, le va fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX, 21-23). Ultimele si primele cuvinte, de la hotarul dintre cruce si inviere, sunt cuvinte ale iertarii, cale a mantuirii. Pentru aceasta a venit Hristos; si cat de mult trebuie sa vorbeasca constiintei crestine taina iertarii. In loc de a le aminti ucenicilor pacatul rastignitorilor si biruinta Lui asupra lor si a mortii, Iisus le spune: ” … Carora le veti ierta pacatele le vor fi iertate”. Dar prin aceasta se instituie Taina Bisericii.
Iertarea, vindecarea de pacat isi are temeiul, cum se cunoaste, in Sfantul Botez. Aceasta Taina, participare la Crucea si Invierea lui Hristos, savarseste radical in noi iertarea pacatului stramosesc si a tuturor celorlalte pacate facute pana in momentul primirii harului. Si dupa Botez si Mirungere, dupa ce credinciosul s-a nascut la noua viata duhovniceasca, rasadit fiind acum in trupul tainic al lui Hristos, in Biserica, primeste si cununa Tainelor: impartasirea din dumnezeiasca Euharistie, din Trupul si Sangele lui Hristos. Aceste trei alcatuiesc asa numitele „Taine de initiere”.
Dar, cum se stie, Botezul nu se mai repeta in viata crestinului, in timp ce Impartasirea, hrana cu dumnezeiasca Euharistie e „painea vietii” fiecarei Sfinte Liturghii. Si cum nu ne putem impartasi, uni cu Hristos in Euharistie, fara iertarea pacatelor, a pacatelor de dupa Botez, se intelege atunci ca Taina Marturisirii a fost instituita de Mantuitorul tocmai pentru a continua si face actuale mereu roadele Botezului. Daca Botezul spala pacatele savarsite pana atunci, Marturisirea le spala pe cele de dupa Botez si devine astfel Taina sfanta fara de care nu e posibila dobandirea mantuirii. ln acest sens zice Sf. Ioan Gura de Aur: „Fericit esti tu daca ai pastrat baia botezului. Daca insa ca un om ai apucat de ai irosit darurile ei, apoi pune in miscare darurile lacrimilor ca o fantana intreaga, din adancul inimii scoate tanguire, atinge pe amandoi gemenii – ochii, revarsa paraiele de lacrimi, ineaca in lacrimi greselile tale. Paraiasele neinsemnate de ploaie, duc firicelele usoare de paie; iar raurile de adancime mare si siroaiele furtunoase de munte sunt in stare sa tarasca cu sine radacinile buturugilor infipite adanc si chiar pietroaile grele”. – De aceea Sfintii Parinti au numit Taina Marturisirii, a Pocaintei „al doilea Botez”, sau „innoirea Botezului”; „a doua renastere” „curatirea constiintei”. Pentru Sfantul Ioan Scararul, „izvorul lacrimilor de dupa Botez e chiar mai mare decat insusi Botezul, desi, zice el, aceste cuvinte par indraznete; caci Botezul ne curata de relele facute mai inainte, iar lacrimile curata pacatele facute si dupa Botez (Scara Cuv. VII, 6).
Si, asa cum ne arata si Mantuitorul Insusi, exista o adanca legatura intre iertarea, spalarea pacatelor si dumnezeiasca Euharistie, unirea cu Sine. La aceasta concluzie ne conduce indeosebi faptul semnificativ a „spalarii picioarelor”. Inainte de a-i face partasi pe ucenici Cinei Sale celei de Taina, Domnul le-a spalat mai intai picioarele. Trebuie sa vedem aici un inteles duhovnicesc de o particulara insemnatate. In exegeza obisnuita, „spalarea picioarelor”, asa cum e descrisa in Sf. Evanghelie de la Ioan, a fost interpretata, mai ales, ca un act de smerenie a Domnului. Simbolic, unii comentatori au mai vazut aici spalarea prin sangele lui Hristos sau baia duhovniceasca a Botezului. In ultimul timp e observata aici pilda de slujire a Domnului, ceea ce e foarte adevarat.
Dar acest act de slujire al Domnului are loc aici in legatura directa cu Cina, cu dumnezeiasca Euharistie. Hristos a impartasit pe ucenicii Sai „spalandu-Ie mai intai picioarele”. Iar cand Sfantul Petru protesteaza „Doamne, sa-mi speli Tu picioarele … „, Domnul raspunde: „Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine” (Ioan XIII, 8). – Nu te poti deci impartasi cu Mine. Astfel, reiese si din acest fapt ca nu e posibila primirei Impartasirii cu trupul si sangele, cu viata lui Hristos fara curatirea de pacat, cu alte cuvinte, fara Taina Marturisirii. Evenimentul petrecut in „foisorul de sus”, inainte de Cina, ni se arata ca un „ritual” in care Mantuitorul Insusi savarseste aceasta Taina a purificarii cu fiecare din ucenicii Sai, asa cum o mai facuse odinioara cu slabanogul din Capernaum si cu „femeia pacatoasa”.
In iconomia Bisericii, Taina Marturisirii cuprinde esential aceste elemente constitutive: cainta, marturisirea pacatelor inaintea duhovnicului, dezlegarea data de preotul duhovnic cu canonul randuit. Aceste trei componente trebuie vazute in intrepatrundere, in unitate, ca un intreg, si numai impreuna fac fiinta Tainei si o fac eficienta.
Pr Constantin Galeriu
Sursa imagine: http://www.gorj-domino.ro/
Sursa imagine: http://www.gorj-domino.ro/
