Ciorba de miel7 min read

Fiica unui păstor se căsători cu un tânăr preot de ţară într-un sătuc de munte şi se instalară într-o căsuţă cu o odaie şi o bucătărie mică. Deşi munteni săraci, harnica nevastă făcea ca totul să fie curat şi frumos în casa ei. Şi era o bucătăreasă minunată. Făcea ce făcea şi din sărăcia lor gătea bucate foarte bune. Mai ales la Paşti, când tatăl ei, ciobanul, le dăruia un miel. Ciorba de Paşti era nemaipomenit de bună.

Avură doi copii. Un băiat, şi după mai mulţi ani, o fetiţă. Dar, după ce venise pe lume fetiţa, femeia se îmbolnăvi şi într-un timp foarte scurt trecu la cele veşnice.

Se chinuia bietul preot cu copiii, învăţându-i carte, gătind, spălând şi dereticând prin casă când şi cum putea, pe lângă treburile micii şi sărăcăcioasei lui parohii.

Într-o iarnă grea, rămăseseră fără lemne. Împrumută singurul car cu boi din sat şi porni cu un vecin sus pe munte să taie lemne. La întoarcere însă, carul se răsturnă pe o costişă abruptă şi bietul preot muri sub încărcătura carului.

Copiii rămaseră singuri. Băiatul înţelese că toată grija era acum pe umerii lui. Semăna cu viteaza lui
mamă. Harnic şi cuminte. Bucuros făcea tot ce era necesar pentru sora lui. Apucase să înveţe literele şi socotitul de la tatăl lui şi cunoştea tainele muntelui şi ale pădurii, ştia tot rostul casei şi se străduia s-o înveţe şi pe cea mică. Ştia şi să gătească câte ceva, dar nu ieşea nicicum ca bucatele mamei lui.

Au trăit ei aşa câţiva ani, dar sărăcia începuse să le dea tot mai mult de furcă.

Era Săptămâna Mare. Toţi se pregăteau de sărbătoare. Scuturară şi ei, dereticară prin căsuţă, dar bucate sărbătoreşti… de unde?

Fetiţa cea mică nu şi-o mai amintea pe mama. Mereu întreba de ea şi băiatul îi povesti într-o seară despre ciorba de miel pe care o făcea mama lor. De când se prăpădise şi bunicul lor, ciobanul, ei n-au mai avut niciodată miel. Şi fetiţa credea că ciorba de miel despre care îi vorbise fratele ei trebuie să fie ceva extraordinar. Şi îşi dorea atât de mult ciorbă de miel… Şi începu să plângă că vrea ciorbă de miel de la mama ei.

Când să-şi spună rugăciunea de culcare, ajunse la „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi“. Şi se opri. Tatăl ei îi spusese că Dumnezeu este bun şi iubeşte cel mai mult copiii. Dar El numai pâine are? Dacă mama lor este în cer, la Dumnezeu, să-i spună El să facă o ciorbă de miel şi să le-o trimită de Paşti. Îi spuse şi fratelui mai mare ideea ei. Acesta, mai mult zâmbind, îi spuse: Roagă-L tu să-i spună mamei să ne trimită ciorbă de miel.

Şi fetiţa se rugă chiar aşa. Şi adormi. În somn o visă pe mama ei care era ca un înger alb şi strălucitor şi care-i spuse să pună sâmbătă o oală cu apă pe soba de afară cu tot ce au ei în casă pentru ciorbă. Se trezi şi spuse fratelui mai mare.

Dar ei nu mai aveau nimic de ciorbă. Şi el n-a vrut să mai pună degeaba oala pe foc. Dar, pentru că fetiţa plângea, aprinse focul de afară, aşa cum dorea ea, şi o puse să bage vreascuri pe foc.

– Pune în oală tot ce avem noi în cămară, spuse fetiţa.
– Nu mai avem nimic. Nu ţi-am mai spus?
– Pune măcar sare.
– Bine, uite sarea. Şi dacă vrei, iată au ieşit câţiva muguri de leuştean şi câteva frunze de ştevie în grădină.

Gândea că poate o va amăgi cu o ciorbă de zarzavaturi, şi aşa ea nu ştia cum este ciorba de miel. Le puse pe toate în oală şi plecă să caute prin pădure câteva fire de măcriş, ca să acrească ciorba, lăsând-o pe fată să bage pe foc.
– Ce faci aici, fetiţo, zise vecina de peste drum, iată, am greşit şi am curăţat prea multă ceapă, e păcat să se strice.
– Eu vreau să fac ciorbă de miel, zise fetiţa.
– Cu ce?
– Cu tot ce avem noi în cămară. Aşa a zis mama.
– Care mamă?
– Mama mea, din cer.
– Bine, atunci pune şi ceapa aceasta, zise femeia plecând şi dând nedumerită din cap.

Fetiţa puse ceapa în oală şi deodată auzi ceva. Se întoarse şi lângă portiţă un iepuraş rodea un morcov. El n-o zărise pe fetiţă. Lăsă morcovul jos şi o zbughi pe sub gard. N-apucă fetiţa să facă vreo mişcare că iepuraşul veni iar, cu un alt morcov. O zări însă pe fetiţă şi fugi numai cu morcovul din gură. Fetiţa îl luă pe cel rămas şi gândi că e bun şi ăsta la ciorbă. Fratele ei punea când aveau. Şi ea ştia că trebuie să pună în oală tot ce are. Aşa îi spusese mama ei în vis.

Îngeraşul cel strălucitor, despre care fetiţa crezuse că e mama ei, se îngrijea de toate.

Aşa au adus şi alţi vecini tot ce trebuia pus în oală pentru ciorbă. Numai că miel avea doar un singur om din sătucul lor. Şi acela era tare zgârcit. Cum să-l facă pe acela să ducă puţină carne şi la copiii cei orfani? Atunci îngeraşul făcu să se rătăcească de stână doi mieluţi ai omului cel zgârcit. Aceştia se cocoţaseră pe o stâncă după verdeaţă şi se încâlciră în crengile unor arbuşti ţepoşi. Se chinuia bietul om să urce acolo, dar nu putea nicicum. Mieii erau intraţi într-un crengăriş de pe o stâncă ce forma o scorbură cu muntele.

Tocmai pe acolo trecea băiatul plecat după măcriş. Ciobanul îl rugă să-i scoată mieii de acolo. Binevoitor, băiatul urcă pe stânca abruptă. Dar era tare greu de scos, că erau mulţi spini. După multe încercări, băiatul reuşi să-l scoată pe primul. Când să-l scoată şi pe al doilea, scăpă din mâini creanga cu spini. Aceasta îi veni peste faţă şi îl zgârie îngrozitor. Şi mâinile lui erau numai sânge. Şi mieluţul rămas, la fel.

Ciobanul, văzând faţa şi mâinile băiatului numai sânge şi nemaiavând ce face cu mieluţul rănit, se gândi să i-l dea băiatului. Era mulţumit că salvase măcar unul din ei. Dacă nu era băiatul, îi pierdea pe amândoi.

Ce bucuros era acum fratele mai mare! Avea să-i ducă surioarei lui miel pentru ciorbă. Îşi aduse aminte cum le povestea tatăl lor despre minunile pe care le săvârşea Domnul Iisus şi acum ştia că şi aceasta este tot o minune.

Nici nu mai simţea rănile. Alergă repede acasă, ca să nu moară mielul, îl tăie şi completă ce mai trebui în oala cu ciorbă. Fragedă, carnea fierse repede. Parcă nici a mamei lor nu ieşea aşa de bună. Dar copiii ştiau că aceasta este ciorba de la Domnul Iisus, Mielul Care le dăruise miel pentru ciorbă, pentru credinţa cu care fetiţa ceruse să guste şi ea ciorbă de miel de la mama ei.

Vlad Gheorghiu

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments