Între 18 și 27 iunie 2016, în Creta, ar trebui să aibă loc al VIII-lea Sfânt și Mare Sinod al Bisericilor Ortodoxe. La mai bine de 1000 de ani de la ultimul astfel Sinod, Biserica creștin ortodoxă simte în mod clar nevoia unei sesiuni sinodale la care să participe toate bisericile ortodoxe autocefale, pentru a se putea lua niște decizii în concordanță cu timpurile pe care le trăiește întreaga lume. Pe măsură ce se apropie convocarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, se scriu diferite texte, crește interesul creștinilor pentru cele ce urmează să aibă loc și mai ales pentru cele ce urmează să se hotărască la acesta.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
Încerc să văd aceste subiecte cu calm, cu seriozitate și, mai ales, din perspectiva experienței sobornicești a Bisericii Ortodoxe. Noi, episcopii, ca și clericii de pe orice treaptă, monahii, teologii și, în general, creștinii, putem și trebuie să dăm mărturie despre pozițiile noastre în cadrul organismelor sinodale ale Bisericii și să îi informăm pe creștini.
Din păcate, toată această discuție are loc cu întârziere, pentru că trebuia să se întâmple înainte de a fi fost semnate textele acestea de către Sinaxa Întâi-stătătorilor de la Chambésy, Geneva, în ianuarie anul acesta. Sunt responsabili toți cei care au ținut aceste texte „sub obroc” și nu le-au dat publicității pentru o largă dezbatere, nu le-au dat nici măcar mitropoliților Sinodului Bisericii noastre pentru a lua cunoștință.
Aceasta este trista istorie care nu le face cinste celor ce au plănuit-o sau au pus-o în aplicare.
Întrucât îmi rezerv dreptul de a-mi exprima părerile la întrunirea Sinodului Bisericii Greciei, voi consemna aici câteva puncte de care se pot folosi cei bine-intenționați.
Fundamentul sistemului bisericesc ortodox este sinodal – asta înseamnă că se discută, se schimbă
păreri și sunt prezentate concluziile. „Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă”, așa cum s-a hotărât la Sinodul Apostolic de la Ierusalim, potrivit Faptelor Apostolilor v. Fapte 15:28.
Însă sistemul sinodal nu funcționează, nici nu se manifestă doar în cadrul corpului de episcopi, ci la toate nivelurile vieții bisericești și îndeobște în discuțiile dintre clerici, monahi și mireni, între cei care, în definitiv, doresc acest lucru. În felul acesta este evitat atât clericalismul, cât și supremația maselor. La toate nivelurile sale de funcționare, sistemul bisericesc este ierarhic în mod sinodal și sinodal în mod ierarhic.
De aceea, nu ar trebui să deranjeze pozițiile și opiniile formulate de către clerici, monahi, teologi, mireni, ca și cum acestea ar zdruncina instituția sinodală. O asemenea părere este o abatere de la cugetul bisericesc, și exprimă, dimpotrivă, concepția papistașă.
În acest punct voi cita un text semnificativ al Părintelui Gheorghi Florovski:
„Biserica este o împreună-sfătuire care nu se întrerupe niciodată. Cu alte cuvinte, autoritatea supremă – și capacitatea de a distinge adevărul în credință – este încredințată Bisericii, care este cu adevărat o «instituție dumnezeiască» în sensul corect și restrâns al cuvântului, câtă vreme nici un Sinod sau «instituție sinodală» nu este de jure Divino (de drept divin) decât dacă este chip sau manifestare adevărată a Bisericii înseși. În acest punct ni se pare că ne-am blocat într-un cerc vicios. Probabil că lucrul acesta este adevărat, câtă vreme insistăm pe garanții oficiale în chestiunile dogmatice. Dar, evident, aceste «garanții» nu există și nici nu e cu putință să fie date, și încă în avans. Anumite «Sinoade» au fost în realitate niște eșecuri, nimic altceva decât niște conciliabula, care, firește, au făcut greșeli. Din acest motiv, au fost ulterior abrogate. Foarte plin de învățăminte în acest sens este cazul sinoadelor din secolul al IV-lea. Hotărârile Sinoadelor erau acceptate sau respinse nu pe motive tipiconale sau «canonice», ci dimpotrivă, verdictul Bisericii era extrem de selectiv. Sinodul nu este mai presus de Biserică – aceasta era poziția Bisericii primare”.
„Acest Sinod trebuie să exprime viața Cincizecimii”
Cincizecimea este centrul vieții bisericești, și nu o sărbătoare ce se prăznuiește în mod exterior. Este important că s-a ales Cincizecimea pentru convocarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, deoarece arată că Întâi-stătătorii cred că acest Sinod trebuie să exprime viața Cincizecimii.
Aceasta înseamnă că cei ce participă la ședințele Sfântului și Marelui Sinod trebuie să aibă cuget apostolic și patristic, să se împărtășească la diferite trepte de lucrarea curățitoare, luminătoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, să se roage – oricât de neobișnuit ar părea acest lucru – ca să fie stăpâniți de conștiința de care erau pătrunși Sfinții Părinții la marile Sinoade Ecumenice ale Bisericii.
Textele care vor fi votate trebuie să fie texte izvorâte din rugăciune, nu texte ale compromisurilor și oportunismelor seculare, trebuie să fie în acord cu întreaga tradiție a Sfinților Părinți, să aibă o legătură organică cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale și, îndeobște, ale Bisericii. Pentru că dacă nu există o experiență duhovnicească personală, cel puțin să existe conștiința clară pe care o exprimă termenul „următori ai Sfinților Părinți”, așa cum este scris în Actele Sinoadelor Ecumenice.
În definitiv, Sinoadele s-au bazat pe marii Părinții care au participat la ele, iar prăznuiți sunt Sfinții Părinți care au întrunit Sinoadele Ecumenice.
O lectură sumară a Actelor Sinoadelor Ecumenice va demonstra că baza și infrastructura hotărârilor acestora este învățătura Părinților cu experiență, în sensul ortodox al cuvântului.
De pildă, în hotărârea dogmatică a Sinodului IV Ecumenic este scris: „…iarăși întărind credința cea nerătăcită a Sfinților Părinți…”. De asemenea, în Actele Sinodului acestuia întâlnim formularea „întru totul următori hotărârilor Sfinților Părinți”. Și în hotărârea dogmatică a Sinodului VI Ecumenic este scris că Sinodul urmează „fără abatere calea cea dreaptă a Sfinților Părinți cunoscuți”.
Există și multe alte exemple din Actele Sinoadelor Ecumenice, de unde rezultă că mai întâi avem învățătura Părinților Purtători de Dumnezeu, căreia îi urmează hotărârile Sinoadelor Ecumenice.
Cei care sunt de părere că Sinodul se aseamănă unui congres științific se înșeală.
De altfel, Părinții Bisericii au arătat că teologia ortodoxă este experiență, așa cum se vede la Sinoadele din secolul al XIV-lea, care l-au avut în centru pe Sfântul Grigorie Palamà.
Sper, de altfel, ca măcar în ultimul ceas să se formuleze în scris, în textele care vor fi emise, că Sfântul și Marele Sinod este o continuare a marilor Sinoade isihaste din secolul al XIV-lea și mai ales a celui din 1351, care au arătat că adevărata metodologie a dogmelor la Sinoadele Ecumenice și Locale este tradiția și viața niptică. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, se va dovedi din plin că se alege „ideologizarea”, pe care unii doresc să o evite.
„Din păcate, teologia este amestecată cu politica și diplomația”
Observând situația bisericească actuală, constatăm că se mișcă în interiorul „strategiilor geopolitice”, al intereselor naționaliste, al „războiului rece” dintre Orient și Occident. Cu adevărat există o asemenea realitate, de vreme ce, din păcate, teologia este amestecată cu politica și diplomația de către unii clerici fără discernământ și fără cuget teologic. Asupra acestui lucru am atras atenția și într-un alt text al meu, folosind și un exemplu edificator.
Pentru a se evita această tactică secularizată, va trebui ca participanții la Sfântul și Marele Sinod să se sprijine pe teologia Bisericii, să aibă un cuget bisericesc curat. Doar prin teologia ortodoxă ne putem îndepărta de asemenea mentalități seculare. Nu sunt de ajuns cuvintele aspre și observațiile agresive pentru a se evita pericolul existent.
În definitiv, responsabili sunt cei care, prin mentalitatea lor seculară, introduc sau permit să fie introdusă în Biserică „strategia geopolitică” – să fie corelată, cu alte cuvinte, teologia Bisericii cu interesele politice și naționaliste. Avem aici o decădere.
Adevărul se impune prin părtășia și mărturia Crucii și Învierii lui Hristos, prin cuvântul însuflat și prin dragostea cea după chipul celei dumnezeiești, prin sobrietate și calm, în mod pașnic și iubitor de Dumnezeu.
Dimpotrivă, sloganurile agresive, „pancartele” bine amplasate, limbajul teologic „de lemn”, subînțelesurile otrăvite, înfierarea situațiilor egoiste printr-o mentalitate „papistașă”, desconsiderarea celorlalți frați, combaterea conservatorismului printr-un alt tip de conservatorism sau prin liberalism și multe altele nu constituie o expresie și o conștiință a adevărului, ci mai degrabă o manifestare a panicii!
Îndeobște, pentru a se impune adevărul, este nevoie de însuflarea Mângâietorului, de atmosfera Cincizecimii, de duhul pașnic, de curățirea rănii celei infectate a patimilor. Afirmarea adevărului cât încă avem patimi, cu semeție și agresivitate, cu fanatisme și bigotisme, slăbește cu desăvârșire adevărul însuși.
Clericii împătimiți care nu răspund la provocări teologice prin argumente teologice, ci prin „scheme ideologice” agresive nu oferă absolut nimic dialogului teologic și bisericesc, pe care, chipurile, îl doresc și îl susțin.
Este cunoscut cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul că „teologie a dracilor, în chip vădit, s-a făcut cunoașterea celor care caută către aceasta din mare iubire de slavă, fără să aibă plinirea faptelor”, după cum, de asemenea, este cunoscut cuvântul Sfântului Grigorie Theologul despre „boala limbii cea de acum” și despre „înțelepții improvizați și teologii de-sine-învățați”.
„Biserica nu filosofează, ci exprimă adevărul în termeni limpezi”
Ne dorim cu adevărat, noi, toți cei ce iubim Biserica, ca Sfântul și Marele Sinod care se va întruni în perioada Cincizecimii să se ridice la înălțimea situației. Textele pe care în cele din urmă le va elabora și, mai ales, mesajul pe care îl va transmite trebuie să fie clare, fără subînțelesuri și aluzii, autentice, adevărate, după cum și Duhul Sfânt este „duhul adevărului”. Aceasta înseamnă că din aceste texte trebuie să iasă la iveală buna-mireasmă a teologiei ortodoxe, conștiința Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești, rugăciunea episcopilor, dar și a pustnicilor și a poporului binecredincios – cu alte cuvinte, să fie texte ale rugăciunii și teologiei ortodoxe.
Desigur, cu toții facem greșeli sau avem scăpări în discursul nostru teologic de fiecare zi, sau chiar primim fără să vrem influențe străine, dar textele sinodale trebuie să fie curate. Biserica, atunci când hotărăște sinodal, nu filosofează, nu pălăvrăgește, nu este agresivă, nu este caracterizată de verbalism, ci exprimă adevărul în termeni limpezi, fără cuvinte cu două înțelesuri.
Din această perspectivă am scris despre înlocuirea termenului de „persoană umană” cu cel de „om”. Nu mă deranjează termenul de persoană așa cum îl folosește Părintele Sofronie de la Essex, ci răstălmăcirile diferiților teologi contemporani, care exprimă poziții antiortodoxe.
În urma unui studiu îndelungat, am constatat că astăzi termenul de persoană este interpretat mai degrabă prin mentalitatea scolastică și existențialistă, prin opiniile idealismului german combinate cu un voluntarism umanist și, îndeobște, prin personalismul occidental, care subminează toată Tradiția Bisericii despre persoană în Dumnezeu, în Hristos și în om, pentru că pune în legătură firea cu necesitatea și voința cu persoana, așa cum făceau toți ereticii din vechime.
Acesta este motivul pentru care am cerut să se facă această înlocuire, și nu trebuie să se dea alte interpretări care lezează integritatea argumentării logice a celor exprimate.
Îndeobște nu am nici o problemă cu termenul de persoană, ci cu analizele filosofice și sociologice contemporane despre persoană, după cum arată expresiile „ontologia persoanei”, „demnitatea persoanei” etc., ce pervertesc întreaga Tradiție bisericească.
„Așa dorim să fie membrii acestui Sinod”
Pentru a finaliza aceste scurte semnalări, subliniez că doresc ca Sfântul și Marele Sinod care urmează a se întruni, la care voi fi prezent (afară de cazul în care nu va apărea ceva neprevăzut), să fie însuflat de „Slava” Sfinților Părinți[1] pe care o redau mai jos, care se cântă preamărit în sfintele biserici, mai cu seamă în această perioadă a Cincizecimii – în Duminica Cincizecimii, când se va întruni Sinodul. Toate câte se spun în Duminica Sfinților Părinți trebuie să își găsească reflectarea la membrii acestui Sinod.
Cântăm în această cântare: „Ceata Sfinților Părinți, de la marginile lumii adunându-se astăzi, o ființă a Tatălui și a Fiului și Sfântului Duh a fi au învățat, și o fire; și taina Cuvântării de Dumnezeu luminat o au dat Bisericii. Pre cari lăudându-i cu credință, îi fericim zicând: O, dumnezeiască tabără, de Dumnezeu grăitorilor ostași întrarmați ai oastei Domnului, stelele mult-luminoase ale tăriei celei înțelegătoare, stâlpii cei nesurpați ai Sionului celui de taină, florile Raiului cele cu duhovnicească mireasmă, gurile Cuvântului cele de aur, lauda Niceei, podoaba lumii, rugați-vă cu deadinsul pentru sufletele noastre”.
Așa dorim să fie membrii – sau cel puțin majoritatea membrilor – acestui Sinod.
Oricine susține acest Sfânt și Mare Sinod să se oglindească în duhul acestei „Slave”, ca să se facă părtaș slavei Părinților și a Bisericii Ortodoxe.
Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului
Traducere de Tatiana Petrache
Cu doar câteva zile înainte de începutul Sinodului, lucrurile se precipită destul de mult. Biserica Ortodoxă Bulgară, alături de Biserica Ortodoxă Sârbă, au anunțat că se retrag de la Sinod. Biserica Ortodoxă Bulgară invocând mai multe motive, printre care inclusiv așezarea invitaților pe scaune, respectiv costurile deplasării, în timp ce Biserica Ortodoxă Sârbă invocă inclusiv dispute cu BOR pentru intervenția Patriarhului Daniel în organizarea internă a sârbilor. Nici Biserica Ortodoxă Rusă nu este prea hotărâtă. Biserica Antiohiei este și ea supărată. De notat că, în absența fie și a unei singure Biserici, Sinodul își pierde statutul de pan-ortodox și hotărârile sale nu sunt obligatorii de aplicat.
Marea problemă și controversă a acestui Sinod este dată de actul presinodal „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine„, act prin care se dorește o implicare mai puternică a Bisericii Ortodoxe în Mișcarea Ecumenică. Se dorește, practic, realizarea unui mare pas spre restaurarea unității creștine.
O altă controversă este legată de punctul 22 din proiectul document prin car Sfântul și Marele Sinod își dă dreptul de a fi ultim judecător competent în materie de credință, lucru care intră în contradicție cu învățăturile și deciziile luate la celelalte Sinoade Ecumenice.
Această dispută este vizibilă și în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Deschiderea spre ecumenism a Patriarhului Daniel nu este văzută cu ochi buni de monahii dinspre zona Moldovei și Bucovinei, cei care de altfel au și redactat o scrisoare de protest către Mitropolitul Teofan.
Aceeași situație și în cazul Sfântului Munte, extrem de vehement în ceea ce privește caracterul extrem de ecumenic al unor decizii ce vor fi luate la Creta. Ne aflăm așadar în fața fie a unui mare succes (din ce în ce mai puțin probabil) sau a unui eșec incontestabil al Bisericilor Ortodoxe de a se reuni și de a lua unele decizii extrem de importante pentru viitorul creștinătății, în contextul social, politic, economic din zilele noastre.
Nu degeaba, toți ierarhii au cerut creștinilor și preoților de pe tot cuprinsul ortodoxiei să înalțe rugăciuni: „Clerul de mir sau din mănăstiri și credincioșii și monahii sunt solicitați să se roage, să fie împreună în duh sobornicesc, pentru că, de fapt, consensul Bisericii în Sinod și în întregimea ei este expresia unității sau a comuniunii de credință.
CategoriiFără categorie
