Samarineanca2 min de citit

Ioan, 4, 25-26: „I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni Acela, ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel Care vorbeşte cu ţine”.

Mărturisirea este identică aceleia făcute orbului din naştere. De ce o enunţă Domnul şi de data aceasta? Pentru că i-au plăcut curajul, isteţimea, vânjoşia şi impetuozitatea femeii.

Nu I s-a părut obraznică, doar dârză, inteligentă şi slobodă la gură.

Chiar aceasta a stârnit mulţumirea (şi, cine ştie? zâmbetul lăuntric) Domnului: tonul ei liber, neînfricat, nefaţarnic, deschis, cercetător, înfipt, îndrăzneţ, inimos, niţel semeţ. (Semeţ nu în sensul orgolios şi încrezut în sine, ci temeinic statornicit în postura-i de fiinţă raţională, dispusă a crede, însă nu uşor).

Aceste însuşiri cutezătoare, cărora nu li se adaugă insolenţa, deşi la marginea bunei cuviinţe, i-au fost
pe plac Domnului, mare amator de curaj, de inteligenţă, ba şi de îndrăzneală şi caractere ferme (hananeanca, văduva stăruitoare), de oameni dintr-o bucată.

Dar Căruia nu-I sunt vrednici de îndrăgire căldiceii, linguşitorii, nehotărâţii, făţarnicii.

Iar samarineanca numai fricoasă nu-i şi nici nu linguşeşte, nici nu se fatăreşte şi-i gata să se dea învinsă de evidenţă (când Hristos îi spune că nu are bărbat, ea nu-L contrazice, nu se ascunde ci pe dată îşi dă seama că are în prezenţa ei un prooroc, ba poate pe Mesia).

Spune ce crede şi ce cugetă, nu se fereşte a vorbi „tare” cu Domnul, ba a-L şi ironiza niţel: (Doamne, nu ai găleată şi fântâna este adâncă: de unde dar ai apa cea vie?)

Samarineanca e raţionalistă, pozitivă, practică (aparţine categoriei mintale a Sfântului Toma), e deşteaptă, judeca logic; şi nu are lacăt la gură, e vorbăreaţă, e ţeapănă, are o fire comunicativă de ţărancă neamăgită ori de orăşeancă frecată cu lumea, nu cunoaşte timiditatea şi ocolişurile, aidoma – ne va fi din nouă îngăduită raportarea la profan – personajelor lui Creangă.

Această simplitate, această îndrăzneală, această agerime, această sinceritate, acesta sfatoşenie de Smărăndiţă samarineană au trezit simpatia şi atenţia Domnului – drept care i Se mărturiseşte şi ei! Desigur, pentru că s-a dovedit deodată femeie şi om de caracter, iar nu vreo miorlăită, vreo lipsită ce darul sfânt al grăirii pe şleau şi de al recunoaşterii teofaniei când ea binevoieşte a se manifesta şi în împrejurimile cele mai neaşteptate şi mai neexcepţionale!

Nicolae Steinhardt  din „Daruind vei dobandi” , ,Editura Manastirii Rohia

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments