Cum putem noi să ne cunoaştem pe noi înşine?4 min read

Cum putem noi să ne cunoaştem pe noi înşine? Cum putem noi să ne vedem păcătoşenia noastră, să ne vedem urâţenia sufletului nostru? Cu ce ochi? Că ochii noştri de cele mai multe ori sunt astupaţi, cum se spune, cu o foiţă de aur, la unii poate de plumb.
 

Ceea ce descoperim în noi înşine să spovedim Domnului, să spovedim preotului, duhovnicului şi cerând puterea lui Dumnezeu de a vedea altele şi de a lupta cu ele. Pentru că omul păcătos, prin păcatele sale, îşi ştirbeşte încet-încet şi limpezimea dăruită lui şi ascuţimea dăruită lui de Botez, astfel încât pecetea pe care o primim noi se acoperă încet, ca orice altă pecete peste care cade praful, peste care cade orice altceva. Dar ea poate fi curăţită. Poate fi curăţită. Şi socotesc că spovedind nu ceea ce scrie în cărţi că ar fi un mare păcat, ci ceea ce-l mustră pe el, atunci în ceasul în care se află el, cu păcatele lui, cu necunoştinţa şi orbirea lui, fie că astăzi nu înţelege că curvia este un păcat sau orice altceva, dar a înţeles şi a simţit că n-a făcut bine când a greşit faţă de mama lui, sau faţă de orice altceva, sau a furat.

 

 
Spovedeşte ceea ce ai simţit tu şi ceea ce tu ai considerat că este păcat şi Domnul te va învăţa şi îţi va deschide ochii şi pentru altceva. Dar să nu facă un mare efort de a-şi forţa mintea să considere păcat ceea ce Duhul încă nu i-a descoperit lui. Că şi acesta este un drum spre împietrire şi spre falsificarea vieţii noastre duhovniceşti în care deschizând cărţile de spovedanie ajungem să numim păcate pe care noi încă noi nu le-am simţit. 
 
În acest fel îmi aduc aminte de o întâmplare a unui tânăr . A vrut să se spovedească şi intră la părintele. Şi spune: „Părinte vreau să mă spovedesc”. 
Zice: „Bine, dar te-ai mai spovedit vreodată?”
Zice: „Nu”. „Du-te şi ia o foaie de acolo cu păcate”. La noi la pangar sunt foi cu listă cu păcate. Şi tânărul s-a întors şi a plecat. Şi spune apoi asta altcuiva: „Măi, eu aveam ceva să-i spun lui Dumnezeu. Ce-mi dă mie foaia aia?”.
Şi el a înţeles mai bine ce este spovedania decât preotul. Pentru că el avea „ceva anume” să-i spună Domnului. Acest „ceva anume”, care poate să fie o ciudăţenie de spovedanie, nu după carte, dar care îl frământa pe el îi va descoperi inima lui, o va limpezi şi Domnul îi va da vederea altora, dar să-şi urmeze glasul lăuntric şi aşa să crească întru acest glas, care este glasul Duhului Sfânt din Botez, care strigă în multe inimi dintre tinerii noştri botezaţi, care fac păcatele şi trăiesc în lumea asta, dar au Botezul asupra lor.
 
Şi mulţi care vin după asta la Hristos spun: „Eee, de câte ori întorcându-mă de la discotecă să mă culc simţeam că parcă nu-i chiar bine ce fac eu”.
Acest care-ţi pare ţie „nu chiar bine”, du-te şi spune-l.
 
La un părinte bun, un prieten, vin doi tineri care spovedesc: „părinte noi am făcut legământ ca să nu mâncăm de frupt (dulce) atunci şi atunci.
Uite am încălcat. Vino şi dezleagă-ne!”. „Dar voi ce mai faceţi?” Ei trăiau în curvie liniştiţi, fără să bage de seamă. Dar acest legământ l-au încălcat şi au simţit că au greşit. Şi părintele zice: ”Am văzut curăţenia lor”. 
Ei nu şi-au dat seama, dar au socotit şi au simţit ce este păcat. 
Domnul, socotesc şi cred, că pentru aceasta, pentru blagoslovenia şi pentru dezlegarea spovedaniei lor, au aflat şi altceva şi socotesc că-i va îndrepta pe calea cea bună. 
 
Aşa să facem şi noi. Să ne apropiem. Să ne apropiem de Hristos, ascultând de glasul care suflă în noi, smintitor de multe ori pentru regulile pe care le avem noi. Dar este un glas care duce spre Hristos.
 
Pr.Savatie Bastovoi-Interviu realizat de către părintele diacon

Sabin Vodă la Radio Reîntregirea Alba Iulia

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments