Treizeci şi opt de ani a luptat cu o boală de nevindecat; a fost chinuit mereu, dar nu s-a necăjit, n-a scos cuvânt de hulă, n-a învinuit pe Făcător, ci a îndurat cu curaj şi cu multă blândeţe nenorocirea aceea.
– De unde se vede asta? Scriptura nu ne-a spus nimic lămurit din viaţa lui de mai înainte, ci ne-a făcut cunoscut atâta numai: că era bolnav de treizeci şi opt de ani. La fel, nu ne-a spus nici că nu s-a necăjit, nu s-a revoltat, nu s-a descurajat!
– Şi totuşi Scriptura ne-a spus asta, dacă iei seamă cu luare-aminte la cuvintele ei, nu în treacăt şi la întâmplare. Când auzi că a venit la el Hristos, pe Care nu-L cunoştea cine este, ci-L socotea simplu om, căruia-I vorbea cu atâta blândeţe, poţi vedea înţelepciunea lui de mai înainte.
Când Hristos l-a întrebat: Voieşti să te faci sănătos?, n-a spus ceea ce putea să spună: “Mă vezi paralizat şi la pat de atâta vreme, şi mă mai întrebi dacă vreau să mă fac sănătos? Ai venit să mă insulţi când sunt aşa de nenorocit? Ai venit să mă ocărăşti, să-Ţi baţi joc de mine şi să râzi de nenorocirea mea?”
N-a grăit, nici n-a gândit astfel, ci a spus cu blândeţe: Da, Doamne! Dacă după treizeci şi opt de ani de boală era aşa de liniştit, aşa de blând, cu toate că-i fusese încercată toată tăria sufletului, toată puterea gândurilor, gândeşte-te ce om trebuie să fi fost el la începutul bolii lui! Ştiţi doar cu toţii că bolnavii nu sunt la fel de morocănoşi la începutul bolii, ci mai târziu, după ce zac mai multă vreme. Atunci mai cu seamă, când boala se lungeşte vreme îndelungată, devin împovărători, atunci sunt de nesuferit tuturora. Dacă omul acesta cugeta aşa după atâţia ani de boală, dacă răspundea atât de blând, apoi este limpede că şi mai înainte a îndurat suferinţa lui cu multă tărie.
Gândindu-ne dar şi noi la acestea, să imităm răbdarea celui ce-a fost rob ca şi noi!
Paralizia aceea e îndestulătoare ca să întărească sufletele noastre. Nimeni nu-i atât de trândav şi atât de slab, încât, gândindu-se la mărimea suferinţei aceleia, să nu îndure cu mult curaj toate nenorocirile ce-ar veni peste el, oricât de greu de suferit ar fi! Nu numai însănătoşirea lui, ci şi boala lui ne-au ajuns pricină de foarte mult folos. Vindecarea lui a deşteptat sufletele ascultătorilor spre slăvirea lui Dumnezeu, iar boala şi neputinţa lui v-au îndemnat la răbdare şi v-au îmboldit spre aceeaşi râvnă. Da, chiar faptul că a zăcut de o astfel de boală şi că boala i s-a prelungit atâta vreme, chiar asta este un semn al purtării de grijă a lui Dumnezeu. După cum giuvaergiul toarnă aurul în cuptorul de topit şi-l lasă să fie încercat la foc până când vede că a ajuns cu totul curat, tot aşa şi Dumnezeu lasă să fie încercate în necazuri şi suferinţe sufletele oamenilor, până când ajung curate şi limpezi; şi culeg mult folos din această încercare.
Deci şi acesta este un foarte însemnat chip de binefacere.
Să nu ne tulburăm dar, să nu ne descurajăm când suntem supuşi încercărilor! Dacă giuvaergiul ştie cât timp trebuie să lase aurul în cuptor şi când să-i scoată, şi nu-i lasă să stea până se strică sau arde de tot în foc, cu mult mai mult Dumnezeu ştie aceasta; şi când vede că am ajuns curaţi, ne scoate din încercări, ca nu cumva, din pricina mărimii şi mulţimii relelor, să ne împiedicăm şi să cădem. Să nu ne necăjim deci, nici să fim mici la suflet de cădem în vreo nenorocire neaşteptată, ci să ne lăsăm în voia Celui Ce cunoaşte bine necazul nostru, ca să ne cureţe prin foc sufletul, cât timp va voi El.
Face aceasta spre folosul şi câştigul celor încercaţi. De aceea un înţelept ne îndeamnă zicând: Fiule, de te apropii ca să slujeşti lui Dumnezeu, pregăteşte-ţi sufletul pentru încercări, încordează-ţi inima ta şi rabdă, şi să nu te tulburi în vremea încercării! Să lăsăm, spune acest înţelept, în seama lui Dumnezeu totul! El ştie bine când trebuie să ne scoată din cuptorul răutăţilor. Trebuie dar să ne lăsăm în toate împrejurările din viaţă în seama Lui, să-I mulţumim totdeauna, să le îndurăm cu recunoştinţă pe toate, fie binefacerile, fie pedepsele, pentru că şi acesta este un chip de binefacere.
Doctorul este doctor nu numai când spală, hrăneşte şi scoate la aer, în grădini, pe bolnav, ci şi când arde şi taie. La fel, tatăl este tată nu numai când îngrijeşte de fiul său, ci şi când îl alungă din casă, când îl ceartă, când îl bate; nu-i atunci mai puţin tată decât dacă îl laudă. Ştiind deci că Dumnezeu este mai iubitor decât toţi doctorii, nu iscodi, nu-I cere socoteală pentru felul în care te vindecă, ci să ne lăsăm deopotrivă în seama Lui, fie că vrea să ne dea tihnă, fie că vrea să ne pedepsească! Şi prin una, şi prin alta ne face sănătoşi şi prieteni ai Lui. Dumnezeu ştie ce nevoie avem fiecare dintre noi şi care e folosul fiecăruia; ştie cum şi în ce chip să ne mântuiască pe fiecare dintre noi, şi pe calea aceea ne duce.
Să-L urmăm dar oriunde ne-ar porunci, să nu întrebăm deloc, fie că ne porunceşte să mergem pe o cale uşoară şi lesnicioasă, fie că ne porunceşte să mergem pe o cale anevoioasă şi aspră. Aşa a făcut şi slăbănogul acesta. Un chip de binefacere faţă de el a fost acesta, că i-a curăţit sufletul într-un timp atât de îndelungat, făcându-l să intre, ca într-un cuptor de topit, în fierbinţeala încercărilor. Alt chip de binefacere, nu mai mic decât cel dintâi, a fost acela că (Domnul) i-a stat alături în vremea încercărilor şi i-a dat multă mângâiere. El era Cel Ce-i ţinea, îl îmbărbăta şi-i întindea mâna, nelăsându-i să cadă. Dar când auzi că Dumnezeu îl întărea, nu-i lipseşti pe paralitic de laude, nici pe el, nici pe alt om care a îndurat cu răbdare încercările. De-am fi de mii de ori înţelepţi, de-am fi mai puternici şi mai tari decât toţi, n-am putea rezista nici celei mai mici încercări dacă ne-ar lipsi ajutorul lui Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc eu de noi, nişte oameni de rând, nişte oameni nevrednici de luat în seamă? De-ai fi Pavel sau Petru, de-ai fi Iacov sau Ioan, fără ajutorul de sus eşti biruit uşor, te împiedici, cazi!
De asta şi spune Pavel: Credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiţi încercaţi peste puterile voastre, ci va aduce, o dată cu încercarea, şi scăparea, ca să puteţi răbda! Cu alte cuvinte, Pavel spune aşa: “Dumnezeu nu numai că nu ne lasă să cădem în încercări mai mari decât puterile noastre. Dar chiar în încercările care vin peste noi pe măsura puterilor noastre, chiar în acelea El este lângă noi ca să ne ajute şi să ne întărească, dacă noi mai întâi facem tot ce stă în puterea noastră. De pildă, dacă suntem râvnitori, dacă ne punem nădejdea în El, dacă-I mulţumim, dacă primim totul cu îngăduinţă, dacă răbdăm. Nu numai în primejdiile mai mari decât puterile noastre, dar chiar în cele pe măsura puterilor noastre avem nevoie de ajutorul de sus, dacă vrem să le înfruntăm curajos”. Iar în altă parte Pavel spune: Precum prisosesc patimile lui Hristos în noi, tot aşa prin Hristos prisoseşte şi mângâierea noastră , ca să putem mângâia şi noi pe cei ce sunt în tot necazul, prin mângâierea cu care am fost mângâiaţi noi înşine de Dumnezeu . Prin urmare, Cel Ce l-a mângâiat pe Pavel, Acela a îngăduit ca Pavel să fie dus în încercări.
Uită-te acum câtă purtare de grijă are Hristos faţă de slăbănog, după ce l-a vindecat! Nu l-a lăsat să plece, ci găsindu-1 în templu, îi spune: Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti! Dacă Dumnezeu din ură ar fi îngăduit suferinţa paraliticului, nu l-ar fi scăpat de boală, nici nu l-ar fi întărit pentru viitor.
Dar cuvintele: Ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău arată tocmai acest lucru: că Hristos doreşte să oprească mai dinainte suferinţele viitoare.
A pus capăt bolii, dar n-a pus capăt neliniştii, a izgonit suferinţa, dar n-a izgonit frica, pentru ca neclintită să rămână binefacerea ce i s-a făcut. Aşa face un doctor purtător de grijă!
Nu pune numai capăt bolii, ci-i întăreşte (pe bolnav) şi pe viitor.
Asta a făcut şi Hristos!
Amintindu-i trecutul, i-a întărit pentru viitor sufletul. Pentru că adeseori, o dată cu durerile se şterge şi amintirea durerilor, de aceea Hristos i-a spus slăbănogului: De acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău!, voind să-i rămână necontenit în suflet amintirea suferinţei sale.
Sf Teofan Zavoratul
