În oraşul Osvego, din America, un beţiv a lăsat următorul testament:
„Părinţilor mei le las moştenire mâhnire destulă pentru bătrâneţe.
Fraţilor mei, ruşine şi supărare.
Soţiei mele îi las o viaţă plină de mizerie şi inima bolnavă ce i-am zdrobit-o.
Iar copiilor mei, pe lângă sărăcie şi mizerie, le mai las şi ruşinea că tatăl lor a murit în ticăloşia băuturii“…
Despre fiecare om se spune că are un înger păzitor care-l însoţeşte nevăzut pe tot locul şi-l apără de primejdii.
Şi beţivul are un astfel de „înger păzitor“. Iată-l în chipul de alături. „Îngerul păzitor“ al beţivului este moartea. Acest „înger păzitor“ îl însoţeşte pe tot locul pe cel beţiv.
Acest „îngerpăzitor“ îl aruncă pe cel beţiv în apă, în foc, în zăpadă, în temniţă, în spital, în mormânt şi în iad.
Vai de cei ce şi-au predat viaţa în seama acestui fioros „înger păzitor“.
Un prieten îmi spunea că umblând astă-vară prin Italia, a văzut într-un loc o cârciumă pe care scris: „Al tempo perduto“, adică „La timpul pierdut“.
Potrivită firmă! Cu adevărat vremea cea scumpă ce o petrece omul la birt este o vreme pierdută pentru suflet, pierdută pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Este însă această „vreme pierdută“ un mare câştig pentru împărăţia iadului.
Pr.Iosif Trifa- “Alcoolul duhul diavolului”
