Dusmanul Sufletului4 min read

Cuviosul Paisie Aghioritul spune: „Cel mai mare dușman al sufletului nostru nu este diavolul, ci duhul lumesc, pentru că ne atrage în chip plăcut și în cele din urmă ne amăgește veșnic”. Pentru că dacă l-am vedea pe diavol ne vom cutremura de frică și ne vom pocăi, iar duhul lumesc – lumea cu conforturile ei, ne învăluie plăcut și, în cele din urmă ne robește cu păcatele, depărtându-ne de Dumnezeu.
Ne-am învăţat să ne împlinim dorinţele apăsând pe butoane și pedale, plătind să muncească alţii, noi profitând de munca lor. Astfel, omul nu mai luptă, nu mai gândește, nu se mai roagă și nu mai are voinţă de a se împotrivi păcatelor.

 

„Blestemat este omul care se încrede în om și își face sprijin din trup omenesc și a cărui inimă se depărtează de Domnul” (Ieremia 17, 5).
 
De aceea, Dumnezeu, pentru a ne mântui, îngăduie să fim părăsiţi, trădaţi, prigoniţi de acești oameni, pentru a alerga din nou la El ca să ne mântuim. Dar nu ne temem de Dumnezeu, frica faţă de Dumnezeueste pervertită și ne temem de diavoli, de oameni, de moarte, de prigoană, de pierderea bogăţiilor pământești, de cipuri, de pecetea antihristică… Însă de pierderea celui mai important lucru, a sufletului, nu ne temem.
 
Dumnezeu ne spune: „Nu te teme de cele ce ai să pătimești. Că iată, diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fi ţi ispitiţi, și veţi avea necaz… Fii credincios până la moarte și îţi voi da cununa vieţii” (Apoc 2,10).
 
Dumnezeu ne-a făcut fii ai Lui după har (Ioan 1,12; 1 Ioan 3,1).
 
El este Atotputernic și poate să ne hrănească din Cer și din pământ, sau poate să ne sature cu hrană mai puţină. Dumnezeu îi va alege pe cei care sunt vrednici ca să fie mucenici și mărturisitori, alţii vor locui în orașe și se vor smeri și vor fi acoperiţi și păziţi de puterea dumnezeiască, alţii vor locui în munţi și păduri, după cum va rândui Dumnezeu, pentru mântuirea fiecăruia. Tot așa a fost și în primele secole, în timpul prigoanei împotriva creștinilor.
Când va veni antihrist la conducerea lumii globalizate, vom mai avea de trăit 42 de luni (Apoc.13, 5).
 Ce face un credincios dacă află că are o boală incurabilă și că va muri în câteva săptămâni?
Se împacă cu Dumnezeu și cu aproapele, face milostenie, se spovedește și se împărtășește, pregătindusepentru viaţa cea veșnică.
Să avem credinţă în Dumnezeu, Care a spus când S-a înălţat la Cer, Sfinţilor Apostoli și, prin ei, nouă, că va fi cu noi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor (Matei 28,20), dacă vom păzi toate câte ne-a poruncit. Avem numeroase exemple în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiţie – cei care au avut credinţă, au trăit în chip minunat, Dumnezeu purtând grijă de ei, întărindu-i, îmbrăcându-i, hrănindu-i și potolindu-le setea.
 Cum au mărturisit, răbdat și vieţuit și s-au mutat la fericirea cea veșnică milioane de sfinţi, mucenici,mărturisitori ai credinţei noastre ortodoxe?
Cum au trăit mii de pustnici și sihaștri zeci de ani, în locuri pustii și peșteri deasupra prăpăstiilor adânci, cu hrană și apă foarte puţină? Cu credinţă și nădejde în mila și ajutorul lui Dumnezeu.
Cei care vor crede și vor nădăjdui în Dumnezeu, vor vieţui haric, mai presus de fire și vor trăi încă din această viaţă în lumea minunată a lui Dumnezeu.
Stareţul Dionisie Ignat din Sf. Munte Athos spune: „Conducătorii omenirii de astăzi sunt hotărâţi să distrugă omul, atât duhovnicește, cât și firește; adică nu se mai pune problema de a fi un bun creștin, asta e departe, dar nu mai poţi fi om firesc.
 
Vor să schimonosească firea omului. Conducătorii europeni, se vede bine treaba că au luat locul lui satan însuși, că de acum ei, cu ideile lor, introduce răutatea în omenire.
Dar pentru ce?

 

Ca să distrugă cu desăvârșire tot ce-i duhovnicesc în om, dar nu numai atât, ci și tot ce-i omenesc.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments