“In biserica noastra am inceput o lucrare pe care oamenii au primit-o, venind constant la Sfanta Impartasanie.
Am simtit ca aceasta lucrare poate avea loc in suflete, daca se atrage atentia asupra valoriii ei in modul cuvenit. Oamenii au inteles-o si s-au facut partasi.
Ei au multa sensibilitate, dar, din pacate, noi ii tratam uneori ca pe niste paralitici.
Trebuie facuta, cu toata seriozitatea, incercarea de a patrunde in inima lor.
Dupa ce s-a convins ca, in Taina Spovedaniei, noi vorbim direct cu Dumnezeu, omul vine si-mi spune ce are pe suflet, cu teama si infiorare.
Nu le dau canoane asa cum se obisnuieste, pentru ca ceea ce le cer eu insistent socotesc a fi, totodata, cel mai greu, dar si cel mai frumos canon: acela ca dimineata, cand te trezesti din somn, sa-ti aduci aminte ca esti viu, adica sa-ti reiei imediat trezvia inimii pe care ai avut-o la culcare. Pentru aceasta trebuie sa adormi la rugaciune, pentru ca Hristos lucreaza in viata ta.
Sa se instaleze o comuniune de ganduri si simtaminte cu El, astfel ca omul sa stie ca nu e singur, ci purtator de Hristos.
Acest canon il dau: omul sa nu uite ca e impartasit. Urmeaza apoi valorificarea a ceea ce a primit.
Biserica cere: ‘Da-ni-L pe Hristosul Tau, ca sa Te putem urma’.
Oamenii pot fi pregatiti in vederea acestei lucrari.
Daca tii seama de faptul ca tu cu Hristos traiesti, vei sti si sa te rogi, si sa postesti, pentru ca te va indemna respectul tau fata de Mantuitorul, pe Care afirmi ca-L iubesti.
Nu trebuie sa cauti in carti ce si cum sa procedezi, ci, neuitand ca esti purtator de Hristos, singur iti creezi disciplina duhovniceasca, iar eu nu voi mai fi nevoit sa te intreb daca ai postit sau nu…”
Parintele Miron Mihailescu – scurt fragment din cartea “Vorbeste Dumnezeu“
CategoriiFără categorie
