„Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte.”
„Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?”
După această primă pildă, un scurt cuvânt ne atrage atenţia asupra deşertăciunii grijii pentru cele lumeşti: „Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?” (v. 27).Adică: „Fiind voi cu mult mai presus decât păsările, oare nu este cu atât mai mare purtarea de grijă a Tatălui Ceresc pentru a vă asigura hrana necesară întreţinerii vieţii?”
În textul paralel de la Luca, în loc de „păsări” apare „corbi” (Lc 12,24: „Priviţi la corbi…”), ceea ce face oarecum şi mai evidentă grija lui Dumnezeu pentru toate făpturile Sale.
De altfel, o referire în acelaşi sens la „corbi” apare şi în cartea Iov (38,41):
„Cine are grijă de mâncarea corbului, când puii lui croncănesc la Dumnezeu, de foame, şi zboară încoace şi încolo după hrană?”. Iar la fiecare Vecernie ni se aduce aminte, prin cuvintele Psalmului 103, că Dumnezeu adapă „toate fiarele câmpului” (v. 12), că face să răsară „iarbă dobitoacelor”, că „puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor” (v. 22). „Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme” – zice mai departe psalmistul (v. 28).
Termenul grecesc ilikía poate însemna vârstă, dar şi statură. Pentru vechii tâlcuitori, este vorba aici de „statură” (în traducerea latină a Fericitului Ieronim, numită Vulgata, termenul este redat chiar prin statura), sens cu care, de altfel, apare acest cuvânt de două ori în Evanghelia de la Luca (2,52; 19,3). Mulţi comentatori mai noi cred însă că e vorba de vârstă, şi redau textul în sensul că nimeni, îngrijindu-se, nu poate adăuga nici o zi la viaţa sa, la vârsta sa.
Dar, în sens temporal, acest termen înseamnă vârstă, iar nu lungimea vieţii. Interpretarea termenului în sensul de vârstă se întemeiază pe premiza că prelungirea vieţii este, în general, mai de dorit decât adăugarea unui „cot” (= 52 cm) la statura trupului. Dar şi a deveni mai înalt poate fi o dorinţă rezonabilă.
Cineva face acest comentariu ironic: „Există giganţi printre exegeţi care găsesc această dorinţă de neconceput”.
„Luați seama la crinii câmpului”.
Semănatul, seceratul, strângerea recoltei în jitniţe sunt preocupări mai ales ale bărbaţilor.
Dar, desigur, între ascultătorii Predicii de pe Munte se aflau şi multe femei. De aceea, poate, a doua pildă, care ilustrează grija lui Dumnezeu pentru îmbrăcămintea necesară trupului, se referă la lucrări pe care le săvârşesc mai ales femeile: „Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi?
 |
| crinii campului |
Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun că nici Solomon, în toată mărirea Lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din aceştia” (v. 28-29). Solomon era pentru evrei prototipul eleganţei. „Crinii câmpului” nu sunt, de fapt, florile cultivate pe care le numim noi „crini”.
Expresia din original înseamnă „flori”, în general; vorbind despre „crinii câmpului”,
Mântuitorul, desigur, arată ascultătorilor Săi florile sălbatice care, dacă era primăvara, împodobeau minunat, într-o armonie de culori, toate colinele din jur. „Priviţi!”, le spune Iisus, arătându-le păsările zglobii care săgetau văzduhul şi-l umpleau de trilurile lor vesele.
„Priviţi!”, adaugă El, arătându-le covorul de flori pe care nimeni nu le cultivase şi care erau mai împodobite decât fusese vreodată strălucitul rege Solomon. Da, aceste flori, această „iarbă a câmpului”, a cărei existenţă şi frumuseţe sunt atât de efemere, poartă amprenta grijii Tatălui Ceresc!
Cum să nu credem atunci că El Se îngrijeşte „cu mult mai mult” de îmbrăcămintea de care avem noi nevoie? Iar dacă nu luăm aminte la aceste pilde, nu merităm oare, din plin, calificativul de „puţin credincioşi” (v. 30)?
Nu ne asemănăm mai degrabă cu „păgânii”, care, ca unii ce sunt lipsiţi de lumina credinţei, „se străduiesc” pentru aceste lucruri (v. 32)?
