Luca si Cleopa mergeau la Emaus6 min read

Emaus era o localitate la saizeci de stadii de Ierusalim, ceea ce inseamna cam unsprezece kilometri. Intamplarea aceasta ne este semnalata numai de Sfantul Evanghelist Luca, desi credem ca ea se gaseste redata, in doua versete , si de Sfantul Marcu (6, 12-13), atunci cand spune ca Iisus S-a aratat altor doi ucenici pe tarina. Vestea invierii lui Iisus tulburase cetatea Ierusalimului, unii o contestau, altii o credeau, fariseii si carturarii o blestemau ca pe o minciuna, insa nimeni nu ramanea indiferent fata de acest eveniment care depasea dimensiunea neutrala a vietii.
 
Erau si ei tulburati, dezamagiti de vestile contradictorii care circulau pe seama Invierii Domnului, dar mai ales erau indurerati de neputinta lor de a crede.

 

 
Parintele  Rafail Noica talcuieste :
 
“Ce credeau ei ca este un strain, Carele ii intreaba: Ce mergeti asa de intristati si ce vorbiti intre voi asa de intristati?
Si incep sa Ii spuna… Si imi permit eu, daca imi iertati lucrul acesta, sa parafrazez ce inteleg ca se

ascundea sub cuvintele Apostolilor.

 
 Tu singur esti strain in Ierusalim si nu stii ce s-a intamplat, ce lucruri s-au intamplat aici?
Zice Strainul: ce lucruri?
 
 Pesemne… habar nu avea. Si atunci incep ei sa povesteasca si zic: pai era Iisus, Acest prooroc puternic in cuvant dar si in fapta.
Pe Asta, L-au pronuntat mai marii nostri, biserica noastra L-a pronuntat inselator.
Daca asta a fost un inselator, in cine o sa mai credem?
 Dupa care semne vom recunoaste pe adevaratul Mesia, daca asta a fost un mincinos?
 Ce minuni mai mari, ce cuvant mai puternic, mai adevarat? (…) Si insasi biserica Il numeste inselator, biserica de Dumnezeu intemeiata prin Moisi, biserica de la care noi asteptam sa primim si vestea ca a venit Mesia printre noi, si semnele prin care Il putem recunoaste pe Mesia, si confirmarea ca asta este Mesia, si biserica iata ca zice ca e un inselator.
Dar hai sa zicem ca nu-i, dar daca nu-i, atunci cum, daca este Mesia cel adevarat, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu cu noi – Emanuil, dupa prooroci, cum de S-a biruit? Adica puterea lumii asteia L-a biruit pe Dumnezeu? Ca L-au arestat in noaptea aia, dar cum L-au gasit? Ca L-au luat si L-au dus la judecata, judecata mincinoasa, dar cum L-au osandit?Si El nu a zis nimic, s-a lasat osandit. Si urla toata gloata. Dar L-au dus si la Cruce, si si-au batut joc de El, ca putea sa mantuiasca pe altii, pe El nu se poate mantui, na, uitati-va la El. Si strambau cu fata la El si scoteau limba… Dadeau cu tifla, in termenii nostri. Hai sa vedem acum daca Ilie vine sa Il mantuiasca de pe Cruce, ca au interpretat cuvantul Eli Eli, lama sabahtani, ca chemarea lui Ilie. De Dumnezeu vorbea El.
Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?
Ce cuvinte tragice, sfasietoare…. Ce era acea parasire? Prin solidaritate cu noi, din dragoste, ne purta a noastra parasire de Dumnezeu, pentru pacatele noastre. A trebuit sa Isi asume pana si acea faza a pacatului nostru pe cruce; dar asta nu o intelegeau astia, ziceau – a, lasa, sa Il mantuiasca Ilie ca a zis ca e Fiul lui Dumnezeu, daca Il vrea Dumnezeu, sa Il dea jos acum de pe Cruce. Si nu L-a dat.
Si asteptau ucenicii sa vada minunea de pe urma acestui Mesia, ca intr-o clipita sa se dea jos de pe Cruce si sa arate cine e Puternicul in lumea asta. Nimic… Iata ca Si-a dat duhul si a murit. Si acum de trei zile este in mormant si unele femei, cica, au fost acolo la mormant, au vazut o viziune de ingeri, ca, cica, ar fi inviat, dar pe El nu L-au vazut, iar noi nadajduiam ca Acesta trebuia sa fie Cel care sa mantuiasca pe Israil.
Intelegeti care era deznadejdea lor cea de pe urma? O contradictie, un nonsens, dincolo de care nu mai poate gandi omul. Si incepe Strainul sa le vorbeasca si sa le talmaceasca in alti termeni proorociile despre Hristos.
Si se indulceau inimile lor, de ardeau de dragoste inimile lor. Si ajung acolo unde trebuiau sa ajunga si cand sa dea sa intre in casa, Strainul pleaca mai departe. Si ei Il tin cu ei pe Strainul asta, ca tare Il iubeau. Si vine Strainul cu ei in casa. Si Strainul ia o bucata de paine si o frange. Si recunosc Cine era Strainul. Singurul care nu stia ce s-a intamplat in Ierusalim era… Mesia, era Hristos, era Iisus, dascalul lor, Inviat din morti, cum spusesera femeile dimineata si lor li se parea ca erau aiureli.
Si iata ca atunci cand Dumnezeu a fost, in orice caz, facut praf, biruit, biruinta asupra lui Dumnezeu era biruinta lui Dumnezeu nu asupra catorva vrajmasi pe pamant, ci asupra insesi mortii, care a bantuit de la Adam si pana atunci”.
Au alergat inapoi la Ierusalim si au relatat ucenicilor ca au intalnit pe Domnul si ce le-a spus. Cei doi ucenici nu L-au recunoscut pe Iisus, probabil din cauza aceleiasi transfigurari spirituale, dar poate ca autorul nu aceasta a inteles cand spune ca ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca. Poate ca Mantuitorul a vrut mai intai sa le talmaceasca scrisul sfant despre El, lucru pe care nu l-ar mai fi putut face in liniste daca le-ar fi spus de la inceput Cine era. Importanta impresionanta a evenimentului consta in aceea ca ei L-au recunoscut la frangerea painii.
Trebuie sa tinem cont de faptul ca Iisus nu-Si proclama identitatea cu usurinta; a facut-o mai puternic dupa Inviere, vazand necredinta apostolilor.
 De data asta, li S-a revelat celor doi printr-un gest: frangerea painii.
Multi din teologi cred ca Mantuitorul avea un fel inimitabil de a frange painea, gest care a devenit sacru pentru Apostoli dupa ce L-au vazut la Cina de taina.
Acest gest inimitabil a fost proclamarea identitatii lui Iisus fata de cei doi ucenici.
Bucuria Praznicului Invierii este de alta natura decat cea pe care o simtim la nasterea lui Hristos.
Parintele Calciu Dumitreasa (Cuvinte vii) spune:
“De Pasti, prin postul de ispasire si prin faptul ca L-am vazut pe Dumnezeu intre noi, avand chipul si statura noastra, suferind ca noi, sangerand, chemandu-Si Tatal din ceruri, rugandu-Se pentru cei ce-L chinuiau – printre care, virtual, am fost si noi – bucuria noastra este interioara. Hristos ne-a integrat prin suferinta si prin iertare.
Oamenii sunt mai linistiti de Inviere, mai interiorizati. Invierea aduce o bucurie mai linistita, nu trebuie sa alergam, asa cum incercam de Craciun, ca sa ajungem la pestera Nasterii. Dumnezeu-Omul este in noi, in suferinta noastra, in pocainta noastra, in curatirea noastra prin post si prin reconvertire. Slujbele frecvente si mai lungi, durerea inimii noastre pentru pacatele savarsite, deniile si privegherile ne inalta treptat spre o apropiere de Dumnezeu. Si duhul nostru este mai ravnitor catre pocainta si mai sarguincios spre rugaciune.
Tare as vrea ca toti din biserica aceasta sa ajunga la Inviere ca niste ingeri luminosi, curatiti de pacate. Tare as vrea ca sa uitati de toate relele, as vrea ca mintea voastra sa fie indreptata numai spre Dumnezeu, gura voastra sa vorbeasca, cum spune Sfantul Apostol Pavel, in psalmi, in laude si in cantari duhovnicesti. Nu ma gandesc ca veti recita psalmi de acum, dar ca veti vedea, cum spune psalmistul, ca inima voastra salta de bucurie pentru Invierea Mantuitorului.

 

Si atunci cu adevarat biserica aceasta va fi un locas al lui Hristos. Si mi-ar parea foarte bine ca toti sa va ridicati mai sus decat mine, sa fiti cu totii sfinti in biserica aceasta”.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments