Sfanta Cruce, Duminica a III a din Post (Evrei 4, 14– 5:6)3 min read

Prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, iată că ne aflăm în mijlocul Sfintei şi Marii Patruzecimi.
 
Sub umbra Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci, pe care ne-o va pune înainte Biserica noastră în mijlocul naosului, ne vom odihni, iar în acelaşi timp vom primi puteri noi pentru binecuvântatul drum al ascezei şi în principal al pocăinţei.
Aşadar, pentru că este omeneşte să ne simţim neputinţa, apostolul şi puterea Sfintei Cruci ne aduc o mare întărire.Primim putere şi binecuvântare când cugetăm că însuşi Domnul nostru a fost încercat şi ispitit în toate felurile în care un om poate fi încercat. Diavolul l-a ispitit atât la începutul activităţii Sale cu ispite perfide şi seducătoare în pustie, cât şi la sfârşit prin înfricoşătoarele Lui patimi. Prin urmare, este „încercat întru toate după asemănarea” noastră, însă fără păcat. Iar din această pricină este şi foarte compătimitor faţă de neputinţele noastre. Simte lupta noastră, neliniştile şi durerile noastre. Ne simte mult mai mult decât putem noi să ne imaginăm şi, fără îndoială, ne trimite Harul Său şi ne dă în schimb toate darurile care sunt indispensabile pentru a ne purta cu răbdare, dar şi cu bucurie crucea noastră, înfruntând feluritele ispite.
Dacă deci, precum ne învaţă Dumnezeiescul cuvânt, este atât de compătimitor faţă de noi Arhiereul mântuirii noastre, să ne apropiem de tronul Harului Său cu curaj, încredere şi dragoste. Tocmai acest lucru ne va face să primim iertarea păcatelor şi întărirea binecuvântării Lui în ceasurile amare ale ispitelor noastre. Şi precum toţi credincioşii, va trebui să aflăm că tronul harului Marelui nostru Arhiereu, aminteşte de Cinstita Cruce.
 
 Pe Cruce a oferit marea Lui jertfă pentru ispăşirea păcatelor noastre.
 
Acest lemn al Crucii a devenit jertfelnic, deasupra căruia s-a adus unica în valoare jertfă a mântuirii noastre. Şi acum, din slăvitul Său tron, de-a dreapta Tatălui, unde S-a aşezat după jertfa Lui pe Cruce, Înviere şi Înălţare, de acolo mijloceşte de acum pentru noi. Mijloceşte către Tatăl pentru noi şi ne trimite Harul Său bogat tuturor celor care cu credinţă neclintită şi cu smerenie aleargă la El. Aşadar, Îl avem în ceruri pe Domnul Iisus Hristos Mijlocitor şi Arhiereu. La El să alergăm. Acolo, la tronul Său împărătesc ne aşteaptă şi ne dăruieşte putere ca să venim şi noi biruitori împotriva diavolului, a lumii îndepărtate de Dumnezeu, dar în principal împotriva răului nostru sine, cu atâtea patimi şi atâtea neputinţe.
Adevărurile dogmatice, dar şi modul impresionant prin care dumnezeiescul apostol analizează tema, că Iisus este Marele Arhiereu, îl mişcă pe orice creştin conştient, pentru că vede, printre altele, ascultarea dumnezeiască unică pe care a arătat-o Domnul Iisus prin jertfa Lui faţă de Tatăl.
 Textul sfânt subliniază: „Hristos nu S-a slăvit singur pe Sine, ca să devină Arhiereu, ci L-a slăvit Dumnezeu-Tatăl”.
 
Cuvintele revelatoare – „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut”, exprimă legătura specială care există între Tatăl şi Fiul. Exprimă clar relaţia unică şi firească dintre Tatăl şi Fiul.
Fiul nu este o creatură.
 Nu a fost zidit şi nu a rezultat dintr-o fiinţă diferită de cea a Tatălui. Fiul s-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii. Are aceeaşi fiinţă cu Tatăl (şi, fireşte, cu Sfântul Duh).
Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu-Fiul, Dumnezeu Duhul-Sfânt.
 
Acest mare adevăr dogmatic capătă în cazul de faţă şi o mare importanţă „practică”, pentru că demonstrează că atunci când noi alergăm cu credinţă la Fiul şi Marele nostru Arhiereu se cuvine să fim cu desăvârşire siguri că rugăciunile şi cererile noastre drepte le va sprijini înaintea Tatălui Său Celui deofiinţă, iar prin Sfântul Duh vom primi „ceea ce este în folosul cererii”.
 
Fraţii mei, Credinţa noastră Ortodoxă este descoperirea lui Dumnezeu. Această Credinţă sfântă pe care ne-au încredinţat-o toţi Sfinţii Apostoli, tocmai aceasta o ţinem şi ne lăudăm în Domnul. Iar fiinţa credinţei acesteia este Persoana dumnezeiască şi adorată a Domnului nostru Iisus Hristos.
Aceasta ne îndeamnă şi de-Dumnezeu-insuflatul Apostol. Şi subliniază: De vreme ce avem un astfel de Arhiereu, atunci „să ţinem Mărturisirea”.
Şi fără a ne contrazice, ne aflăm într-o epocă în care mai mult decât oricând altădată, este nevoie să rămânem statornici şi neclintiţi tocmai în această mărturisire: Dumnezeul-Om, Domnul Iisus Hristos, este Capul Trupului Bisericii.
 
Unul este Capul, unul este şi Trupul.
 
Unul este Hristos, una este şi Biserica Lui, care nu poate fi identificată decât cu Ortodoxia noastră.
 
Toate celelalte teorii care s-au înmulţit în ultima vreme şi care circulă între cei naivi şi superficiali, dar care sunt şi promovate de către „diacronicul Iuda”, nu fac decât să netrebniceacă eclesiologia ortodoxă şi, în general, învăţătura noastră dogmatică.
Aşadar, facă Începătorul credinţei noastre ca să ţinem această Mărturisire şi să ne lăudăm în Domnul, iar când va veni binecuvântatul ceas prin această Sfântă Mărturisire să trecem din Biserica Luptătoare în cea Triumfătoare din ceruri.
 Amin.

 

ARHIMANDRIT IOIL KONSTANTAROS
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments