Anastasia- prunc mort prematur8 min read

Ma numesc Anca si am cateva nelamuriri legate de sufletul pruncilor botezati si decedati. Am aceste nedumeriri (pana acum am citit multe carti ale Sfintilor Parinti) de cand fetita mea a murit la patru zile de la nastere. Dumnezeu a invrednicit-o celor trei taine : Botezul, Mirungerea si Euharistia. Constiinta imi spune ca Anastasia (asa am botezat-o pe fetita mea) este in cer, in vesnicie si se bucura de slava lui Dumnezeu. Dar, cateva ganduri ma chinuie (cred ca sunt de la vrajmasul): daca a murit asa de repede si nu a reusit sa se roage aici pe pamant, acolo in cer o poate face? Are ea mintea intreaga? (daca traia nu se putea ruga pentru ca s-a nascut cu microcefalie si era retardata din punct de vedere psihic). Gandurile acestea ma chinuie si nu-mi dau pace: Ce face Anastasia in vesnicie? Toti imi spun ca este un ingeras, dar eu vreau mult mai mult sa mi se spuna. Ca de pilda, sa imi confirmati ca are putere sa se roage, ca stie de noi, ca are constiinta de sine (lucru foarte important pentru mine), ca este izvor de viata de sine statatoare si ca nu este, acolo in cer, handicapata mental.
Inainte de a ma hotari sa va scriu, am cautat la Sfintii Parinti despre acest subiect si nu am gasit nimic. Astept raspunsul Sfintiei voastre si va rog sa ne pomeniti pe mine (Anca), sotul meu (Viorel) si baiatul nostru de patru anisori, sanatos, (Adrian) la rugaciune. Va multumesc. „
Iubita intru Hristos sora Anca, Dumnezeu sa te blagosloveasca.
 
Eu nu vreau sa înmultesc acum cuvintele pe care ti le-au repetat si altii, nu voi spune ca Anastasia este un îngeras. Îngerasi exista numai pe calendarele de bucatarie catolice, iar îngerii lui Dumnezeu sant toti de o varsta, adica nu cresc de la mic la mare ca sa-i desenam bucalati si cu aripioare. Anastasia este om, om dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ea este om în plinatatea si maretia cutremuratoare a acestui cuvant, om în a carui trup S-a îmbracat Hristos cand a venit pe pamant si trupul Anastasiei nu a fost deloc de mai putin pret decat fericitul trup al Mantuitorului nostru si nimic din ce a fost Acel trup minunat n-a lipsit trupului fetitei noastre.
Am pornit vorba despre îngeri, mustrand calendarele catolice, deoarece nu numai îngerii sant toti de o varsta, as spune chiar fara varsta, desi o au, ci si oamenii acolo sant toti de aceeasi varsta, varsta lui Hristos. Nu este vreme sa ne mahnim acum din cauza acelei boli pe care o pomenesti la Anastasia, pentru ca boala aceea a ramas în trupul ei, nu pentru ca ar fi daunat în vreun fel plamada lui Dumnezeu, nicicum, ci pentru ca asa a randuit Domnul sa fie si sa treaca în aceasta vreme pamanteasca trupul Anastasiei. Am zis si o mai zic o data si înca de o mie de ori, ca trupul Anastasiei nu este mai putin pretios decat trupul lui Hristos, pentru ca trupurile tuturor oamenilor sant trupul lui Hristos, si chiar daca s-ar naste cineva fara picioare si fara maini, dupa cum stim ca se si nasc multi oameni, din pricina rautatii la care am ajuns, rautate nu neaparat a parintilor, ci a speciei om, totusi trupurile lor sant facute din nepretuitul aluat din care si-a tocmit trup Însusi Mantuitorul nostru.
Oricare trup, oricat de sanatos si de frumos ar fi, se trece si devine ceea ce a fost, se întoarce în pamantul din care a fost luat, pamantul care este. De aceea zic ca nu este diferenta între trupuri si ca nici boala si nici batranetea nu aduc trupului vreo stricaciune care sa le deoseabeasca de trupul lui Hristos, caci ele saînt plamadite de degetele lui Dumnezeu si sant facute din acelasi aluat si prin aceasta sant curate. Cand vine vremea ca ele sa se risipeasca, toate devin la fel, devin pamant. În ziua învierii Hristos va învia aceste trupuri, culegîndu-le ca pe niste aur risipit, aurul vesnic si tasnitor de viata, pe care îl va turna din nou, dar pe fiecare anume din ramasitile trupului sau care au fost, si ne va face din nou, aceeasi, dar înnoiti.
Daca ne-am închipui ca trupurile noastre sant din aur, iar moartea este un cuptor în care se arunca, dupa ce se învechesc, pentru a fi topite si refacute din nou, vom întelege mai usor de ce nu este diferenta între trupuri, de vreme ce toate sant facute din aceeasi materie. Asa cum o statuie lovita, botita, nu va fi cu nimic mai prejos decat una întreaga si stralucitoare, cand se arunca în cuptor, caci focul cuptorului, care este moartea pentru noi, le va topi pe toate, dandu-le stralucire, iar mesterul care le va face din nou le va face mai bune si pe toate întregi, caci nu este nici un mester care sa faca din aur bun o statuie ciuntita, ci o face întreaga, caci aurul este bun, asa si trupurile noastre, fiind toate din aceeasi materie, la înviere vor fi toate la fel si toate vor avea aceeasi varsta, varsta lui Hristos. Acolo nu vor fi copii, acolo vor fi oameni.
De ce nu a facut de la bun început Mesterul toate trupurile bune, de vreme ce aurul este acelasi? Le-a facut bune si de la început, Adam si Eva erau facuti, cum zice si Scriptura „bine foarte”, dar diavolul, aducand pacatul, a ciuntit ceea ce Dumnezeu a facut. Dar noi credem ca Cel ce a facut bine la început, facandu-ne din nimic, cu atat mai usor va putea sa înnoiasca ceea ce s-a stricat, si toate vor ramane „bune foarte” pentru vesnicie, caci diavolul si pacatul nu vor mai fi acolo.
Pana atunci, însa, în ceruri oamenii petrec fara trupuri, adica doar cu sufletul. Iar sufletul nu creste si nu descreste ca si trupul si nu este diferenta dintre sufletul copilului si al adultului, dintre sufletul femeii si al barbatului, caci sufletul este nelimitat fizic, cum zic Parintii „fiind în trup, totusi nu este limitat de trup” (Sf. Gr. De Nyssa), si nu putem numi niste însusiri ale sufletului dupa care sa putem aprecia varsta lui. Varsta omului este Hristos, si sufletul care s-a unit cu Hristos are varsta lui Hristos. Asa este si sufletul Anastasiei, sufletul ei cu care este acum cu Hristos, asteptand vremea învierii noastre depline, cand sufletul se va reuni cu trupul sau odata mort si înviat, pentru a fi pentru vesnicie asa cum l-a gandit Dumnezeu pe om, suflet si trup întru fericita unitate
 
Iata de ce Anastasia nu doar ca se roaga Domnului si nu numai ca ne pomeneste si are constiinta de sine, ci ea este om, Omul deplin, Omul pe care l-a zidit Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa.
 
Anastasia s-a rugat si în cele 4 zile ale vietii ei pamantesti. Cum sa nu se roage, de vreme ce David zice ca si luna si stelele, si crivatul, si gheata, si focul îl lauda pe Domnul? Cum sa zicem noi ca chipul lui Dumnezeu, care s-a unit în trupul si sufletul sau cu începatorul vietii si al întelepciunii, care s-a facut nu numai primitor, ci, prin Cel pe care L-a primit, si izvor al vietii, cum sa zicem, dupa atatea fagaduinte ale lui Hritsos, ca acel om, desi la varsta atat de frageda, nu S-a bucurat si nu a saltat în trupul sau si în inima sa, de vreme ce David spune ca si copacii bat din palme la vederea venirii lui Dumnezeu? Oare boala ei a putut sta între Hristos si ea? Anatema sa fie gandul acest! Cine poate sa ne desparta pe noi de dragostea lui Hristos?!, striga Apostolul Pavel, umpland inimile noastre de nadejde!
Taina aceasta mare este, taina vietii, taina iubirii lui Dumnezeu care s-a lucrat în tot ceea ce este, în tot ceea ce vedem si în ceea ce înca nu vedem, pentru ca zidirea îsi recunoaste Ziditorul si tresalta, iar tresaltarea lor este de iubire.
Pentru aceasta tresaltare nu e nevoie de cuvinte, nu e nevoie sa fii matur si nici sanatos, pentru ca ea se lucreaza în chip tainic prin puterea iubirii lui Dumnezeu. De aceea a si zis David cuvantul pe care nu-l pot întelege protestantii azi, caci ei nu boteaza copiii: „Din gura pruncilor si a celor ce sug ti-ai savarsit lauda”, iar mai tarziu Sfantul Pavel va zice „si pruncii s-au facut partasi sangelui Lui”.
Lauda aceasta este tresaltarea tainica despre care vorbesc, tresaltare mai presus de cuvinte, tresaltare curata, tresaltare care ne trece în vesnicie, tresaltare fericita în care petrece si Anastasia acum, tresaltare în care trebuie sa ne unim cu totii, la care vreau sa ajungem, sa ajungem cu totii, caci ea este ceea ce ne dorim, nestiind înca bine ce dorim, caci ochii nu au vazut, urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit cele despre care vorbim si în care nadajduim.
Domnul sa blagosloveasca toata casa voastra si sa îndeparteze de la voi toata mahnirea si întristarea, ca noi, oamenii, santem facuti pentru fericire, nu pentru nefericire.
Pomeniti-ma.

 

Pr Savatie Bastovoi
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments