VA FI SINODUL UN PRILEJ DE MĂRTURISIRE A ORTODOXIEI?9 min read

În miezul postmodernităţii, undeva în insula Creta din Marea Mediterană se pregăteşte un eveniment care nu este luat în seamă de cea mai mare parte a lumii – o lume anesteziată, ameţită de atâtea imagini, de atâtea informaţii derizorii. Şi totuşi, deşi altele sunt priorităţiile mass-mediei, deci a marii părţi a omenirii, Sinodul care va începe în ziua de 19 iunie poate fi unul dintre cele mai importante evenimente ale ultimelor treisprezece secole. Aceasta fiindcă pe stâlpii dreptei-credinţe se susţine nu numai Biserica Ortodoxă, ci întreaga lume.

Va fi acest Sinod prilejul rostirii unui cuvânt profetic către întreaga umanitate, sau va aduce şi mai multă confuzie şi tulburare în lume?, se întreabă unii dintre marii teologi şi ierarhi ai Ortodoxiei, prezenţi și în acest număr al revistei noastre.

„Una este Biserica lui Hristos”

 Preafericite Părinte, Preasfințiți Părinți,
Am primit textele care au fost aprobate ca decizii în diferitele conferințe pre-sinodale care au avut loc de-a lungul timpului pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe și care susțin în mod oficial subiectele textelor ce urmează să fie prezentate Sfântului și Marelui Sinod pentru a fi adoptate. Vă mulțumesc foarte mult pentru trimiterea lor.
În conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, și în special cu privire la articolul 12, alineatele 2 și 3, unde se menționează că ne putem exprima punctele de vedere înaintea Sinodului Local, în primul rând trimit cu smerenie Sfântului Sinod al Sfintei noastre Biserici, după cum îmi cere conștiința, părerile și convingerile mele cu privire la subiectul problemelor următoare.

În ceea ce privește textul celei de-a V-a Conferințe Pre-Sinodale Ortodoxe, care a avut loc în perioada 10-17 octombrie 2015, la Geneva, Chambésy, și care este intitulată „Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu întreaga lume creștină”, trebuie să declar următoarele:
Sunt absolut de acord cu primele trei articole ale textului. Cu toate acestea, în ceea ce privește
articolul 4 și următoarele, trebuie să observăm că: atunci când Biserica Ortodoxă se roagă – cum face întotdeauna – „pentru unirea tuturor”, cred că are în vedere întoarcerea, în unire cu ea, a tuturor celor care s-au despărțit și s-au îndepărtat, precum ereticii și schismaticii. Revenirea are loc după ce aceștia au renegat erezia sau schisma lor. După ce le-au părăsit, ei sunt încorporați în Biserica Ortodoxă și se alătură ei – se unesc cu ea – prin pocăință și cerințele stabilite în sfintele canoane.

Biserica Ortodoxă a lui Hristos nu a pierdut niciodată „unitatea de credință și de împărtășire în Sfântul Duh” și nu acceptă teoria restaurării unității „celor care cred în Hristos”, deoarece ea crede că unitatea respectivă există deja între cei ce sunt copiii săi botezați. Această unitate există între ei și cu Hristos în credința cea dreaptă, care nu există în rândul ereticilor și a schismaticilor.

Acesta este motivul pentru care Biserica vrea ca ei să se întoarcă în sânul Ortodoxiei, prin pocăință.

Cred că ceea ce se menționează în articolul 5 cu privire la „unitatea pierdută a creștinilor” este o greșeală, deoarece Biserica, ca popor de credincioși ai lui Dumnezeu, uniți între ei și cu Capul Bisericii Care este Hristos, nu a pierdut niciodată această unitate, care este a sa și, prin urmare, nu are nevoie să o regăsească sau, mai mult, să o caute, deoarece unitatea a existat dintotdeauna și va exista, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată să existe. S-a întâmplat ca grupuri, sau popoare, sau persoane izolate, să părăsească Trupul Bisericii. Or Biserica dorește și trebuie să lucreze cu spirit misionar, pentru ca aceștia să se întoarcă cu pocăință, pe calea canonică, în Biserica Ortodoxă. Aceasta înseamnă că nu există alte Biserici, ci doar erezii și schisme, dacă vrem sa fim corecți în formulările noastre. Expresia „pentru restaurarea unității creștine” este eronată, deoarece unitatea creștină – și anume membrii Bisericii lui Hristos – n-a fost niciodată sfâșiată, din moment ce aceștia rămân uniți cu Biserica. Despărțirea de Biserică și părăsirea Bisericii, din păcate, s-a întâmplat de multe ori prin erezii și schisme, dar pierderea unității lăuntrice a Bisericii nu s-a produs niciodată.

Mă întreb de ce în text se fac referiri multiple la „Biserici” și „Confesiuni”? Care este diferența dintre ele, și ce element le caracterizează, pentru ca unele să fie numite „Biserici” și altele „Confesiuni”? Care Biserică este cea care este eretică, care este cea care constituie un grup sau o confesiune schismatică? Cât despre noi, mărturisim o singură Biserică, iar toate celelalte sunt erezii și schisme.
Considerăm că atribuirea titlului de „Biserică” comunităților eretice sau schismatice este absolut greșită din punct de vedere teologic, dogmatic și canonic, pentru că Una este Biserica lui Hristos – așa cum se menționează în articolul 1, iar o comunitate sau un grup eretic sau schismatic nu poate fi numit de noi „Biserică”. Doar Biserica Ortodoxă poate fi numită astfel.
Nimic din acest text nu menționează că singura cale care conduce la unitate cu Biserica este întoarcerea ereticilor sau schismaticilor, prin pocăință, la cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos, Care, în conformitate cu articolul 1, este Biserica noastră Ortodoxă.

Adevărata credință și unitate de dragoste nu a fost pierdută niciodată”

Referirea la înțelegerea „tradiției Bisericii primare” dă impresia că există o diferență ontologică între Biserica primară a celor șapte sfinte Sinoade Ecumenice și continuarea Sa autentică până în prezent, în care se află Biserica noastră Ortodoxă. Noi credem că nu este absolut nici o diferență între Biserica secolului XXI și cea din primul secol, căci una dintre trăsăturile distinctive ale Bisericii pe care o mărturisim în Crez este că Biserica este apostolică.
La articolul 12 se menționează că scopul comun al dialogului teologic este „restabilirea finală a unității în adevărata credință și în iubire”. Impresia dată este că noi, ortodocșii, căutăm restabilirea adevăratei credințe și unități de dragoste ca și cum am fi pierdut-o, și că o încercăm să o găsim în dialogurile teologice cu eterodocșii. Consider că această teorie este teologic inadmisibilă pentru noi toți.

Referirea din text la „Consiliul Mondial al Bisericilor” îmi oferă posibilitatea să definesc poziția mea cu privire la diverse evenimente sincretiste anti-canonice care au avut loc din când în când și, de asemenea, față de denumirea lui, pentru că în „Consiliul Mondial al Bisericilor” Biserica Ortodoxă este considerată „una dintre Biserici” sau o ramură a Bisericii, ce caută și se luptă pentru realizarea Bisericii în acest Consiliu. Dar pentru noi singura și unica Biserică a lui Hristos este cea pe care o mărturisim în Crez.

În ceea ce privește ideea că salvarea credinței ortodoxe autentice este asigurată numai de către sistemul sinodal, care este „judecătorul competent și ultim în materie de credință” (articolul 22, n.n.), aceasta conține un grad de exagerare, care nu este conform cu adevărul. Într-adevăr, în istoria Bisericii, numeroase Sinoade au mărturisit și au legiuit dogme greșite și eretice, în timp ce credincioșii le-au respins și au salvat credința ortodoxă, făcând-o să biruiască. Nici un Sinod fără poporul credincios – pliroma Bisericii – și nici poporul fără Sinodul episcopilor săi nu poate fi considerat Trupul și Biserica lui Hristos și ca exprimând corect experiența și învățătura Bisericii.
Am înțeles, Preafericite și Preasfințiți frați sinodali, că în textele ecleziastice contemporane nu pot să apară expresii dure și ofensatoare – și nimeni, cred, nu vrea expresii de acest tip. Cu toate acestea, adevărul trebuie să fie exprimat întotdeauna cu exactitate și claritate, în mod firesc, cu discernământ pastoral și iubire adevărată față de toți. Avem, de asemenea, datoria față de toți frații care sunt în erezii și schisme să fim absolut sinceri cu ei și, cu dragoste și durere, să ne rugăm și să facem totul pentru întoarcerea lor la Biserica lui Hristos.

„Un Sinod nu trebuie să se separe de învățătura Sfintelor Sinoade precedente”
Cu smerenie gândesc că texte de o asemenea importanță și greutate, ieșite din Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, trebuie să fie redactate cu grijă și formulate cu toată precizia teologică și canonică, în așa fel încât să nu se ivească definiții și afirmații neclare și inadecvate teologic, precum și formulări greșite, care pot duce la interpretări dăunătoare și la alterări ale adevăratului punct de vedere al Bisericii Ortodoxe. Mai mult decât atât, un Sinod, pentru a fi validat canonic, nu trebuie să se separe întru nimic de duhul și învățătura Sfintelor Sinoade care l-au precedat, precum și de învățătura Sfinților Părinți și a Sfintelor Scripturi, și nu trebuie să lase să se aștearnă nici o umbră asupra formulării adevărului de credință.

Când au fost numite grupările eretice și schismatice „Biserici” de către Sfinții noștri Părinți, când și unde în textele sfintelor canoane și hotărâri ale Sinoadelor Ecumenice și Locale? Dacă ereziile sunt „Biserici”, unde este Una și singura Biserică a lui Hristos și a Sfinților Apostoli?
Mai mult decât atât, îmi exprim cu smerenie dezacordul cu privire la abolirea practicii tuturor Sfintelor Sinoade Locale și Ecumenice în vigoare până în prezent, prin care se dorea ca fiecare episcop să poată dispune de propriul său vot. Nu s-a pus niciodată problema acestei scheme: un singur vot pentru o întreagă Biserică – ceea ce face ca membrii Sfântului și Marelui Sinod, cu excepția Întâi-stătătorilor, să devină elemente pur decorative, lipsiți fiind de dreptul de vot. Mai am și alte neînțelegeri și obiecții cu privire la alte puncte din texte, dar nu vreau să vă obosesc prea mult, limitându-mă la temele pe care le consider de cea mai mare importanță, față de care îmi exprim dezacordul și punctul meu de vedere și credința mea.

Nu doresc ca prin ceea ce am scris să întristez pe nimeni, nici nu vreau să se considere că le dau o lecție sau îi judec pe Frații și Părinții mei în Hristos. Pur și simplu, simt nevoia să dau glas la ceea ce conștiința mea îmi cere.

Doresc să fie luate în considerare părerile mele în actele Sfântului Sinod.
Cerându-vă sfintele rugăciuni, rămân al vostru smerit frate întru Hristos,

† Athanasie al Limassolului

Scrisoare adresată Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments