POGORAREA DUHULUI SFANT3 min read

Pogorârea Duhului Sfânt se află istorisită pe larg în Faptele Apostolilor, capitolul 2. Vă rog să o citiţi şi de acolo cu băgare de seamă, căci e plină de învăţături sufleteşti.
Vom cerceta şi noi aici câteva.
Mai întâi, ne spune Scriptura că Apostolii aşteptau pogorârea Duhului Sfânt „toţi împreună, adunaţi la un loc”, unde se rugau. Aceasta e şi azi cerinţa şi pregătirea sufletească pentru primirea Duhului Sfânt: retragerea din zgomotul lumii, retragerea din păcate, rugăciunea stăruitoare şi dorinţa după mântuire sufletească. Cei mai mulţi creştini trăiesc după „duhul care este acum în lume” (Ef 2, 2), iar în duhul acestei lumi sunt fel de fel de „mode” şi moravuri păgâne, ca: beţii, jocuri, petreceri, destrăbălări, înşelăciuni, glume, vorbe urâte etc. Acest duh este cea mai mare piedică pentru primirea Duhului Sfânt.

 

Ne spune mai departe Scriptura că Duhul Sfânt S-a pogorât cu „vuiet mare” şi cu limbi de foc.
Duhul Sfânt e şi azi în chipul şi puterea focului, căci „precum focul cel pământesc preface lutul cel moale în vas vârtos, aşa şi focul Duhului Sfânt, când cuprinde un suflet, îl face mai tare decât fierul, aşa că păcatul nu-l mai poate strica” (Sf. Ioan Gură de Aur).
O, ce minunată schimbare s-a făcut în sufletul Apostolilor după pogorârea şi primirea Duhului Sfânt! Toate îndoielile, toată frica au fugit din sufletul lor şi i-au cuprins o nespusă tărie, însufleţire,curaj, înţelepciune, râvnă şi putere cu care au cucerit o lume întreagă, răbdând pentru Hristos lipsuri, batjocuri, ocări, prigoane şi moarte.
Această minunată schimbare şi această minunată putere se sălăşluiesc şi în noi când primim darul şi harul Duhului Sfânt. Fără acest dar suntem încă numai vas de lut al olarului, vas pe care încă nu l-a ars focul.
Scriptura ne spune mai departe că Pogorârea Duhului Sfânt a făcut un viu răsunet şi o mare schimbare nu numai în sufletul Apostolilor, ci şi în sufletele celor din apropierea lor.
„S-a adunat mulţime mare de oameni şi s-a tulburat” – zice Scriptura. Aşa e şi azi. Oriunde se pogoară, oriunde lucrează şi azi darul Duhului Sfânt se face un „vuiet”, un răsunet, o mişcare şi o schimbare sufletească.
Bisericile în care preoţii slujesc şi predică având focul şi căldura Duhului Sfânt sunt pline de suflete.
Scriptura spune că, după Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii au început a grăi „în alte limbi”, iar mulţimea „se mira auzindu-i grăind în limba sa”. Minunea a fost aici nu atât schimbarea limbilor, ci, mai ales, aceea că Apostolii grăiau la inima mulţimii.
Aceasta este una din însuşirile Duhului Sfânt: străpungerea şi rănirea inimii cu Cuvântul lui Dumnezeu.
În vorbirea ce a ţinut-o Sfântul Apostol Petru, după Pogorârea Duhului Sfânt, nu e ceva meşteşug mare în vorbe alese; a cucerit însă cu ea, pentru mântuire, trei mii de suflete, pentru că în vorbele lui erau darul şi puterea Duhului Sfânt.
Darul Duhului Sfânt face şi azi schimbare de limbi. Altă limbă, alt grai şi alte vorbe capătă cel care a primit darul şi harul Duhului Sfânt.
Dar ce ne spune Scriptura mai departe? Nu toată mulţimea a primit predica lui Petru. „Unii îşi băteau joc şi ziceau despre Apostoli că sunt plini de must”, adică beţi. Aşa e şi azi. Mulţi, foarte mulţi oameni nu înţeleg învăţăturile sufleteşti, ba încă şi râd de ele şi de cei care le predică.
O, ce duh rău este acum în lume! Unii râd când te laşi de duhul băuturilor şi al patimilor rele şi vrei să te „îmbeţi” cu beţia cea sfântă a darului şi harului Duhului Sfânt.
Oamenii nu cunosc alt duh întăritor decât băutura pe care o beau, când de necaz, când de bucurie -adică totdeauna.
O, ce minunată schimbare a făcut Duhul Sfânt în cei trei mii de oameni care au primit botezul şi darul Duhului Sfânt! Citiţi la Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetele 41-47, unde se spune că „ei petreceau în învăţătura Apostolilor, în legătură frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni (…), în toate zilele erau în biserică, lăudau pe Dumnezeu şi erau una sufletul şi inima lor”.
Creştinii cei dintâi au trăit cu adevărat Evanghelia Mântuitorului pentru că viaţa lor era cu adevărat cuprinsă, aprinsă şi cârmuită de darul şi harul Duhului Sfânt.
Din viaţa creştinilor de azi lipseşte darul limbilor de foc şi de aceea nu se văd între oameni roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Gal 5, 22), ci se văd în toate părţile „roadele trupului: desfrânările, slujba idolilor, vrajba, sfezile, zavistiile, gâlcevile, beţiile” (Gal 5, 19-21).
În Faptele Apostolilor, la capitolul 19, se spune că Apostolul Pavel a aflat pe unii învăţăcei care încă nu „luaseră” Duh Sfânt. „Luat-aţi Duh Sfânt?” i-a întrebat Apostolul Pavel. „Nici n-am auzit că este Duh Sfânt”, răspunseră ei.
Aşa sunt parcă şi azi cei mai mulţi creştini: n-au luat încă Duh Sfânt, nu este „Duh în gura lor” şi în inima lor, în viaţa şi-n purtările lor.
Taina cea mare a vieţii aceasta este: să trăieşti o viaţă aprinsă, cuprinsă şi cârmuită de darul şi harul Duhului Sfânt.
Trăieşti, tu, cititorule, o astfel de viaţă?

 

Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments