… CINE MĂ URMEAZĂ, NU VA UMBLA ÎN ÎNTUNERIC7 min read

Tot ce este în afară de lumină este întuneric,
tot ce este în afară de bine este rău,
tot ce este în afară de Adevăr este minciună,
căci tot ce este în afară de Hristos este în satan!
Nu poţi fi decât în una din aceste două stări.

 

Raiul este Prezenţa lui Dumnezeu.
 Adică prezenţa Luminii, a Bucuriei, Dragostei, Păcii, Înţelepciunii, Armoniei, Vieţii şi Fericirii veşnice.
Iadul este lipsa lui Dumnezeu. Adică lipsa Luminii (întunericul).
Lipsa Bucuriei (chinul).
Lipsa Dragostei (ura).
Lipsa Păcii (vrăjmăşia).
Lipsa Înţelepciunii (prostia).
Lipsa Armoniei (zavistia).
Lipsa Vieţii (veştejirea).
Lipsa Fericirii (nefericirea veşnică).
Cine urmează deci pe Hristos va trăi totdeauna în ceea ce este din Lumină, din Bucurie, din Pace…, va avea roadele Duhului Sfânt şi va umbla în acestea. Aceasta înseamnă a-L urma pe Hristos. Şi toată fericirea stă tocmai în asta.
Ştiinţa a descoperit că tot Sistemul Creaţiunii este orânduit în chip desăvârşit. Soarele nostru are o familie de planete, de „copii“ ai săi, pe care îi hrăneşte şi-i luminează, păstrându-le viaţa. 
Toate aceste planete sunt sateliţii săi, care îl urmează pe el oriunde merge.

Soarele nostru nu stă pe loc, cu toate că pare nemişcat; aleargă în Nemărginit, pe calea pe care i-a rânduit-o Tatăl, Făcătorul său, cu o iuţime nebănuită.
Dacă am putea sta undeva de-o parte, în afară de sistemul său, l-am vedea, întâi, ca pe un mic punct luminos, abia zărit, care, venind spre noi, creşte-creşte, repede-repede…
şi, cât am număra până la cinci, ar deveni un uriaş glob strălucitor care ar trece ca un fulger, vâjâind, pe lângă noi…,
iar apoi, micşorându-se tot atât de repede, în câteva clipe nu l-am mai vedea deloc.
Şi aşa merge veşnic!…
De unde vine şi încotro merge – nimenea nu ştie!
Vine din Nemărginit şi se duce tot în Nemărginit.
Vine din Veşnicie şi se duce tot în ea.
Vine din Dumnezeu şi se duce tot în El şi toţi sateliţii săi urmează Soarele cu o ascultare desăvârşită, păstrându-şi fiecare locul şi starea care le-a fost rânduită de la Început.
Numai aşa se pot ei bucura de lumina şi de binefacerile soarelui.
Dacă ar fi unul care n-ar mai vrea să urmeze soarele, acela ar cădea şi ar rămâne în întuneric. Căci soarele luminează numai pe cei care îl urmează pe el. Numai urmându-l pe el, „copiii“ lui, sateliţii lui, rămân în lumina sa. Fiindcă lumina sa merge cu el şi va rămâne numai unde este el.
Tot aşa este şi cu Hristos! Lumina Lui rămâne acolo unde este El şi merge unde Se duce El. Cine Îl urmează pe El este mereu în lumina Lui.
Dacă cineva ar porni de la răsărit cu un avion care ar putea zbura neîntrerupt cu viteza ceasului, pornind dintr-un punct o dată cu răsăritul soarelui şi mergând spre apusul lui cu aceeaşi viteză, el n-ar mai vedea noaptea niciodată; urmând mereu soarele, zburătorul ar fi mereu în lumina soarelui.
Şi oricât ar merge aşa, el ar fi mereu în soare.
Noaptea l-ar ajunge numai când s-ar opri, ca să nu mai urmeze soarelui.
Cu Soarele-Hristos este tot aşa!
Credinciosul care a venit la Hristos, trebuie să-L urmeze neobosit şi neabătut, pe calea şi în locul unde a fost aşezat de la început, în Hristos.
Cine este un „satelit“ care merge pe unde singur el vrea şi cum lui singur îi place, acela, neascultând de rânduiala fa-miliei în care s-a născut, curând se va prăbuşi, nimicindu-se. Orice mărime ar fi avut el.
Ascultarea este prima condiţie a rămânerii în lumină, iar a doua condiţie este mişcarea. Adică lucrarea, alergarea, osteneala, în lumină şi prin ea.
Prin acestea trăieşti, luminezi şi rodeşti.
Cine vrea să rămână în Hristos, acela trebuie să-L urmeze pe Hristos pe unde merge Hristos, nu pe unde ar vrea el, omul.
Trebuie să umble după Iisus, căci El nu stă pe loc. Cum nu stă pe loc soarele. Cum nu stă pe loc nimic, nici din lumea văzută, nici din cea nevăzută, aşa nu stă pe loc Domnul Iisus, ci El luminează şi este viu.
Fiindcă nimic nu este mort, ci, pentru Dumnezeu, totul e viu (Luca 20, 38).
Atâta vreme cât credinciosul este al lui Hristos, cât are Duhul Lui (Rom. 8, 1),
cât umblă pe urmele Domnului (1 Cor. 11, 1),
cât trăieşte în Hristos (Filip. 1, 21),
cât rămâne în învăţătura pe care a avut-o de la început (1 Ioan 2, 24),
cât rămâne în adunarea de la început (Evrei 10, 25)
şi în biserica sa (Mat. 18, 17),
şi în frăţietatea sa, şi în legământul său,
ascultător şi credincios în tot ceea ce este în pacea şi în sfinţirea cerută şi dată de Dumnezeu, atâta vreme credincio-sul este în Dumnezeu. Şi are viaţă din El.
Dar îndată ce nu mai urmăreşte aceste lucruri, el nu-L vede pe Dumnezeu. Adică rămâne în urmă şi cade în noap-tea şi în întunericul păcatului, cade în lipsa lui Dumnezeu, în neascultare de El.
De aceea Sfântul Pavel spune: Alerg (1 Cor. 9, 26-27),
mă lupt,
mă port aspru cu trupul meu,
rabd totul pentru fraţii mei,
fac totul pentru Evanghelie,
sufăr totul pentru Hristos (1 Cor. 4, 11-12).
Le socotesc pe toate ca un gunoi… (Filip. 3, 8-9),
numai ca să mă pot menţine în Hristos. Şi să pot fi găsit în permanenţă în El.
Aceasta este în acelaşi timp şi cinstea, dar şi viaţa noastră.
Este şi mântuirea noastră, dar şi răsplata ei.
Este şi osteneala noastră, dar şi slava ei.
Condiţia prin care putem să primim lumina,
dar şi s-o dăruim altora!
Credinciosule, frate şi soră, dacă ai venit la Hristos şi dacă ai fost cu adevărat luminat de El, aceasta se va vedea numai dacă nu vei mai umbla în întuneric, deci nu umbla în nimic din ceea ce este întuneric!
Nu mai umbla în minciuni, în fleacuri, în prostie, în neştiinţă.
Ci cercetează mereu Cuvântul lui Dumnezeu, învaţă mereu să-l citeşti, să-l adânceşti, să-l spui şi altora…
Dar mai ales să-l vadă lumea trăit în tine!
Nu umbla cu oameni fără căpătâi, fără ruşine, fără viaţă curată.
Nu umbla după învăţături străine, după adunări eretice.
Nu umbla cu vrăjitorii, cu vrajbe, cu certuri, cu clevetiri, cu afaceri necinstite, cu tovărăşii rele şi potrivnice credinţei tale.
Nu umbla cu scrisori şi note ascunse, cu păcate ascunse, cu şoapte ale întunericului, cu cărţi străine de învăţătura ta.
Nu mai umbla în necunoştinţă, în lucruri prosteşti, cum umblă ceilalţi oameni.
Şi dacă totuşi mai umbli aşa, deşi tu ai în mână Cuvântul lui Dumnezeu, atunci te asemeni unui orb, care are în mână un felinar, dar nu-i foloseşte la nimic.
În cea dintâi groapă, te vei nenoroci pe totdeauna.
Împreună cu cei care te urmează, crezând că-i luminezi.
Sau împreună cu cei care te amăgesc, crezând că te lumi-nează!
Doamne şi Dumnezeul nostru,

 

Te rugăm, să ne păstrezi mereu lângă Tine şi chiar în Tine, ca totdeauna să avem lumina Ta şi să umblăm ca nişte fii ai ei!
 
Traian Dorz
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments