De ce se bucurau ucenicii ?2 min read

Dupa  ce Mântuitorul S-a înălţat la cer, ucenicii s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare(Luca, 24, 52).
In mod normal, când te desparţi de cineva drag verşi lacrimi, eşti trist, nu te bucuri. Si totusi…
Mântuitorul spune în prezenţa ucenicilor: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan, 12, 32). Adică, pe toţi cei care voiesc să urmeze chemarea Mea mântuitoare. Se înţelege, implicit, că El trebuia să se înalţe, spre a-i putea „trage” apoi pe cei ce-L urmează.
Si in alt loc : „Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi” (Ioan, 16, 7).

Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe Care El îl va trimite de la Tatăl în ziua Cincizecimii.
În firea Sa umană Mântuitorul ne-a cuprins pe toţi şi aprioric, ne-a înălţat cu El.
 In Faptele Apostolilor gasim : „Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte I 10, 11).
Mântuitorul S-a înălţat, dar nu a plecat definitiv. Îngerii (căci îngeri erau cei doi bărbaţi îmbrăcaţi

în haine albe), confirmă de fapt cuvintele Mântuitorului, care încheie Evanghelia după Matei: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (28, 20).

Praznicul Înălţării Domnului revarsă peste cei cucernici binecuvântare şi bucurie. Aşa trebuie să ni-L imaginăm pe Hristos şi aşa trebuie zugrăvit în icoane: binecuvântând şi izvorând bucurie. Nu ca pe un păstor încruntat, cu mâna ridicată ameninţător asupra bieţilor muritori, ci ca pe un prieten apropiat, cald şi iubitor.
Prietenia şi iubirea se împlinesc, însă, prin urmarea poruncilor Lui, precum El a spus-o: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (Ioan, 15, 14). Iar sub ascultarea şi binecuvântarea Sa, zilele omului sunt un şirag de bucurii, nădejdea înălţării la cer a fiecărui suflet fiind mai tare decât inerentele poticniri şi necazuri pământene.
Oamenii buni, spune un proverb latin, găsesc bucurii în orice lucru.Aşa cum îndeamnă Marele Pavel: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni, 4, 4). Cu aceste simţăminte rostim şi noi către toţi enoriaşii noştri: „Hristos S-a înălţat, bucuraţi-vă!”.
Dce se face pomenirea eroilor în ziua de Înălţare?
Pr. prof. dr. Ene Branişte, în tratatul de Liturgică Generală (Bucureşti, 1985, p. 343) spune :
„În Biserica românească se face pomenirea generală a eroilor, adică a tuturor celor morţi pe câmpurile de luptă, în Joia Înălţării Domnului, pentru ca sufletele celor care s-au jertfit pentru patria lor să se înalţe, cu Domnul, în slava cerească”.
Parastasul pentru eroi creează o atmosferă liturgică aparte, un sentiment de duioşie şi solidaritate cu actul lor jertfelnic. În timpul slujbei lacrimile celor prezenţi curg firesc, împletindu-se cu rugăciunile şi cântările rituale. Ele izvorăsc dintr-o recunoştinţă fără margini, ce nu poate fi cuprinsă decât parţial în cuvinte.
 Să chemăm la masa bucuriei şi pe sărmanul ostaş, care moare cine ştie unde pe nemărginitele câmpuri de lupta.
 Ostaşul moare , dar prin fiecare moarte a fraţilor noştri de pe câmpurile de luptă, creşte numărul învierilor noastre!
 Amin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments