Cum sa facem milostenie2 min read

Se poate întâmpla să nu avem mijloace materiale prisositoare pentru binefaceri, însă în vremea noastră este nevoie nu atât de această bogăţie, cât de bogăţia inimii, de darurile milostivirii noastre, împreună-simţirii şi rugăciunii noastre lăuntrice.
 
 O, dacă ne-am iubi câtuşi de puţin unii pe alţii întru Hristos, dacă am avea împreună-simţire unii faţă de alţii, dacă ne-am respecta cu adevărat, atunci s-ar găsi căi şi mijloace ca să ne întrajutorăm – şi atunci raiul ar începe încă de aici, de pe pământ, şi nu ne-ar mai fi frică să murim.
 
Dar de ce nu ne iubim unii pe alţii? 
Fiindcă nu-L iubim pe Dumnezeu. 
Neiubindu-L pe Dumnezeu, nu îl putem iubi nici pe aproapele. 
Iar pe Dumnezeu nu-L iubim fiindcă avem credinţă slabă. 
De asta nu-L simţim pe Dumnezeu în inima noastră, de asta nu trăim în El şi nu-L cunoaştem, fiindcă citim puţin Evanghelia şi nu înţelegem în Dumnezeu toate întâmplările şi lucrurile din viaţa noastră, nu înţelegem că toate ne sunt trimise prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
 
Trec zile, săptămâni, iar de Dumnezeu uneori nici nu ne amintim, nu medităm la viaţa noastră, nu ne înmuiem inima – iar inima pe care n-o încălzeşte dragostea de Dumnezeu va fi rece şi faţă de aproapele, şi în locul dragostei se va cuibări în ea vrăjmăşia, în locul milei şi al dorinţei de a ajuta – ura, bucuria răutăcioasă. 
Atunci ne pregătim singuri osânda viitoare: Judecata este fără milă pentru cel ce n-a făcut milă (Iac. 2, 13).
 
Două porunci de temelie ni s-au dat: prima e dragostea de Dumnezeu, a doua – dragostea de aproapele (v. Mc. 12, 30-31).
 
Cine este aproapele nostru? 
 
Toţi cei cu care trăim, muncim, ne întâlnim, care au nevoie de dragostea noastră, de ajutorul nostru, de rugăciunile noastre. 
Potrivit credinţei noastre creştineşti, suntem cu toţii fraţi şi surori, alcătuind o singură familie în Hristos. 
Nimeni nu ni-i străin, în spatele fiecărui aproape al nostru stă Hristos însuşi. Dacă nu arătăm dragoste aproapelui, n-o arătăm nici lui Hristos. 
Domnul însuşi ne-a vorbit despre asta foarte simplu şi limpede, în cuvintele pe care le-am ascultat şi noi astăzi la Liturghie.
 
Deci, să ne amintim întotdeauna aceste spuse ale Mântuitorului. Să îl rugăm să dea viaţă inimilor noastre prin dragostea de oameni. 
 
Să-I cerem să ne dăruiască „pocăinţă mai înainte de sfârşit” şi „răspuns bun” la cea de-a Doua şi Slăvită a Lui venire, ca să auzim cuvintele aducătoare de fericire: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost gătită vouă de la întemeierea lumii. 
 
Amin.
 
Sf.Luca al Crimeei

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments