„Născut pentru a sluji, născut pentru a iubi”-13 ani de la săvârşirea părintelui Constantin Galeriu6 min de citit

·        În urmă cu 13 ani, în ziua de 13 august 2003, piaţeta din faţa Bisericii „Sf. Silvestru“ din Bucureşti şi străzile din preajma ei erau înţesate de lume. Patriarh, mitropoliţi, episcopi, mulţi preoţi, intelectuali rafinaţi şi oameni simpli, studenţi teologi şi cerşetori, toţi îl petreceau pe ultimul drum pe cel care a fost Părintele lor duhovnicesc şi, putem spune fără ezitare, pe cel care a fost Părintele duhovnicesc al Bucureştiului mai bine de un sfert de secol. 

 

 
    Slujba înmormîntării Părintelui Constantin Galeriu, prin amploarea sa, a fost asemenea unei ceremonii de canonizare. Astăzi, florile şi candelele ce străjuiesc mormîntul situat lângă biserică, pe latura de nord, mărturisesc evlavia şi dragostea oamenilor pentru cel care a fost una dintre cele mai vii conştiinţe creştine ale neamului românesc din secolul al XX-lea.
 
[…] S-a născut la 21 noiembrie 1918, în comuna Răcătău-Răzeşi din judeţul Bacău. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe“ din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti (avîndu-l ca îndrumător de licenţă pe marele profesor Nichifor Crainic). În anul 1973 a devenit doctor în Teologie. 
 
A fost preot paroh în mai multe sate, după care a devenit „spiritual“ la Institutul

Teologic Universitar din Bucureşti (1973-1974). Între anii 1974-1977 a fost lector, iar între anii 1977-1991 profesor titular la acelaşi institut. Din anul 1992 era profesor consultant şi conducător de doctorate la Universitatea Bucureşti.

 
 La 1 ianuarie 1990 a fost numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor. A fost profesor la Universitatea din Tîrgovişte, unde a predat Teologie dogmatică, şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice din Capitală, unde a predat Istoria şi filosofia religiilor.
 
Între 7 august şi 7 septembrie 1950, apoi între 16 august 1952 şi 26 octombrie 1953 a fost deţinut politic, pentru convingerile sale religioase şi umanitare. […]
 
Tînărul Costachi Galeri, deşi absolvise studiile superioare ca şef de promoţie, a fost numit, în anul 1943, într-o parohie de ţară din judeţul Prahova, în comuna Poenarii Burchii. Acolo a stat pînă în 1947.
Eram foarte săraci – avea să-şi amintească mai tîrziu părintele. Erau anii de după război, cînd a început foametea. Doar cîte un credincios ne aducea un kilogram de lapte seara şi aşa am trăit“.
 
În urma unei adunări preoţeşti la care Părintele a ţinut o conferinţă, a fost remarcat pentru cuvîntul său convingător şi episcopul de atunci i-a propus să slujească în oraşul Ploieşti, la parohia „Sf. Vasile“. Din anul 1973, a slujit în Bucureşti, la „Sf. Silvestru“, care, de atunci, a devenit una dintre cele mai căutate biserici din Bucureşti. Cei care i-au ascultat predicile îşi amintesc că Părintele Galeriu avea un incontestabilul dar oratoric, era fascinant şi unic.
 
„Sfinţia sa dezvolta cuvintele, cuvintele-cheie. Rămînea pe ele, le punea în faţa ta cu toată tăria şi gravitatea lor, ţi le imprima în suflet
Chiar el o mărturisea: «Împreună cu colegul meu, părintele Ştefan, cercetam în texte, în original, ce înseamnă «odihnă». În limba greacă cuvîntul pausis înseamnă «odihnă», dar Scriptura foloseşte alt termen, anapausis, iar particula ana se traduce prin «în sus». Aşadar, ajung la odihnă atunci cînd mă ridic la înălţimea adevărului, adică la lumina care îmi dă pacea, împlinirea».
 Gestica sa şi inflexiunile glasului său erau dătătoare de sens şi de forţă dumnezeiască, de trăire sfîntă a ascultătorului. 
De aceea, prelucra permanent şi în continuu, divaga, era atent la public, comunica cu el, se lua de o idee care vedea că prinde, era acolo… Mulţumea cînd îi aduceai paharul de apă, te includea şi pe tine în predică, te punea în faţa lui foarte firesc şi făcea din tine, într-o clipă, un partener de discuţie“.
Jertfa, ca temei al învierii, cum el însuşi a spus-o, a fost pasiunea lui de o viaţă. Nu pregeta să rupă din timpul său, chiar la bătrîneţe, pentru a răspunde oricărei chemări, fie că era din partea unui om simplu, fie din partea unuia important. Modestia şi eleganţa prin care se distingea îl făceau inconfundabil. Ca preot, ca duhovnic, ca profesor sau ca orator, părintele Galeriu a înălţat o ştachetă greu de atins pentru preoţii din România.
Atunci cînd Petre Ţuţea a fost măgulit de unul dintre auditorii săi, care i-ar fi spus: „Vorbiţi de parcă aţi fi Părintele Galeriu!“, primul a meditat cu mult umor: „Pe moment, eu, care mă cred genial, eram gata să mă supăr… Pe urmă, gîndindu-mă mai bine, m-am simţit onorat!“. Această mărturie, care vine din partea unui geniu românesc al oralităţii, demonstrează, incontestabil,darul de înalt orator al Părintelui Galeriu.
Nu era niciodată egoist sau arogant, ci întotdeauna plin de generozitate şi mărinimie, uimitor prin discreţia lui, prin modul cald şi deschis cu care primea pe oricine avea un necaz sau o întrebare. Uita de el şi era al tău. Niciodată egoist, ci întotdeauna mult milostiv şi îndelung răbdător. Simţeai că Dumnezeu vorbeşte prin atitudinea şi verbul lui.
 
Cuvântul Părintelui Constantin Galeriu era normă şi reper. Raportarea lui la Tradiţia autentică a Bisericii era un lucru firesc şi bine articulat. Nu ignora şi nici nu dispreţuia media sau internetul, ci era de părere că dacă acestea ne folosesc, le putem uzita, dar cu grijă. Invitat în ţară şi străinătate pentru a conferenţia, prelegerile sale erau gustate şi apreciate de foarte mulţi şi diferiţi ascultători.
 

 

Se spune astăzi, şi poate pe bună dreptate, că teologia a devenit scolastică, academică.Părintele Galeriu poate constitui un model de teolog şi duhovnic care desfiinţa şi distrugea, prin naturaleţea sa, orice tipar, stereotipie sau clişeu. 
Lîngă el simţeai că trăieşti cu adevărat. Iradia blîndeţe, dragoste, înţelegere şi bucurie. Mulţi cunosc întîmplarea petrecută într-o seară cînd Părintele Galeriu, întorcîndu-se de la o slujbă făcută în parohie, a venit acasă desculţ. 
Doamna preoteasă Argentina, mirată, l-a întrebat:„Ce s-a întîmplat?!“. La care Părintele, retrăgîndu-se în casă, i-a spus: „Nimic, cineva mai sărac a avut nevoie de o pereche de pantofi“.
 
 Acesta era Părintele Galeriu!… Cel mai bine i se potrivesc cuvintele pe care o americancă, Ruth Stapleton, le punea în dreptul oricărui creştin autentic: Born to serve, born to love („Născut pentru a sluji, născut pentru a iubi”).
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments