În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Amin.
„Eu, smerit arhiereu Calinic, Episcopul Ramnicului Noului Severin, auzind glasul Domnului ce zice în Sfanta Evanghelie: Fiţi gata, că în ceasul care nu gandiţi, Fiul Omului va veni, seara sau la miezul nopţii, sau la cantatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără de veste, să vă afle dormind (Luca 12,40).
Acest glas al lui Dumnezeu auzind, şi temandu-mă, fiind cu totul cuprins de neputinţe şi bătraneţe şi din zi în zi slăbind cu trupul, aşteptand în toată vremea acel ceas zis de Domnul, ceasul morţii, după putere înainte găsindu-mă spre ieşirea dintru această vremelnică viaţă, am gandit să scriu această duhovnicească a mea înştiinţare şi diată, ca să fac cunoscut fiecăruia ce ar voi, după sfarşitul meu, să cerce averile chiliei mele. Ca adică să nu se ostenească în zadar, nici să cerceteze pe cei ce au slujit mie pentru Dumnezeu, ca să afle bogăţia mea sau comoara pe care din tinereţe o am adunat.
Pentru că de cand am îmbrăcat sfantul şi îngeresc cin monahicesc, în Sfanta Monastire Cernica, la anul al nouăsprezecea al vieţii mele – 1808, noiembrie, 12 – şi m-am făgăduit lui Dumnezeu ca să am vieţuirea cea de bunăvoie, dintru acea vreme pană la apropierea de mormant, n-am caştigat averi sau mişelii, ci numai sfinte cărţi! N-am adunat aur şi argint; n-am voit să am nici haine de prisos, nici orice fel de lucruri, ci numai cele singure de nevoie trupului.
Că necaştigarea cea călugărească cu duhul şi cu lucrul, după putinţă m-am sarguit a păzi,
neangrijind de sine-mi, şi punandu-mi toată nădejdea spre purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care niciodată nu m-a lăsat. Iar darurile cele ce le primeam de la făcătorii mei de bine şi veniturile cele de la dregătorii, pe acelea le-am cheltuit la ale mele nevoi şi ale monastirei trebuinţe, cat am fost arhimandrit.
Asemenea şi arhiereu fiind, n-am adunat veniturile, ci le-am cheltuit la trebuinţele mele şi nevoile celor lipsiţi fraţi în Hristos şi unde Dumnezeu mi-au poruncit, şi la înnoirea Episcopiei, fiind cu totul în dărăpănare.
Drept aceea, nimeni să nu se ostenească după moartea mea cercand sau iscodind orice fel de adunare a chiliei mele, că eu nici de îngropare, nici de pomenire nu las ceva. Ci cu sărăcia cea călugărească, mai mare la sfarşit, ca să se arate că lui Dumnezeu cred. Că mai primit îi voi fi lui Dumnezeu de nu va rămanea după moartea mea nici un ban, decat de s-ar împărţi cea mai multă stransoare după mine. Şi dacă n-ar voi nimeni, ca pe mine cel atat de sărac, să mă dea obişnuitei îngropări, apoi mă rog acelora care îşi aduc aminte de moartea lor, să-mi tarască păcătosul meu trup la oricare biserică săracă şi acolo langă trupuri să-l îngroape.
Iar dacă voirea stăpanitorilor ar porunci să mă îngroape după obicei, apoi mă rog iubitorilor de Hristos îngropători, fiind în eparhie, să mă îngroape în Episcopie, langă biserica cea din nou făcută. Iar fiindu-mi săvîrşirea afară de eparhie, să mă îngroape în Sfanta Monastire Cernica, langă biserica cea nouă de noi zidită, unde ne-am călugărit şi mult ne-am ostenit din tinereţe la bătraneţe.
Deci, dacă cel ce va voi ca fără de bani să-mi pomenească păcătosul meu suflet la rugăciunile sale, pentru Dumnezeu, unul ca acela şi singur să fie pomenit întru împărăţia cerului. Iar cel ce va avea trebuinţă de plată pentru pomenire, mă rog să nu mă pomenească pe mine, cel atata de sărac, cel ce nimic nu mi-am lăsat de pomenire. Iar Milostivul Dumnezeu să fie milostiv tuturor şi mie păcătosul, în veci. Amin.
Aceasta este diata (testamentul) şi duhovnicească a mea scrisoare, aceasta este înştiinţarea de averea mea. Iar necrezand cineva aceasta şi ar începe cu iscodire a cerca aur şi argint, măcar şi mult de s-ar osteni, nimic nu va afla. Iar Milostivul Dumnezeu va judeca. Amin”.
Anul 1860, s-a scris de noi smeritul Arhiereu CALINIC, Episcopul Ramnicului, Noul Severin
După înmormantarea Sfantului Ierarh Calinic, „a venit comisia de la guvern ca să-l cerceteze pentru stare, adică averea personală. Şi a aflat bani, o rilă şi o jumătate de napoleon şi multe adeverinţe întărite cu iscălituri de pe la toate locurile pe unde dăduse milostenie, atat de aici din Romania, cat şi din Orient, Ierusalim, Sfetagora (Sfantul Munte) şi alte locuri de prin Turcia, hartii care s-au luat de minister”.
Despre acest mare episcop, Sfîntul Calinic de la Cernica, spunea ucenicul său, Cuviosul Anastasie, aceste cuvinte: „Acest Sfînt Episcop şi Arhiereu al Bisericii noastre Ortodoxe a săvîrşit multe fapte mari şi folositore pentru această ţară şi Biserica Română”.
Spunea iarăşi despre el că în timpul cît a trăit, a făcut şapte biserici mari şi trei paraclise şi a crescut mii de fii duhovniceşti.
Ultimele cuvinte ale ucenicului său formează o solemnă mărturisire către credincioşi: „Declar pe conştiinţa mea, ca arhimandrit şi duhovnic ce sînt eu păcătosul, şi în numele adevărului adevărat, că acest Sfînt Episcop Calinic, cum a ieşit din pîntecele maicii sale, tot aşa a intrat în pîntecele pămîntului”.
Aceasta a fost nevoinţa şi viaţa plină de sfinţenie, precum şi sfîrşitul minunat al Sfîntului Ierarh Calinic de la Cernica, făcătorul de minuni, care s-a mutat la cereştile locaşuri, în ceata Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu, la 11 aprilie, 1868.
Canonizarea Sfîntului Ierarh Calinic s-a făcut la 20 octombrie, 1955, sub Patriarhul Justinian al României, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie. Cu ale cărui sfinte rugăciuni să ne miluiască şi să ne miluiască Hristos Dumnezeu totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
