Experienţa celor care postesc arată că atenţia la mâncare se păstrează şi în perioadele de dulce. Obişnuit cu mâncărurile uşoare din post, corpul va dori o trecere progresivă şi atentă la mâncărurile de dulce, ceea ce ne va face atenţi în continuare să avem pe masă garnituri de legume şi la desert fructe. Cu siguranţă cei care de obicei postesc, au un regim de viaţă mai sănătos şi în restul anului.
Spunea cineva „postul m-a învăţat să mănânc ca să mă hrănesc, nu ca să mă simt bine, m-a învăţat să mănânc ca să trăiesc, nu să trăiesc ca să mănânc”. Este şi aceasta o formă de schimbare a mentalităţii care, exersată, duce la debarasarea de dorinţa de a mânca „ceva bun”, de a visa cu ochii deschişi la delicii culinare care se corelează de multe ori cu carenţe sau probleme emoţionale, stres etc.
Postitorul dă dovadă de mai mult autocontrol şi depăşeşte dilema multor familii: nu mai ştim ce să mâncăm, nu ne mai place nimic. Când orice poftă este imediat satisfăcută, când magazinele se întrec în oferte apetisante, este uşor a cădea în capcana pântecului fiind în final nemulţumit, nefericit, mereu în căutarea acelui „altceva”.
Dacă am privi mai adânc în suflet am conşteintiza că hrana pe care o căutăm este cea spirituală, că atunci când suntem fericiţi nu ne mai trebuie nimic din ale gurii, din ale lumii.
Prin păcat ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi am început a crede că putem trăi doar cu hrană materială.
Ori postul exact acest lucru ni-l aminteşte, că de fapt nu suntem făcuţi pentru hrana materială, ci pentru Dumnezeu.
„Din această cauză, mai întâi de toate avem nevoie de o pregătire duhovnicească pentru efortul postirii. Aceasta se realizează prin cererea noastră de ajutor către Dumnezeu.
Ar trebuui să postim pentru Dumnezeu. Trebuie să redescoperim trupul nostru ca templu al prezenţei Lui.”
Pr Alexander Schmemann – Postul cel Mare