Postul şi mentalitatea

Experienţa celor care postesc arată că atenţia la mâncare se păstrează şi în perioadele de dulce. Obişnuit cu mâncărurile uşoare din post, corpul va dori o trecere progresivă şi atentă la mâncărurile de dulce, ceea ce…

Citeste articolul

Relaţiile intime şi postul

Postul înseamnă abţinere; de la anumite mâncăruri, de la anumite băuturi, de la a face răul şi a răspunde răului cu rău, dar şi de la plăcerile senzuale, distracţii şi chefuri, aşadar, şi de la relaţiile…

Citeste articolul

Ajută-ne Doamne să postim!

Postul Mare îmi este mie cel mai drag dintre posturi.  Mi-e drag pentru că mă ajută să mă gândesc mai mult la Patimile Domnului nostru Iisus Hristos.  Mi-e drag pentru că îmi aminteşte de păcatele mele…

Citeste articolul

Despre cunoaşterea voii lui Dumnezeu

Omul este zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi este chemat la plinătatea nemijlocită a împărtăşirii cu Dumnezeu, iar în virtutea acestui fapt, toţi, fără excepţie, ar trebui să meargă pe această cale; însă experienţa…

Citeste articolul

Cautarea voii Lui Dumnezeu

Sfântul Siluanspunea: “Este bine ca întotdeauna şi în toate să căutăm călăuzire de la Dumnezeu, ce şi cum trebuie să facem sau să grăim.”  Cu alte cuvinte, în fiecare situaţie în parte datori suntem să căutăm…

Citeste articolul

Ce-ar fi bărbatul fără femeie?

  Nimic bun.  Acesta este răspunsul scurt,clar și biblic, la întrebarea de mai sus. N-ar strica să cugetăm un pic asupra rolului pe care femeia îl are în viața bărbatului: complementaritatea.   Două femei sunt esențiale…

Citeste articolul

Vorbiti cu Dumnezeu ?

„Dumnezeu Se sălăşluieşte în noi…” Relaţia ta cu Dumnezeu – dacă ai simţit că ţi-a răspuns Dumnezeu – este o legătură specială, care nu poate fi explicată. Oricât aş încerca să definesc credinţa, rugăciunea, mila lui…

Citeste articolul

Cuvant la ziua de 8 martie

Aseară la ştiri se spunea despre o şcoală din Bucureşti că au avut iniţiativa ca fiecare copil să scrie o scrisoare către mama lui pentru ziua de 8 martie şi să se adune toţi într-un anume…

Citeste articolul

Gânduri în Postul Mare

Pentru noi cei care permanent ne rotim împrejurul axei „vechi-testamentară”, evitând de fiecare dată o închinare în Duh și Adevăr, Biserica ne rânduiește perioade premergătoare Postului și Sărbătorilor Împărătești. Ce nu observăm noi e că prin…

Citeste articolul

Cum sa facem milostenie

Se poate întâmpla să nu avem mijloace materiale prisositoare pentru binefaceri, însă în vremea noastră este nevoie nu atât de această bogăţie, cât de bogăţia inimii, de darurile milostivirii noastre, împreună-simţirii şi rugăciunii noastre lăuntrice.  …

Citeste articolul

Duminica infricosatoarei Judecati

Evanghelia iubirii se incheie cu infricosatoarea Judecata!  Domnul Hristos este Dumnezeul Iubirii si iata, incheie istoria lumii, istoria tuturor popoarelor cu infricosatoarea Judecata. Va judeca toate popoarele si pe fiecare om in parte (2 Timotei 4,1;…

Citeste articolul

Anastasia- prunc mort prematur

“Ma numesc Anca si am cateva nelamuriri legate de sufletul pruncilor botezati si decedati. Am aceste nedumeriri (pana acum am citit multe carti ale Sfintilor Parinti) de cand fetita mea a murit la patru zile de…

Citeste articolul

Cum poţi fi mântuit ?

„Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Iisus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit” (Romani 10, 9).    Adevărata credinţă, credinţa care mântuieşte, se îndreaptă…

Citeste articolul