Daca omul nu cauta pacea si sfintenia, nu se mantuieste15 min de citit

Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! (Marcu II, 5)
       Frati crestini,
       Dupa cum observam din Sfanta Evanghelie de astazi, daca pe fata pamantului exista fel de fel de suferinte, boli si necazuri, cauza este numai pacatul. Omenirea este slabanogita de o multime de pacate intocmai ca bietul slabanog din Evanghelia de astazi. Cei mai multi oameni nu s-au spovedit din copilarie, iar altii nu s-au spovedit niciodata cum trebuie si astfel nu au primit iertare.
       Slabanogul de care ne-a vorbit Sfanta Evanghelie, indata dupa ce a primit iertarea pacatelor de la Domnul Hristos, a luat si putere tamaduitoare, deoarece vedem ca s-a intarit, luandu-si patul in spate si mergand vesel la casa sa. Crestinii nostri nu cunosc greutatea pacatului, nu stiu cum sa se spovedeasca si nici nu stiu cat de importanta si necesara este taina marturisirii sau spovedaniei, cum ii mai zicem. Iata de ce oamenii implinesc taina spovedaniei formal si nu fac pocainta adevarata pentru iertarea pacatelor.

 

       Sunt unii care traiesc in vrajba cu vecinii, fratii, cunoscutii, cumnatii, sunt deci oameni carora le place cearta si galceava. Cand se apropie timpul de spovedanie si de impartasanie, cauta sa se impace, insa dupa ce a trecut putin timp de la impartasanie, iarasi cauta raca si dusmanie, si asa o tin multa vreme. Toti acestia sa nu creada ca-L inseala pe Dumnezeu. O mare pedeapsa ii asteapta chiar aici, caci primesc foc in gura lor la impartasanie si nu vor scapa nici de dreapta judecata a

lui Dumnezeu.

       Daca omul nu cauta pacea si sfintenia, nu se mantuieste. De aceea zice Mantuitorul: ,,De veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta greselile voastre. Iata conditia iertarii pacatelor. Nu putem trece peste aceste cuvinte ale Mantuitorului; nu putem inchide ochii sa nu vedem cu ce fel de legaturi ne-a legat, ca sa putem primi iertarea pacatelor, aceasta facandu-se fie prin taina sfintei spovedanii, fie prin rugaciunile si faptele bune ale noastre pe care le facem.
       Toata stradania demonilor este insa parca indreptata impotriva noastra, ca sa nu fim nici unul scutiti de a nu cadea in acest pacat de invrajbire, de manie si cearta cu cineva. Parca mai mult ca oricand aceste rautati s-au inmultit. E frecventa dusmania dintre parinti si copii, dintre frati si rudenii, dintre soti si, nu mai vorbim, dintre vecini si straini. Trebuie sa stim ca, oricat de mare ar fi paguba materiala pe care ne-o fac cei care ne dusmanesc, nu exista iertare nici chiar la spovedanie, daca nu ii iertam din toata inima.
       Pentru aceea, frate si sora, daca ai vrajba cu cineva, intai sa te impaci imediat, ca altfel nici o rugaciune sau fapta buna, sau vreun prinos adus la altar nu e primit inaintea lui Dumnezeu; nu te poti impartasi cu Sfintele Taine si nici rugaciunea Tatal nostru n-ai s-o poti spune, caci atunci cand zici ,,si ne iarta noua precum si noi iertam gresitilor nostri, iti ceri singur osanda de la Dumnezeu, fiindca ceri sa-ti ierte precum si tu ierti, iar daca tu nu ierti si tii dusmanie, ura, nici Dumnezeu nu te va ierta. Domnul zice sa iertam de 70 de ori cate 7 intr-o zi celor ce ne gresesc. Aceasta inseamna sa iertam la infinit, asa cum Dumnezeu ne iarta noua cand ne intoarcem cu adevarata cainta si hotarare de a nu mai gresi. Suntem datori si noi sa iertam la infinit tuturor acelora care ne gresesc si mai ales atunci cand ei vin sinceri si cu durere in suflet si ne cer iertare. Daca ei nu inteleg ca atunci cand ne gresesc trebuie sa vina cu parere de rau sa ne ceara iertare, noi, care suntem crestini si cunoastem mai mult, trebuie totusi sa-i iertam din toata inima, caci ei nu stiu ce fac; nu numai sa-i iertam, dar noi sa le cerem lor iertare, ca in felul acesta ei se umilesc si se imblanzesc.
       Daca ei nu inteleg lucrul acesta si ne iau in ras sau, si mai rau ne tulbura, desi ei sunt vinovati, datoria noastra de buni crestini cere ca noi sa le facem bine si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea lor, ca iarasi zice Domnul: ,,Sa iubiti pe vrajmasii vostri si sa faceti bine celor ce va urasc pe voi!. Insusi Mantuitorul s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce, zicand: ,,Parintele Meu, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!. Daca vom tine seama de aceste cuvinte sfinte ale Mantuitorului, vom primi iertare de la Dumnezeu .
       Dumnezeu nu ne da iertarea direct, ci prin Taina Sfintei Spovedanii, pe care trebuie s-o facem sub epitrahil, inaintea unui preot duhovnic. Aceasta Sfanta Taina a fost mai inainte proorocita de Duhul Sfant prin unii prooroci ai Vechiului Testament . Iata ce spune Dumnezeu prin proorocul Ezechiel: ,,Spune-le pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea, pentru ce vreti sa muriti in pacat, voi, casa lui Israel, voi, crestinilor?
       Prin proorocul Osia, zice: Intoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tau, caci ai cazut prin nelegiuirea ta, adu cuvinte de cainta si intoarce-te la Domnul. De vom citi psalmii lui David, vom vedea ca acolo se vorbeste de iertare prin pocainta si pocainta consta in intoarcerea la Domnul Hristos si la invatatura Evangheliei Sale; intoarcerea de la calea rea la cea buna , adica pe calea Bisericii.
       Pocainta consta in a fugi de calea cea larga a desfatarilor si a umbla pe calea cea stramta si necajita. Pocainta consta in parerea de rau si cainta pentru pacatele facute, hotarandu-te sa nu mai faci. Pocainta consta in marturisirea pacatelor la preot, asa cum vedem in Sfanta Scriptura, ca dupa ce a inviat din mormant, Domnul Hristos a venit in mijlocul ucenicilor si le-a zis: „Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi. Pilde de iertare a pacatelor prin spovedanie la preot, avem destule in Sfanta Scriptura; spre exemplu: intoarcerea fiului risipitor sau neosandirea femeii care a fost prinsa in preacurvie.
       Mai pe scurt, Domnul Hristos spune ca a venit sa caute oaia cea ratacita, a venit sa mantuiasca pe cei pacatosi care se pocaiesc, ca nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Tot un fel de spovedanie e si trimiterea celor 10 leprosi, pe care i-a vindecat, sa se arate preotilor. Sfantul Ioan Botezatorul, inainte de a boteza in apa Iordanului, ii punea pe cei care veneau sa-si marturiseasca pacatele, adica ii spovedea.
       Mai inainte, in Legea Veche, pana la marii prooroci inspirati de Dumnezeu ca sa vorbeasca despre pocainta si iertarea pacatelor, in Legea lui Moise nu exista pocainta, ci razbunare impotriva pacatosului. Caci asa scria in Legea lui Moise: ,,moarte pentru moarte, si chiar de la altar sa fie scos ucigasul si sa fie omorat. Viata pentru viata, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte si asa mai departe. Cine muncea sambata, spre exemplu, chiar daca promitea ca nu mai face, nu era iertat. Daca desfrana cineva, fara discutie trebuia omorat. Asa era de aspra Legea cea veche a lui Moise.
       In legea cea noua a lui Hristos, a Evangheliei, totul e schimbat. Dumnezeu a trimis pe Ioan Botezatorul mai inainte, ca sa strige: ,,Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor, faceti roade vrednice de pocainta! Cu toate ca idealul credintei noastre crestine este ca nimeni sa nu pacatuiasca, omul este insa neputincios si foarte lesne se lasa amagit de vrajmasii mantuirii sufletului, care sunt: trupul, lumea si diavolul. De aceea a lasat Domnul Hristos aceasta porunca a marturisirii pacatelor.
       Spovedania se face la reprezentantii lui Hristos, la ucenicii Lui, care sunt preotii si arhiereii. Crestinii ortodocsi trebuie sa se spovedeasca la arhiereii si preotii duhovnici care au acest dar. Ereticii si multi necredinciosi plini de mandrie se ridica impotriva spovedaniei sustinand marturisirea directa, lui Dumnezeu, motivand ca preotul duhovnic este si el un om pacatos. La altii intervine sentimentul rusinii si-l evita pe preotul duhovnic, iar unii judeca usor, sustinand ca nu au pacate grele.
       Oamenii patimasi intotdeauna au iubit intunericul noptii, ca la adapostul intunericului sa poata savarsi faradelegea fara grija ca-i poate vedea cineva. Acestia sunt la fel ca fiarele salbatice, care dupa ce se innopteaza pleaca sa pradeze, iar cand se lumineaza de ziua se retrag in culcusurile lor. Asa si cu oamenii patimasi: nu sufera Evanghelia, lumina credintei, invatatura sanatoasa, ci stau in intunericul pacatelor. Noi, oamenii, traind in aceasta viata, nu se poate sa nu gresim cu ceva; daca nu inaintea oamenilor, inaintea lui Dumnezeu sigur suntem plini de pacate. Cine zice ca nu are pacate face un indoit pacat, caci il face pe Dumnezeu mincinos, fiindca numai El este fara pacat.
       A marturisi, a spovedi pacatele, este o virtute, o biruinta a omului impotriva eu-lui sau, impotriva mandriei care este de la diavolul; este una din marile virtuti ale faptelor bune. In clipa cand ai primit iertare sub epitrahil de la preot, pacatele spuse cu cainta, cu lacrimi, se sterg din catastifele demonilor. Daca nu spui unul din pacate, dintr-un oarecare motiv, ti se dubleaza si celelalte si te faci mai rau ca la inceput; ori le spui pe toate, ori mai bine nu te spovedi de forma. De aceea preotul duhovnic este dator sa aminteasca omului care a venit la spovedanie cuvintele sfintilor parinti din molitfelnice: ,,Iata, fiule Hristos este de fata, nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate cate ai facut ca sa primesti iertare de la Domnul. Iata, si sfanta lui icoana este inaintea noastra, iar eu sunt numai un martor ca sa spun inaintea Lui toate cate mi-ai marturisit, iar de vei ascunde de mine ceva, sa sti ca toate pacatele indoite le vei avea. Ia seama, asadar, sa nu te intorci de la doctor nevindecat.
       Vrajmasul diavol invata pe oameni sa nu-si marturiseasca pacatele lor inaintea preotului. Asa i-a invatat si pe primii oameni, Adam si Eva, sa pacatuiasca, sa manance din pomul oprit. Cazand in pacat, Adam si Eva au fost constransi a-L minti pe Dumnezeu. Iata ce zice Sfanta Scriptura: ,,Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin rai, Adam si femeia lui s-au ascuns de la fata Domnului!
Dovedit ca a mancat din pomul oprit, si astfel cunoscand ca este gol, Adam a dat vina pe femeie, iar femeia pe sarpe. Domnul Dumnezeu a aruncat blestemul asupra sarpelui, iar femeii i-a zis: ,,Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea nasterii; in dureri vei naste copii, atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani.Lui Adam i-a zis: ,,Pentru ca ai ascultat de femeia ta si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci, blestemat va fi pamantul pentru tine… In sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta pana cand te vei intoarce in pamantul din care ai fost luat, caci pamant esti si in pamant te vei intoarce.
       Iata, frati crestini, primul blestem aruncat de Dumnezeu asupra lumii. Observam ca Dumnezeu a plecat cu blestemul de la cel care a fost pricina pacatului, de la sarpe. Pe sarpe l-a blestemat intai, apoi a trecut la femeie, iar apoi la Adam, ca sa ne invete ca mai mare pacat are cel care face pe altul sa pacatuiasca. Diavolul, dupa ce-i invata pe oameni sa pacatuiasca, nu-i lasa sa se spovedeasca cum trebuie. La spovedanie fiecare paraste pe celalalt: sotia pe barbat, barbatul spune ca femeia l-a facut sa zica, parintii pe copii si asa mai departe.
       Cu acestea nu facem nimic, iar blestemul nu-l curmam de la noi decat printr-o spovedanie sincera, cu cainta, fara ocol. De aceea crestinul este dator sa faca trei feluri de marturisiri ale pacatelor in viata lor. Mai intai trebuie a ne marturisi vina pacatelor noastre inaintea lui Dumnezeu, direct prin rugaciunile ce trebuie sa ni le facem zilnic, prin psalmul 50, unde se aminteste de pacat, psalmii 3 si 87, precum si alte rugaciuni. A doua marturisire trebuie facuta catre oamenii din jurul nostru; adica sa nu le spunem niciodata ca suntem buni sau drepti, ci mari ticalosi in fata lui Dumnezeu, caci de aceea zice apostolul Iacov: ,,Marturisiti-va unii altora pacatele, plangeti-va pacatele unii altora!
A treia marturisire a pacatelor trebuie facuta catre episcopi sau preotii duhovnici, pastratorii cheilor imparatiei cerurilor, reprezentantii autorizati ai lui Hristos pe pamant.
       Aceste porunci, ca si toate celelalte, nu sunt grele de implinit. Dar, cum am spus, diavolul sta de capul omului, indemnandu-l sa nu-si marturiseasca pacatele niciodata, iar daca o face, sa o faca incomplet. Il indeamna pe om sa faca pacate multe si cu nerusinare. Cand merge sa le spovedeasca ii da rusine sa nu le poate spune. De aceea acesti oameni se aseamana cu unii care oricat ar sta pe fundul apei nu simt greutatea noianului de apa ce sta deasupra lor; daca sunt scosi pe uscat si le pui 50-60 kg de apa In spate nu pot suferi povara.
       Asa sunt acestia care sunt cufundati in adancul faradelegilor. Ei nu simt greutatea pacatelor, dar cand se intorc la Domnul Hristos cu inima smerita si fac un pacat cat de mic, ii mustra constiinta si nu pot suferi pana cand nu se spovedesc la preot. Pe multi, din cauza rusinii de a marturisi pacatele la preot, i-a apucat moartea in pacate grele iar acum se afla in temnitele iadului, in focul vesnic, in chinuri. Acolo au vazut ei paguba nemarturisirii pacatelor si acolo striga cu tipete mari, ca bogatul din Evanghelie, dar e prea tarziu.
       Noi, care vrem sa ne mantuim din vapaia focului vesnic, sa lasam rusinea la o parte, fratilor, si sa alergam dupa iertarea pacatelor pana nu ne mutam din viata aceasta trecatoare, caci nu stim ziua si ceasul cand ne va chema Domnul. Nu se poate pocainta fara marturisire si fapte bune si nici spovedanie fara pocainta si fapte bune; caci toate acestea trei sunt legate intre ele.
       Sectantii si multi crestini nestiutorifac putina pocainta, tinand post, fac rugaciuni, mai fac milostenii, dar nu vor sa se spovedeasca la preot. De aceea pierd si osteneala postului si a faptelor bune pe care le-au facut. Poate omul sa-si dea viata averea de pomana, sa faca toate faptele bune posibile, daca nu se spovedeste la preotul duhovnic, tot in iad se duce, cu toate faptele lui bune. Asa inteleg sectantii, rataciti, cei care s-au despartit de biserica si de preot, ca e suficient sa aiba credinta si nu le trebuie preot si nici spovedanie.
       Unii crestini se spovedesc mai rar, altii mai des, dar preotii nu le dau canon pentru pacatele lor si nici ei nu fac nici un fel de pocainta. Nu postesc, nu se roaga, nu fac milostenii, fiind si ei tot in pericol sufletesc. De aceea vin peste ei canoane de ispasire a pacatelor in diferite chipuri, canoane de la Dumnezeu. Aceste canoane consta in mari suparari, in boli, inchisori, paguba, moarte in familie si fel de fel de suferinte. Nimeni sa nu se insele ca daca a facut pacate si nu le-a spovedit va putea fi iertat, facand fapte bune sau platind slujbe pentru ele. Ascultati dintr-o carte veche a Bisericii un astfel de caz.
          Din Sfanta Scriptura vom aduce cateva marturii, care ne arata cum trebuie sa fie spovedania noastra. Ne vom referi la doi apostoli dintre cei 12: Iuda care l-a vandut pe Domnul pe 30 de arginti si Petru care s-a lepadat de El de trei ori. Petru a primit iertare si s-a facut iarasi prieten al lui Hristos, iar Iuda a ramas neiertat si s-a spanzurat, lasandu-si ticalosul trup atarnat de o craca, iar sufletul in chinuri vesnice cazand in deznadejde. Pentru ce a ramas Iuda neiertat? Ce trebuia sa faca? Trebuia oare sa-si spovedeasca greseala? Da, dar a marturisit-o si pe fata a spus: ,,Am gresit vanzand sange nevinovat! Pe langa aceasta, a intors inapoi si cei 30 de arginti, pe care i-a aruncat in templu in fata arhiereului. Atunci ce n-a facut Iuda ca sa fie iertat de Domnul? El n-a facut pocainta, frati crestini, pocainta adevarata, nu s-a cait inaintea Domnului, n-a plans cu lacrimi pacatul ci a cazut in deznadejde. El a dat vorbe si bani, asa cum majoritatea crestinilor nostri se spovedesc numai cu gura, spunand fel de fel , dar numai adevaratele lor pacate nu le spun inaintea duhovnicului. Palavragesc fel de fel, mai ales femeile, si socotesc ca daca platesc cu bani la spovedanie va veni si iertarea de la Dumnezeu.
        Nimeni sa nu se insele, ca fara spovedanie curata si dreapta inaintea duhovnicului, nu este mantuire. Straina si mincinoasa a fost spovedania lui Iuda; adevarata marturisire a fost a lui Petru, care dupa ce si-a cunoscut greseala, a iesit din casa lui Caiafa unde se lepadase de trei ori de Hristos si a plans cu lacrimi amare.
   Rugaciune
       Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, primeste marturisirea noastra, deschide mintea si inima tuturor celor ce au ascultat si vor asculta aceste cuvinte, ca nici unul sa nu fie inselat de diavol. Da-ne tarie si putere si fa-ne ca sa ne marturisim drept si cu pocainta inaintea fetei tale, ca sa fim si noi partasi imparatiei cerurilor si sa ne mantuim impreuna cu toti crestinii si sfintii in vecii vecilor. Amin.

 

Pr.Visarion Iugulescu
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments