SFINŢII TREI IERARHI-Troita Arhieriei13 min read

Cine este vrednic să-şi deschidă buzele şi să-şi mişte limba spre lauda celor care sunt în foc prin puterea Cuvântului şi a Duhului? Însă atât voi cuteza a zice: că toată firea omenească au covârşit-o cei trei cu darurile cele multe şi mari venite de la Hristos.
A rânduit Dumnezeu ca astăzi să întâmpinăm cu dragostea noastră, cu bucuria noastră şi cu rugăciunea noastră praznicul cel mare al celor trei Sfinţi Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai Bisericii Ortodoxe Universale: pe Sf. Vasile cel Mare, pe Sf. Ioan Gură de Aur şi pe Sf. Grigorie Teologul – sau Cuvântătorul de Dumnezeu.

 

În vremea aceasta în care căutăm cu înverşunare modele de supravieţuire, fără îndoială că prăznuirea celor trei Sfinţi Ierarhi mari ai Bisericii noastre vine să ne bucure imens şi sufletul, dar în acelaşi timp să ne ilumineze asupra ţelurilor pe care le avem de îndeplinit în viaţa noastră de zi cu zi, în viaţa noastră creştină de fiecare zi, în viaţa noastră, altfel spus, cu Hristos.
Am adus în sprijinul predicii mele de astăzi cuvintele minunate ale slujbei celor trei Ierarhi, pe care, luaţi de repejunea cântării la strană sau uneori de neatenţia noastră, le uităm. Însă în ele se află miere duhovnicească pentru sufletele noastre. Iată ce spune una dintre cântări despre aceştia trei, numindu-i

aşa: „Vasile – dumnezeiască minune, Grigorie – dumnezeiescul glas, Ioan – luminătorul a toată lumea, cei trei preaiubiţi slujitori ai Treimii şi liturghisitori împreună, să fie lăudaţi.”

 Toţi trei poartă acest nume şi iată, după fiecare prenume, un nume care a fost de renume.
De când eram student mi-am pus problema de ce Vasile este aşa de „Mare”, de ce Ioan este „Gură de Aur” şi de ce Grigorie este „Cuvântătorul de Dumnezeu” sau „Teologul”. Şi modul în care Biserica mi i-a descoperit ca atare mă face şi pe mine să vă descopăr cu bucurie la ce concluzie am ajuns.
De ce Vasile cel Mare?Vasile-ul cel Mare sau „minunea lui Dumnezeu”, cum spunea cântarea, pentru că, dincolo de studiile strălucite pe care le-a făcut, dincolo de faptul că din familia sa s-au mai înălţat arhierei, Sf. Vasile cel Mare vine să lumineze mâinile lui Hristos din icoană, fiind cel care, prin prezenţa în mijlocul credincioşilor săi în Cezareea Capadociei, face văzută Împărăţia lui Dumnezeu; o Împărăţie a lui Dumnezeu care nu este ascunsă dincolo de noi, ci este prezentă între noi. El vine să ne dea o lecţie fiecăruia dintre noi, că, aşa cum spunea Scriptura, pe care minunat a citit-o părintele Arhidiacon astăzi, prima dată trebuie să făptuim şi apoi să-i învăţăm pe ceilalţi – şi aşa ne vom chema mari în Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea este mare Sf. Vasile cel Mare înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, pentru că întâi a înfăptuit şi apoi a învăţat.
Ce-a făptuit Sf. Vasile cel Mare? Fără îndoială ştiţi că este dintre cei dintâi care întemeiază primele aşezări pentru salvarea trupurilor celor bolnavi; dar în ele îşi aveau adăstare şi odihnă şi bătrânii şi copiii orfani. Iar în mijlocul acestui mare spital, care se chema după numele său – Vasiliadă – aflat la câţiva kilometri de Cezareea Capadociei, îşi găseau alinarea nu numai trupească, dar şi sufletească, toţi aceia care veneau în întâmpinarea lui Dumnezeu, suferind bolile lor în răbdare şi în dragoste.
Dar este mare Sf. Vasile cel Mare şi pentru că a priceput că-n acea Vasiliadă nu trebuie să intre neapărat numai creştini, ci-şi găseau acolo adăpost pentru suferinţele lor şi evreii şi musulmanii, nefăcând diferenţă, ca şi când ar spune: „Dumnezeul meu îi iubeşte numai pe ai Lui, iar pe voi nu vă iubeşte”, ci, prin dragostea lui egală faţă de toţi, cu bucurie faţă de toţi, vădind cărui Dumnezeu minunat Îi slujea el, Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
Dar nu numai aceasta ne-a rămas de la Sf. Vasile cel Mare. Monahii noştri până în zilele noastre îşi desfăşoară viaţa lor duhovnicească din mânăstire după „regulile” sale. Iar noi, mulţi dintre noi, simţim bucuria prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră fiind părtaşi la Dumnezeiasca Liturghie pe care noi o numim a Sf. Vasile cel Mare, probabil o alcătuire mai veche a bisericii, dar care, fără îndoială, a fost rânduită în cărţile de cult sau a fost adaptată pentru cult de Sf. Vasile cel Mare.
Ce ne-a mai rămas de la Sf. Vasile cel Mare? Modul lui extraordinar de a se purta cu credincioşii din eparhia sa, cu bolnavii din Vasiliada pe care o ridicase. Nu se ascunsese în turnuri de fildeş, ci stătea între credincioşii săi în permanenţă, venea de fiecare dată să-i binecuvânteze cu dragostea sa. Este renumită vindecarea pe care o va face la un moment dat între bolnavii de lepră, cu sărutarea dragostei lui.
Iată un arhiereu desăvârşit – veţi spune – plecat între cei bolnavi, sărutându-le rănile! Toţi arhiereii noştri sunt desăvârşiţi, pentru că toţi se pleacă asupra noastră cu rugăciunea lor, în Taina Sf. Liturghii, sărutându-ne nouă rănile trupeşti şi sufleteşti, rugându-se pentru sănătatea noastră şi trupească, dar mai cu seamă sufletească, iar prezenţa lor între noi este identică cu cea a Sf. Vasile în mijlocul Cezareei, binecuvântându-se pe fiecare dintre noi.
De ce Sf. Ioan – Gură de Aur? De ce Hrisostom, cum se spune în greceşte? Ce era atât de minunat în vorbirea lui, de ajunge să fie numit „Gură de Aur”, ba mai mult, unele dintre cântări îi spun „Ioane cu limbă de Aur” sau încă şi mai mult, cu trupul întreg de Aur!
Sf. Ioan, ajuns patriarh al Constantinopolului, dar şi până atunci, n-a încetat o clipă a preamări minunăţiile lui Dumnezeu şi a binecuvânta şi a vesti Cuvântul lui Dumnezeu cel tare. Sf. Ioan Gură de Aur pentru că, aşa cum a exclamat o femeie din mulţimea de la picioarele amvonului Patriarhiei Constantinopolului, funiile gândirii lor, ale celor care ascultau cuvintele Sf. Ioan sunt prea mici pentru adâncimea fântânii de înţelepciune în care-i scufundase sfântul. Cuvintele lui sunt simple, nu sunt pline de emfază şi nici de snobism intelectual. Nu se vădeşte în ele nici deşteptăciunea lui, nici cultura lui personală, ci de fiecare fată caută să-L descopere pe Dumnezeu! Şi dacă ar fi să măsurăm cu braţul biblioteca pe care ne-a lăsat-o Sf. Ioan Gură de Aur, fără îndoială că nu ne-ar ajunge, fiecăruia dintre noi, bibliotecile noastre de acasă. Puţine sunt traduse în limba română, dar cele care sunt traduse dau o bucurie de nestăvilit inimii şi mai cu seamă, ne fac să vedem ce mare poate fi Dumnezeul nostru prezentat aşa, prin robul lui Dumnezeu Ioan, arhiepiscopul Constantinopolului.
sfintii trei ierarhiDe ce mai este mare Sf. Ioan Gură de Aur şi de ce îi este de aur gura? Pe că de fiecare dată a vestit numai adevărul, pentru că de fiecxare dată a dăruit integral Bisericii slava lui Dumnezeu. Este mare Sf. Ioan Gură de Aur pentru că nu s pleacă nici în faţa mai-arilor pământului, nici în faţa celor care încearcă să-l corupă, ci mereu vesteşte cu tărie adevărul.
Poate că nu ştiţi dar, la un moment dat, împărăteasa Bizanţului intrase nu tocmai bine îmbrăcată în Catedrala Constantinopolitană şi nu se fereşte Sf. Ioan Gură de Aur să-i atragă atenţia că prezenţa ei astfel îmbrăcată, în Biserică, nu-i este îngăduită. Nu-i este îngăduită pentru că nimic nu poate întrece splendoarea lui Dumnezeu şi nimic nu are voie să umbrească splendoarea lui Dumnezeu.
Şi prin cuvântul său duhovnicesc îndreptat împotriva celor care credeau să-l pot corupe pentru ocuparea unui scaun sau altul arhiepiscopesc sau a unui scaun preoţesc sau altul, Sf. Ioan Gură de Aur se vădeşte apărător al lui Dumnezeu prin cinstea şi prin devotamentul lui pentru arhieria pe care o primise de la Dumnezeu.
De ce mai este Sf. Ioan – Gură de Aur? Pentru că nu trebuie să existe absolvent al unei Facultăţi de Teologie care să nu fi parcurs în viaţa sa tratatul „Despre Preoţie” al Sf. Ioan Gură de Aur, cel care spunea la un moment dat că, dacă în deşert se va întâlni cu un înger şi cu un preot, mai întâi va săruta mâna preotului şi apoi va da slavă îngerului, înţelegând şi făcându-ne şi pe noi să înţelegem cât de mare este Taina Preoţiei!
Pentru vestirea lui în Taina Preoţiei este mare Sf. Ioan Gură de Aur şi pentru aceasta gura lui este cu totul de aur şi rămâne deschisă pentru fiecare dintre noi, atâta vreme cât urechile noastre sunt deschise să audă adevărul.
De ce Sf. Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul? Fără îndoială că aici este mai greu să pricepem noi cu minţile noastre de ce Biserica îl postează şi pe Sf. Grigorie alături de Sf. Vasile şi Sf. Ioan. Noi ne-am obişnuit să trecem în Biserică repede înaintea ochilor noştri pe aceia care fac fapte minunate şi ne bucură pe fiecare dintre noi cu ajutorul lor. Aşa apare în cultul Bisericii slava mare a Sf. Nicolae – făcătorul de minuni, slava Cuvioasei Paraschiva, aşa apare în viaţa noastră de zi cu zi sfântul pe care noi îl simţim cel mai grabnic ajutător nouă. Ei bine, teologilor, a căror sărbătoare astăzi o prăznuim, le este grabnic ajutător Sf. Grigorie Teologul, care-şi capătă numele de la „Cinci Cuvântări despre Teologie”, pe care el le scrie şi în care cuprinde în mintea omenească tot ce poate fi mai minunat în taina cea mare a lui Dumnezeu. Acolo defineşte el ce înseamnă teologia şi că în teologie nu se poate intra decât pe calea sfântă a smereniei şi că a filozofa nu este totuna cu a teologhisi şi că dacă nu te afli în Duhul Sfânt nu ai voie să-ţi deschizi gura şi că dacă viaţ ata nu concordă cu Potirul şi cu Evanghelia lui Hristos, mai bine îţi este ţie să nu deschizi gura pentru a vesti Împărăţia lui Dumnezeu.
La slăbănogeala de astăzi a neamului românesc mi-este teamă că ar trebui ca fiecare dintre noi, slujitori ai Altarelor şi credincioşi ai Bisericii, să luăm seama la cuvintele Sf. Grigorie şi să înţelegem că redresarea neamului nostru nu mai poate veni decât din reaşezarea noastră în normalitate, adică în Iisus Hristos; din recitirea cu grijă a celor „Cinci Cuvântări Teologice”; din recitirea cu grijă a Tainei Preoţiei din cartea „Despre Preoţie” a Sf. Ioan Gură de Aur şi, mai cu seamă, din făptuirea cu grijă a celor pe care Sf. Vasile cel Mare ni le-a dăruit.
De unde aveau ei puterea aceasta? De unde tăria aceasta de vestire a Evangheliei lui Hristos cu preţul vieţii lor? Iată ce ne spune nouă una dintre cântările Sfinţilor: „În Grădina Scripturilor ca nişte albine zburând, voi, înţelepţilor, aţi cules precum trebuie, din florile cele mai alese, mierea învăţăturilor voastre şi împreună aţi pus-o înaintea tuturor credincioşilor spre îndulcirea lor. Pentru aceasta tot cel ce se îndulceşte cu veselie strigă: Fiţi alături iarăşi şi după moarte, de toţi cei care vă laudă pe voi, fericiţilor!”
Iată-ne aşadar, nu putem să existăm liturgic în Biserică fără aportul Sfinţilor Trei Ierarhi. Cei care parcurgeţi cu grijă rugăciunile din Ceaslov veţi vedea că tot timpul apar amintiţi acolo Sfinţii, dar şi lucrul mâinilor lor: găsim într-o parte din rugăciuni pana lor cea în mierea Duhului Sfânt înmuiată.
Când intrăm în biserică ne uităm şi ne place biserica, dar mare parte din construcţia aceasta, din modul în care sunt aşezate icoanele fără îndoială că este darul Sfinţilor Trei Ierarhi pentru noi.
Venim la biserică şi ne place Liturghia, dar Liturghia aceasta a fost osârduită şi mult gândită şi mai cu seamă mult ridicată înspre Dumnezeu de Sfinţii trei Ierarhi. Noi spunem „Liturghia Sf. Vasile cel Mare” dar credeţi că el, mare prieten cu Sf. Grigorie de Nazianz – Teologul – nu-l va fi întrebat pe prietenul său teolog dacă ceea ce scrie el în Liturghie este bine? Credeţi că nu s-au sfătuit? Erau prea buni prieteni să n-o facă. Erau prea minunaţi împreună-mărturisitori ai lui Dumnezeu ca să nu simtă nevoia să vorbească între dânşii!
Intrăm în biserică şi ne plac veşmintele preoţilor, dar câţi dintre noi ştim că Sf. Ioan Gură de Aur vine şi le dă mai întâi preoţilor înveşmântarea asemeni unei mirese în Biserica slavei lui Dumnezeu?
Ne împărtăşim deschizând gura noastră pământească înaintea Potirului şi a linguriţei în care se poartă Sf. Împărtăşanie, dar câţi dintre noi ştim că Sf. Ioan Gură de Aur este cel care stabileşte prima dată în Biserică acest mod de împărtăşire?
Mergem şi ne spovedim la Părinţii noştri Duhovnici, stând faţă către faţă cu ei, dar câţi dintre noi ştim cât de mult au luptat Sfinţii Părinţi, mai cu seamă aceştia trei, pentru ca această spovedanie să nu fie făcută spre mântuială, ci spre mântuire, nu de mântuială, ci de mântuire, adică faţă către faţă, în faţa lui Dumnezeu?
Iubiţilor, mare este taina Sfinţilor Trei Ierarhi, pentru că mare este darul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit nouă astăzi prin ei. Îi pomeneşte la un moment dat cântarea liturgică împreună, spunându-le „alţi trei Apostoli alături de cei doisprezece”, şi poate că nu este atât de importantă curgerea vieţii lor, cât este de important darul pe care ei ni-l lasă fiecăruia dintre noi. Închipuiţi-vă că am stinge toate luminile din catedrala aceasta şi am fi în miez de noapte şi nici o rază n-ar veni dinspre afară înspre înăuntru.
 Dar în momentul în care am aprinde lumânarea ce se cheamă Sf. Vasile cel Mare, fără îndoială că el ne-ar lumina; iar dacă lângă lumânarea lui se adaugă lumânarea care-l închipuie pe Sf. Ioan Gură de Aur, lumina ar creşte; iar dacă lângă lumânările acestea am mai adăuga încă una, aceea a Sf. Grigorie, lumina ar spori şi mai mult. Şi-n virtutea luminii lor s-au aprins alte lumânări, alte lumini care luminează Biserica şi o fac să fie ceea ce este: slava lui Dumnezeu pe pământ, Împărăţia lui Dumnezeu cea care ne este nouă îngăduită deocamdată, cu ochii pământeşti.
Se spune că orice masă, ca să stea bine pe picioarele ei, trebuie să aibă minimum trei puncte de sprijin. Minunată este masa Ortodoxiei, pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, sprijinindu-se pe aceste trei picioare de aur: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi, cum spunea şi cântarea liturgică, ne-a dăruit bucurie mare şi miere duhovnicească pentru întărirea noastră.
Dar luaţi seama, fraţilor, că pentru omul bolnav toate alimentele sunt amare! Nu mai există dulceaţă, ci numai amăreală în gura lui. Luaţi seama ca atunci când vă întâlniţi cu sfinţii, cu Biserica şi cu Hristos Domnul, luaţi seama ca sănătatea duhovnicească să sălăşluiască în frăţiile voastre; iar când sunteţi bolnavi, alergaţi degrabă pentru a primi vindecare, pentru ca nu cumva gustând din bucuria cea mare a Bisericii să vi se pară amară, iar nu dulce, cum este cu adevărat!
Vedeţi că pe la colţurile Bisericii Ortodoxe se tot agită unii şi alţii, spunând că ba nu pricep slujba, ba nu-i pricep pe popi, ba nu pricep nimic din învăţătura Bisericii. Sunt bolnavi, de aceea nu pricep. Ei muşcă din trupul Bisericii, dar nu-l simt dulce, cum îl simţim noi, pentru că gura lor este gura unor bolnavi. Sfinţii Trei Ierarhi ne învaţă că trebuie să ne facem mai întâi sănătoşi pentru a putea primi mai apoi şi pentru a intra mai apoi în taina cea mare a slavei lui Dumnezeu arătată pe pământ.
Iubiţilor, este mare taina zilei de astăzi şi pentru că ea ne oferă fiecăruia dintre noi modele. Ce model mai minunat pentru o arhierie decât Sf. Trei Ierarhi?! Şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca astfel de ierarhi să ne trimită de fiecare dată în Biserica Ortodoxă, chip şi asemănare cu Sfinţii Trei Ierarhi pomeniţi astăzi. Să ne rugăm bunului Dumnezeu ca astfel de preoţi să ne trimită, care să fi citit cu atenţie ce înseamnă Preoţia şi să se cutremure, să n-o transforme în simplă profesiune, ci vocaţia lor s-o convertească în chemare înaltă către Dumnezeu. Şi diaconilor le vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur! Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne trimită diaconi pe măsura credinţei noastre, dar mai cu seamă pe măsura nevoilor pe care le are Biserica.
Teologilor le vorbesc Sfinţii Trei Ierarhi, pentru că nu se putea altfel! De aceea Institutele Teologice şi Seminariile şi-au ales ca hram pe Sfinţii Trei Ierarhi, pentru că lor li se adresează dintâi. Le vorbesc întâi cu şcoala lor, cu prietenia lor, cu curăţenia vieţii lor, cu neplecarea lor înaintea măririlor lumii. Le vorbeşte această troiţă de arhierei şi prin modul excepţional în care a ştiut mereu să-l vestească pe Dumnezeu.
Le vorbeşte doctorilor prin Sf. Vasile cel Mare şi le spune: „Fraţilor, veniţi-vă în fire! Bolnavii voştri nu sunt cifre în dosare, simple cazuri de rezolvat, sunt chipuri ale slavei lui Dumnezeu care trebuie să fie salvate”. Şi mai cu seamă celor care ucid pruncii le spune: „Luaţi seama, fraţilor, că înaintea voastră se află taina cea mare a lui Dumnezeu, iar în pântecele femeii ce a venit către voi se află chipul slavei lui Dumnezeu”.
Le vorbeşte dascălilor de la catedră şi-i învaţă că de nu vor face din catedra lor prelungire a Catedralei, prelungire a slujirii lui Dumnezeu, nimeni şi niciodată nu-i va spăla înaintea lui Dumnezeu de păcatul smintirii copiilor.
Le vorbeşte tuturor conducătorilor, arătându-le că nu sunt mai presus de Legea lui Dumnezeu nici unii şi că mâna lui Dumnezeu îi poate ajunge oriunde şi oricât de bine ar fi ei încadraţi în castelele lor sau, ştiu eu, în ce clădiri bine păzite.
Le vorbeşte, fără îndoială însă, şi oamenilor simpli din Biserică, adică nouă tuturor şi ne spune de fiecare dată ce minunat este Dumnezeul nostru, câte minuni a făcut pentru noi şi cât de tare ne iubeşte Dumnezeu.
Iată, iubiţilor, ne-a vorbit fiecăruia dintre noi. Şi dacă vă este teamă că muriţi prea tineri, luaţi seama la Sf. Vasile cel Mare, ce n-a depăşit vârsta a doua, să zicem, dar a plecat cu fruntea senină către Dumnezeu.
Dacă vă este teamă de mai marii pământului, luaţi seama la Sf. Ioan Gură de Aur şi la moartea lui cea în exil, pentru a-L vesti pe Dumnezeu, în ciuda tuturor acelora care încercau să-l facă să-L micşoreze pe Dumnezeu de dragul măririlor pământului.
Şi dacă vreţi cu adevărat să fiţi bucuroşi în Biserica Slavei lui Dumnezeu, vindecaţi-vă de bolile frăţiilor voastre, aşa cum Sf. Grigorie Teologul îi îndeamnă pe toţi teologii – şi într-un fel sau altul toţi suntem teologi, pentru că vorbim cu Dumnezeu şi despre Dumnezeu – să-şi vindece inimile lor, pentru a-L primi pe Hristos Domnul în sălaşul sufletelor lor, spre mântuire.
Ultima cântare pe care vreau să v-o aduc înaintea ochilor frăţiilor voastre este aceasta: „Astăzi s-a făcut luminată mântuire casei acesteia, că doi sau trei fiind adunaţi laolaltă în numele Lui, Hristos, cinstindu-i, în mijlocul lor stă de faţă.” De aceea e bine când ne rugăm să-i luăm pe Sfinţii Trei Ierarhi mijlocitori pentru noi, pentru că deja sunt trei strânşi în numele lui Hristos laolaltă şi unde sunt trei strânşi în numele Lui, cum spune cântarea, cinstindu-i, este de faţă, ajutându-i pe ei la mântuirea noastră.
Nu lepădaţi taina cea mare a sfinţeniei lor, nu-i lepădaţi pe Sfinţii Trei Ierarhi în rugăciunile lor şi luaţi seama la darul cel mare pe care Dumnezeu ni l-a dăruit, aşezând în Biserica Slavei Sale Troiţa aceasta de Arhierei.
Să ne rugăm Sfinţilor Trei Ierarhi ca pe toţi să ne învrednicească să fim mari cuvântători gură de aur ai lui Dumnezeu şi teologi ai Slavei Lui, totdeauna, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

 

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula-predica
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments