Zilele trecute citisem că se zvonește prin „târgul” lumii precum că sufletul cântărește câteva zeci de grame. Încă o încercare șubredă de a evita discuția despre măreția și valoarea lui. Căci în ziua de azi, când la fiecare colț de stradă ni se propune ce să mâncăm și să bem, unde să mergem în vacanță, ce ziare să citim și cum să votăm e greu să-ți mai amintești că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?
Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? (Marcu 8. 35-37)
Câteva duminici la rând ni s-a amintit despre Hristos care a străbătut pustie și ape pentru mântuirea unor suflete ignorate de cei din jur. Momente greu înțelese de oameni. Împrejurările, legile firii și stihiile, oamenii și duhurile rele I se împotriveau. Iar El, înfruntându-le, mergea în căutarea celui ce era chipul slavei Sale celei negraite, deși purta rănile păcatului. Și de fiecare dată când Evanghelia ni le pune în față, acestea nu-s simple evenimente, ci o reflexie a sufletelor noastre.
Deseori întrebăm despre dragoste. Cine e Dragostea? Ce e dragostea față de aproapele? Și sunt convins că despre ea poate vorbi doar cel ce s-a iubit pe sine după cum ne învață și Scriptura: „ Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Matei 22. 39) Căci dacă nu te-ai iubit și nu ai milă de tine, poți oare să ai milă și de cei din jur? La fel și cu sufletul. A vorbi despre valoarea lui poate numai cel ce-și prețuiește propriul suflet. Cel ce pune nemurirea lui mai presus de orice. Restul sunt povești.
Hristos n-a venit ca să ne faca mai educați. El nu-i un simplu moralist, ci ne pune fiecarui veșnicia în față. Și nu doar în față. Ne-o sădește în sufletele noastre. Doar noi suntem capabili să le transformăm pe toate într-un prilej de „meditație creștină”, iar sufletul și cele nemuritoare să le punem ca ultimile pe scara valorilor noastre.
Ne mâhnim când cineva nu ne prețuiește nici munca, nici eforturile, nici sufletele și nici viața. Nu-i de mirare, dacă singuri nu le apreciem după justa valoare.
Un suflet nu-l poți cumpăra cu bani, ci doar să-l vinzi. Și noi de cele mai multe ori le vindem. Pentru treizeci de arginți…
Arhim. Augustin Zaborosciuc
