I

Iadul poate fi rezumat în două vorbe: prea târziu!

Dostoievski, în Fraţii Karamazov, spune că iadul poate fi rezumat în două vorbe: prea târziu!
 
Numai amintirea morţii poate să ne motiveze să trăim astfel încât niciodată să nu fi e cazul să ne confruntăm cu acest cuvânt înfricoșător, cu această evidenţă înfricoșătoare:
„E prea târziu!”
 
 Cuvinte ce ar putea fi spuse, gesturi ce ar putea împlini o relaţie, nu mai pot fi făcute. Asta nu înseamnă că trebuie să abandonăm orice intenţie de a mai făptui ceva în acest sens; acestea se vor putea împlini altcumva, dar vor fi scump plătite, cu preţul unei mai mari frământări a sufletului.
Aș dori să ilustrez cu un exemplu, ca să fie mai pe înţeles.
Cu mulţi ani în urmă, un bătrân de vreo 80 de ani a venit să mă vadă. Voia să-mi ceară un sfat, fiindcă nu mai putea continua să trăiască în starea de zbucium și neîmpăcare ce-l stăpânise timp de 60 de ani.
 
În timpul războiului civil din Rusia, el ucisese o fată pe care o iubea și care îl iubea. Se îndrăgiseră mult și intenţionau să se căsătorească, dar în timpul unui schimb de focuri ea a ţâșnit dintr-o dată, traversând linia de foc, și a fost prea târziu ca el să oprească împușcătura.
 
 Vreme de 60 de ani nu și-a mai putut afla liniștea. Nu numai că pusese capăt unei vieţi care îi fusese infi nit de dragă, dar curmase în plină floare firul vieţii nespus de preţioase a fetei pe care o iubea.
 
Mi-a spus că s-a rugat, implorând iertare de la Domnul, spovedindu-se cu pocăinţă, primind dezlegare și împărtășindu-se cu Sfintele Taine, și că făcuse tot ceea ce-i trecuse prin minte lui și celor către care se îndreptase pentru sfat, dar tot nu-și putea găsi pacea.
 
Sub inspiraţia harului și mișcat de o profundă simpatie și compasiune i-am spus: „Te-ai adresat lui Hristos pe Care nu L-ai ucis, unor preoţi cărora nu le-ai făcut nici un rău.
 
De ce nu te-ai gândit însă niciodată să te adresezi și tinerei fete pe care ai ucis-o, cerându-I iertare?” S-a arătat surprins.
 
 Oare Dumnezeu nu poate ierta? Nu este singurul care poate ierta păcatele oamenilor pe pământ? Desigur că așa este. Dar i-am sugerat că dacă fata pe care o împușcase îl iartă, ea ar putea chiar mijloci pentru el și atunci Însuși Domnul nu ar fi indifferent la cererea ei.
 
I-am sugerat că ar trebui ca după rugăciunea de seară să stea și să-i spună fetei durerea și zbuciumul minţii și a inimii pustiite, suferinţele pe care le îndurase în toţi acești 60 de ani, și să-i ceară iertare, cerându-I apoi să mijlocească pentru el și să-L roage pe Dumnezeu să-i trimită pace în inimă ca semn că a fost iertat.
 
Așa a și făcut și astfel a dobândit într-un sfârșit pacea sufletului. Deci ceea ce a rămas nerezolvat pe pământ, își poate găsi o dezlegare, și ceea ce nu și-a aflat iertare pe pământ, poate fi tămăduit mai târziu, dar cu preţul unor ani de durere și remușcări, de zbucium și de lacrimi.
 

 

Mitropolitul Antonie al Surojului

0 Shares