Slabanogul vindecat8 min read

 Purtarea Lui de grijă şi bunătatea Lui se pot vedea nu numai de aici, ci şi din păruta Lui mustrare. Că nu a vorbit în gura mare despre păcatele sale! Da, i-a spus că din pricina lor a pătimit tot ce-a pătimit, dar n-a dat în vileag care-i erau păcatele, nici n-a spus: “Ai păcatul cutare şi cutare!”, nici: “Ai greşit cutare şi cutare!”, ci a arătat asta cu un simplu cuvânt: De acum să nu mai greşeşti!Spunându-i doar atât cât să-i amintească trecutul, l-a făcut mai sârguitor pentru viitor. Hristos ne-a făcut cunoscută răbdarea aceluia, bărbăţia lui şi toată înţelepciunea lui, când 1-a silit să-şi plângă toată suferinţa, când paraliticul I-a vorbit despre râvna lui: până merg eu, altul se coboară înaintea mea , dar nu i-a vădit păcatele lui. Da, după cum noi vrem să stea umbrite păcatele noastre, tot aşa o vrea şi Dumnezeu; mai mult chiar decât noi. De aceea Domnul l-a vindecat în faţa tuturora, dar sfatul şi îndemnul le-a dat îndeosebi. Niciodată Dumnezeu nu strigă în gura mare păcatele noastre, afară doar atunci când vede că nu ne pasă dacă păcătuim mereu.

 

Chiar când spune cuvintele acestea: M-aţi văzut flămând, şi nu M-aţi hrănit; M-aţi văzut însetat, şi nu Mi-aţi dat să beau, apoi le spune pentru veacul de acum, ca să nu mai auzim aceste cuvinte în veacul viitor.
Ameninţă, strigă aici în auzul tuturora, ca să nu ne strige dincolo păcatele în auzul tuturora.
Tocmai pentru aceea a ameninţat cu dărâmarea cetatea Ninive, ca să n-o dărâme. Că dacă ar vrea să facă cunoscute tuturora păcatele noastre, n-ar spune mai dinainte că le va face cunoscute!
Dar aşa, spune mai dinainte că le va face cunoscute, pentru ca, înţelepţindu-ne de frica vădirii lor, dacă nu de frica pedepsei, să lepădăm toate păcatele.
Aceasta se întâmplă şi la botez.La botez omul este adus la scăldătoarea apelor, fără ca Dumnezeu

să facă cuiva cunoscute păcatele lui; darul pe care-1 dă celui botezat îl face cunoscut şi arătat tuturora, dar păcatele nimeni altul nu le ştie decât El şi cel ce primeşte iertarea. Aşa a făcut Domnul şi cu slăbănogul acesta. Vădirea păcatelor o face fără martori; dar, mai bine spus, cuvintele lui Hristos nu-s o vădire, ci chiar o îndreptăţire; Hristos caută să-i arate pricinile suferinţei lui; îi spune, îi arată că nu în zadar, nici fără rost l-a lăsat să sufere atâta vreme; i-a adus aminte de păcatele sale, i-a spus pricina bolii sale: Găsindu-1 în templu, spune Scriptura, i-a zis: “De acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău!” .

Aşadar, pentru că am cules atâtea foloase de la cel slăbănog mai înainte, haide să venim şi la altul, despre care ne vorbeşte Matei. Şi în minele de aur, în acelea se sapă mai adânc, unde se găseşte aur mai mult. Ştiu că mulţi care citesc Evangheliile fără luare-aminte socot că e vorba de unul şi acelaşi slăbănog la toţi cei patru evanghelişti. Dar nu-i aşa! De aceea trebuie să fim cu mintea trează şi cu mare luare-aminte. Cercetarea aceasta nu priveşte lucruri de puţină însemnătate, ci ea, dacă primeşte desluşirea cuvenită, este de folos şi împotriva păgânilor, şi împotriva iudeilor, şi împotriva multor eretici. Că toţi aceştia îi învinuiesc pe evanghelişti că se contrazic, că nu sunt de acord între ei. Dar nu-i aşa, Doamne fereşte! Chiar dacă persoanele pomenite de evanghelişti sunt deosebite, totuşi unul este harul Duhului, care a mişcat sufletul fiecăruia. Iar unde-i harul Duhului, e dragoste, şi bucurie, şi pace; nu-i război, nici ceartă, nici luptă sau ambiţii.
Dar cum vom arăta că nu-i vorba de unul şi acelaşi om, ci de altul deosebit? După multe semne: după timp, după loc, după împrejurări, după zi, după felul vindecării, după venirea Doctorului, după pustietatea în care se găsea cel ce a fost tămăduit.
–  Şi ce-i cu asta?, aş putea fi întrebat. N-au vorbit în chip diferit mulţi evanghelişti şi despre alte minuni?
– Da, dar altceva e să vorbească diferit, şi altceva să vorbească  potrivnic   unul   altuia.
Când   vorbesc  diferit despre unul şi acelaşi fapt, nu-i nici dezacord, nici contradicţie. Dar în istorisirile despre cei doi paralitici, ar fi contradicţie mare dacă nu s-ar dovedi că unul este slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, şi altul este acela despre care vorbesc ceilalţi trei evanghelişti. Şi am să vă dau câteva pilde, ca să vedeţi ce înseamnă să vorbeşti diferit sau să vorbeşti în contradictoriu. Un evanghelist spune că Hristos a purtat crucea ; ceilalţi, că a dus-o Simon Cirineul . Aici nu e contrazicere şi luptă între un evanghelist şi altul.
– Dar cum nu-i contrazicere între a duce crucea şi a nu o duce?
– Nu-i, pentru că s-au întâmplat şi una, şi alta. Când au ieşit din pretoriu, Hristos purta crucea; pe drum a luat-o Simon şi a dus-o el.
Tot aşa şi cu tâlharii de pe cruce. Un evanghelist spune că amândoi Îl ocărau; alt evanghelist, că unul îl ţinea de rău pe celălalt . Dar nici aici nu-i contrazicere.
 – Pentru ce?

 

– Pentru că şi aici s-au întâmplat şi una, şi alta. La început, amândoi tâlharii L-au ocărât; dar mai târziu, după ce s-au făcut semnele acelea, după ce s-a cutremurat pământul, după ce s-au despicat pietrele, după ce s-a întunecat soarele, unul din ei s-a schimbat, s-a înţelepţit, a cunoscut pe Cel răstignit, a mărturisit despre împărăţia Aceluia. Şi ca să nu crezi cumva că schimbarea aceasta s-a făcut prin silnicie şi mânată din afară, şi nici să rămâi nedumerit, evanghelistul îţi arată că tâlharul acesta, chiar pe cruce, îşi păstrase la început răutatea lui de mai înainte; aceasta pentru ca să ştii că, schimbându-se prin propria sa voie şi de la sine, a avut parte de harul lui Dumnezeu, şi aşa a ajuns bun.
Şi sunt în Evanghelii şi alte multe locuri de acest fel, care par că se contrazic; dar nu-i nicio contrazicere între ele, căci s-au întâmplat şi cele spuse de un evanghelist, şi cele spuse de celălalt evanghelist, deşi nu în acelaşi timp; ci un evanghelist a spus ce s-a întâmplat mai înainte, altul, ce s-a întâmplat mai târziu. Aici, cu slăbănogii, lucrurile nu se petrec aşa, ci mulţimea semnelor spuse arată, chiar celor care sunt cu puţină luare-aminte, că altul este slăbănogul despre care vorbeşte Ioan, şi altul acela despre care vorbesc ceilalţi trei evanghelişti. Şi nu mică-i dovada aceasta, ca să arăţi că evangheliştii sunt de acord între ei şi nu se contrazic. Dacă la toţi evangheliştii ar fi vorba de acelaşi om în suferinţă, contradicţia ar fi mare; dar pentru că sunt doi slăbănogi deosebiţi, orice contradicţie dispare.
Haide dar să spunem pricinile care ne fac să susţinem că e vorba de doi oameni deosebiţi.
– Care sunt acestea?
– Un slăbănog este vindecat în Ierusalim, celălalt, în Capernaum; unul la scăldătoarea apelor, celălalt, într-o casă. Iată dovezile date de locul unde s-au făcut vindecările. Unul a fost vindecat în zi de sărbătoare. Iată dovada dată de împrejurări. Unul era bolnav de treizeci şi opt de ani; despre celălalt, evanghelistul nu ne spune nimic. Iată dovada dată de durata bolii. Unul a fost vindecat sâmbăta. Iată dovada dată de ziua tămăduirii. Dacă şi celălalt ar fi fost vindecat sâmbăta, Matei n-ar fi tăcut (asupra ei), nici iudeii care erau de faţă n-ar fi stat liniştiţi. Dacă iudeii s-au mâniat pe Hristos pentru altă pricină, cu toate că nu-1 vindecase pe slăbănog sâmbăta, cu atât mai mult nu s-ar fi oprit de a-L învinui dacă le mai dădea şi sâmbăta prilej s-o facă! La unul Se duce Hristos; Se duce la cel care nu avea nici un om într-ajutor: Doamne, spuse el, om nu am…!  Celălalt avea mulţi prieteni, care I-au coborât prin acoperiş chiar .
Unuia i-a vindecat trupul înaintea sufletului; mai întâi i-a întărit slăbiciunea lui, şi apoi i-a zis: Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti!  Cu celălalt nu se petrec lucrurile aşa, ci mai întâi îi vindecă sufletul – că îi zice: Îndrăzneşte, fiule! Iertate îţi sunt păcatele tale!  – şi apoi îi vindecă paralizia.
 
Prin cele spuse am dovedit deci bine că despre alt slăbănog e vorba la Ioan, şi de altul la ceilalţi trei evanghelişti. Trebuie acum să ne întoarcem la începutul istorisirii şi să vedem cum l-a vindecat Hristos pe unul şi cum l-a vindecat pe altul, şi pentru ce i-a vindecat în chip deosebit; să vedem pentru ce pe unul l-a vindecat sâmbăta, iar pe altul nu l-a vindecat sâmbăta; pentru ce la unul S-a dus El Însuşi, iar pe altul l-a aşteptat să-I fie adus; şi pentru ce unuia i-a vindecat întâi trupul, iar altuia întâi sufletul. 
N-a făcut astfel la întâmplare şi fără rost, că era înţelept şi purtător de grijă. 
Să fim dar cu luare-aminte şi să ne uităm la Cel Ce vindecă! Dacă atunci când doctorii taie sau ard sau, în alt chip, taie de tot sau numai în parte un mădular schilodit sau bolnav, mulţi înconjoară cu înţelegere pe bolnav şi pe doctorul care operează, cu atât mai mult trebuie să facem astfel acum, când şi Doctorul e mai mare, şi boala mai grea, şi e tămăduită nu cu meşteşug omenesc, ci cu har dumnezeiesc. 
Acolo vezi piele tăiată, sânge curgând, carne putredă scoasă afară, simţi mult dezgust de cele ce vezi, dar şi multă compasiune şi întristare nu numai la vederea rănilor, ci şi a durerii celor arşi şi tăiaţi; că nimeni nu-i atât de împietrit, încât să stea lângă cei ce suferă acestea, să-i audă cum se vaită, şi să nu i se rupă inima, să nu se tulbure, să nu i se umple sufletul de tristeţe; cu toate acestea, le îndură pe toate din pricină că doresc să vadă. Aici nu vezi nimic (din toate acestea)! 
Nu se aduce foc, nu se afundă cuţitul în trup, nu curge sânge; bolnavul nu suferă, nu se vaită. Pricina? Înţelepciunea Doctorului, care n-are nevoie de niciunul din aceste mijloace din afară, ci e o singură cale îndestulătoare. E de ajuns numai porunca Doctorului, ca să se pună capăt tuturor suferinţelor.
 
Lucru de mirare nu-i numai acesta, că vindecarea se face cu atâta uşurinţă, ci şi acela că se face fără durere. Domnul nu pricinuieşte durere celor pe care-i vindecă. Aşadar, pentru că e mai mare minunea, mai mare vindecarea, iar plăcerea celor care privesc este lipsită de orice tristeţe, haide să fim cu luare-aminte la chipul în care vindecă Hristos. 
 
Şi intrând în corabie, a trecut şi a venit în cetatea Sa, şi iată, I-au adus Lui un slăbănog care zăcea în pat; şi văzând Iisus credinţa lor, a zis slăbănogului:”Îndrăzneşte, fiule, iertate îţi sunt păcatele!”  Aceştia care 1-au adus pe slăbănog sunt mai slabi în credinţă decât sutaşul, dar mai tari decât slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda. Sutaşul nici n-a chemat pe Doctor, nici n-a dus bolnavul la Doctor, ci s-a apropiat de Hristos ca de Dumnezeu şi a spus: Zi numai cu cuvântul, şi se va tămădui sluga mea!
 
 Aceştia nu L-au chemat pe Doctor în casa lor – şi în această privinţă sunt asemenea în credinţă cu sutaşul -, dar l-au adus pe bolnav la Doctor, şi în această privinţă sunt mai slabi în credinţă, că n-au spus: Zi numai cu cuvântul! Aceştia sunt apoi mai tari în credinţă decât slăbănogul de la scăldătoare. Acela a spus: Doamne, om nu am ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa! ; dar aceştia ştiau că Hristos nu are nevoie de nimic: nici de apă, nici de scăldătoare, nici de altceva asemenea. 
 
Cu toate acestea, Hristos a scăpat de boală nu numai pe sluga sutaşului, ci şi pe fiecare dintre cei doi slăbănogi, şi n-a spus: “Pentru că ai credinţă mai mică, vei dobândi şi vindecare mai mică!”, ci a slobozit cu laude şi cununi pe cel ce arătase mai mare credinţă, zicându-i: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă!  , iar pe cel care avusese credinţă mai mică decât sutaşul nu 1-a lăudat, dar nu 1-a lipsit de sănătate, după cum nu 1-a lipsit de sănătate nici pe cel care nu arătase niciun fel de credinţă. Ci, după cum doctorii vindecă pe bolnavi luând de la unii o sută de galbeni, de la alţii jumătate, de la alţii mai puţin, iar de la alţii nimic, tot aşa şi Hristos: a primit de la sutaş multă şi nespusă credinţă; de la slăbănogul adus de cei patru inşi, mai mică, iar de la cel de la scăldătoare, nici umbră de credinţă; cu toate acestea, pe toţi i-a vindecat.
– Dar pentru ce a învrednicit de binefacerea Sa şi pe cel care nu arătase niciun pic de credinţă?
Pentru că nu din pricina trândăviei lui, nici din pricina nepăsării lui sufleteşti nu arătase credinţă, ci din pricină că nu-L cunoştea pe Hristos, din pricină că nu auzise de nicio minune, mare sau mică, de-a Lui. De asta a şi dobândit iertare. La asta face aluzie evanghelistul când spune: Că nici nu ştia Cine este  . L-a cunoscut după chip numai când L-a văzut a doua oară.
 
Sf.Teofan Zavoratul
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments