Aici şi acum, ca şi ei un «singur duh»4 min read

Iată, iubiţi credincioşi, noi înşine suntem aici un semn viu al pogorîrii şi lucrării Duhului Sfînt în Biserică. Asemenea ucenicilor «adunaţi în ziua aceea la un loc” (Fapte, II, 1) peste care s-a revărsat dumnezeiescul Duh, suntem şi noi, aici şi acum, ca şi ei un «singur duh». O credinţă, nădejde şi dragoste ne însufleţeşte , sufletul acestor virtuţi e Duhul Sfînt. Avem aceeaşi pace în Hristos, ascultăm aceeaşi Evanghelie, ne împărtăşim din acelaşi trup al Lui , toţi o privire, un auz, un glas. Dar unitatea tuturor în acelaşi cuget o lucrează Duhul Unicului Dumnezeu. «Cei mulţi suntem un trup, pentru că e un singur duh» (Rom. XII, 5 ; Efes. IV, IX) ; sunt aici roadele Lui. Sfîntul Pavel ştia, o simţea şi spunea«iar roada Duhului este : dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, dreptatea, credinţa… (Gal. V, 22).

 

Şi mai cu temei trebuie spus : toate aceste daruri, roduri, mîngîieri le lucrează «Dumnezeirea cea în trei sori», Tatăl prin Fiul în Sfîntul Duh. Prin Întruparea Fiului Său care a luat chipul nostru smerit şi i-a dat slava Lui ; a întemeiat apoi Biserica întocmai ca pe un trup al Său, şi a trimis de la Tatăl pe Însuşi Duhul Său cel Sfînt peste ea ca să avem şi noi aceeaşi strălucire, frumuseţe şi slavă ca a Lui.
Domnul făgăduise încă înainte de pătimire, Înviere şi Înălţare: «Nu vă voi lăsa orfani… voi ruga pe Tatăl şi alt Mîngîietor vă va da ca să rămînă cu voi în veac ; Duhul Adevărului… El cu voi este şi în voi va fi» (Ioan XIV, 16—18). Înţelegem acum şi mai bine cuvîntul cel rostit de Domnul în Sfînta Evanghelie pe care am auzit-o astăzi, cînd s-a citit: «Iar în ziua cea din urmă — ziua cea mare a praznicului — Iisus a strigat, zicînd : dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, rîuri de apă vie vor curge din inima Lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-l primească acei ce cred în El. încă nu era dat Duhul pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit» (Ioan VII, 37—39).
Cum se luminează tot mai mult în noi înţelesul cuvintelor dumnezeieşti ! Trebuia întîi Iisus să fie preaslăvit. Mai întîi Capul, Icoana, Modelul, cum se lucrează orice, apoi de la El noi. Dusă, înălţată firea omenească în care s-a întrupat Fiul, pînă la

plinătatea slavei, la Dumnezeire, pînă la dreapta Tatălui. Şi după aceea începută lucrarea zidirii noastre din nou, a fiecăruia după «Prototipul Hristos», în acelaşi Duh al Lui. Zice cîntarea Bisericii la ziua Înălţării: «Firea omenească Hristoase, cea căzută prin stricăciune o ai ridicat şi cu suirea Ta o ai înălţat, şi împreună cu Tine pe noi ne-ai preaslăvit» (Trop. IV, cînt. III, Canon Utrenie, înălţare). Şi iarăşi altă cîntare zice: «Născutu-Te-ai precum însuţi ai voit, arătatu-Te-ai precum însuţi ai socotit, pătimit-ai cu trupul Dumnezeul nostru ; din morţi ai înviat călcînd moartea, înălţatu-Te-ai întru slavă, Cela ce toate le plineşti, şi ai trimis nouă pe dumnezeiescul Duh ca să lăudăm şi să slăvim Dumnezeirea Ta» (Stihira I-a Stihoavna III-a a Vecerniei).

Taina pogorîrii Sfîntului Duh o înţelegem adînc numai în unitatea întregii iconomii dumnezeieşti: împreună cu Înălţarea, cu Învierea, Botezul, Naşterea, Bunavestire înseşi. Ce unitate dumnezeiască e între Bunavestire şi Pogorîrea Duhului Sfînt, la Cincizecime. Noi ştim: acolo umbreşte Duhul peste Fecioară şi se naşte Fiul lui Dumnezeu , aici, la Cincizecime, coboară Duhul peste Apostoli şi se nasc «fii» şi «fraţi» Domnului, cum îi şi numea Iisus pe ucenici după Înviere (Ioan XX ; 17 ; XXI,; 5) ; acolo Hristos, aici Biserica ; acolo Capul, aici Trupul Lui; acolo Icoana, aici cei ce se zidesc după chipul ei, adică noi.
 
Pr Constantin Galeriu

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments